1 Când Domnul Dumnezeul tău te va aduce în țara în care vei intra și o vei lua în stăpânire, și va izgoni dinaintea ta multe neamuri: pe hetiți, pe ghirgasiți, pe amoriți, pe canaaniți, pe fereziți, pe heviți și pe iebusiți, șapte neamuri mai mari la număr și mai puternice decât tine; RCCV — Deuteronomul 7:1
2 când Domnul Dumnezeul tău ți le va da în mâini și le vei bate, să le nimicești cu desăvârșire, să nu închei legământ cu ele și să n-ai milă de ele. RCCV — Deuteronomul 7:2
3 Să nu te încuscrești cu popoarele acestea, să nu măriți pe fetele tale după fiii lor și să nu iei pe fetele lor de neveste pentru fiii tăi; RCCV — Deuteronomul 7:3
4 căci ar abate de la Mine pe fiii tăi și ar sluji astfel altor dumnezei; Domnul S-ar aprinde de mânie împotriva voastră și te-ar nimici îndată. RCCV — Deuteronomul 7:4
5 Dimpotrivă, iată cum să vă purtați cu ele: să le surpați altarele, să le sfărâmați stâlpii idolești, să le tăiați pomii închinați dumnezeilor lor și să ardeți în foc chipurile lor cioplite. RCCV — Deuteronomul 7:5
6 Căci tu ești un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe fața pământului. RCCV — Deuteronomul 7:6
7 Nu doar pentru că întreceți la număr pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi și v-a ales, căci voi sunteți cel mai mic dintre toate popoarele. RCCV — Deuteronomul 7:7
8 Ci, pentru că Domnul vă iubește, pentru că a vrut să țină jurământul pe care l-a făcut părinților voștri, pentru aceea v-a scos Domnul cu mâna Lui puternică și v-a izbăvit din casa robiei, din mâna lui faraon, împăratul Egiptului. RCCV — Deuteronomul 7:8
9 Să știi, dar, că Domnul Dumnezeul tău este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios și Își ține legământul și îndurarea până la al miilea neam de oameni față de cei ce-L iubesc și păzesc poruncile Lui. RCCV — Deuteronomul 7:9
10 Dar răsplătește îndată pe cei ce-L urăsc și-i pierde; nu dă nicio păsuire celui ce-L urăște, ci-i răsplătește îndată. RCCV — Deuteronomul 7:10
11 De aceea păzește poruncile, legile și rânduielile pe care ți le dau azi și împlinește-le. RCCV — Deuteronomul 7:11
12 Dacă veți asculta aceste porunci, dacă le veți păzi și împlini, Domnul Dumnezeul tău va ține față de tine legământul și îndurarea cu care S-a jurat părinților tăi. RCCV — Deuteronomul 7:12
13 El te va iubi, te va binecuvânta și te va înmulți; va binecuvânta rodul trupului tău și rodul pământului tău, grâul tău, mustul și untdelemnul tău, rodul cirezilor tale de vite și rodul turmelor tale de oi, în țara pe care a jurat părinților tăi că ți-o va da. RCCV — Deuteronomul 7:13
14 Vei fi binecuvântat mai mult decât toate popoarele; și la tine nu va fi nici bărbat, nici femeie stearpă, nici vită stearpă în turmele tale. RCCV — Deuteronomul 7:14
15 Domnul va depărta de tine orice boală; nu-ți va trimite niciuna din acele molime rele din Egipt, pe care le cunoști, ci va lovi cu ele pe toți cei ce te urăsc. RCCV — Deuteronomul 7:15
16 Să nimicești toate popoarele pe care ți le va da în mână Domnul Dumnezeul tău; să n-arunci nicio privire de milă spre ele și să nu slujești dumnezeilor lor, căci aceasta va fi o cursă pentru tine. RCCV — Deuteronomul 7:16
17 Poate că vei zice în inima ta: „Neamurile acestea sunt mai mari la număr decât mine; cum voi putea să le izgonesc?” RCCV — Deuteronomul 7:17
18 Să nu te temi de ele. Adu-ți aminte ce a făcut Domnul Dumnezeul tău lui faraon și întregului Egipt; RCCV — Deuteronomul 7:18
19 adu-ți aminte de marile încercări pe care ți le-au văzut ochii, de minunile și semnele, de mâna tare și de brațul întins cu care te-a scos Domnul Dumnezeul tău. Așa va face Domnul Dumnezeul tău tuturor popoarelor de care te temi. RCCV — Deuteronomul 7:19
20 Domnul Dumnezeul tău va trimite chiar și viespii bondărești împotriva lor până la deplina nimicire a celor ce vor scăpa și se vor ascunde de tine. RCCV — Deuteronomul 7:20
21 Să nu te înspăimânți de ei; căci Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, Dumnezeul cel mare și înfricoșat. RCCV — Deuteronomul 7:21
22 Și Domnul Dumnezeul tău va izgoni încetul cu încetul aceste neamuri dinaintea ta: nu le vei putea nimici îndată, ca să nu se înmulțească fiarele câmpului împotriva ta. RCCV — Deuteronomul 7:22
23 Dar Domnul Dumnezeul tău le va da în mâna ta; și le va pune cu totul pe fugă, până vor fi nimicite. RCCV — Deuteronomul 7:23
24 Pe împărații lor îi va da în mâinile tale și le vei șterge numele de sub ceruri; niciunul din aceste popoare nu va putea să stea împotriva ta, până le vei nimici. RCCV — Deuteronomul 7:24
25 Chipurile cioplite ale dumnezeilor lor să le ardeți în foc. Să nu poftești și să nu iei pentru tine argintul și aurul de pe ele, ca nu cumva aceste lucruri să ajungă pentru tine o cursă; căci ele sunt o urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău. RCCV — Deuteronomul 7:25
26 Să nu aduci niciun lucru urâcios în casa ta, ca să nu fii nimicit cu desăvârșire, tu și lucrul acela; să-ți fie groază de el, să-ți fie scârbă de el, căci este un lucru blestemat. RCCV — Deuteronomul 7:26