Go to full page →

Iov 3 RCCV — Iov 3

1 După aceea, Iov a deschis gura și a blestemat ziua în care s-a născut. RCCV — Iov 3:1

2 A luat cuvântul și a zis: RCCV — Iov 3:2

3 „Blestemată să fie ziua în care m-am născut și noaptea care a zis: „S-a zămislit un copil de parte bărbătească.” RCCV — Iov 3:3

4 Prefacă-se în întuneric ziua aceea, să nu Se îngrijească Dumnezeu de ea din cer și să nu mai strălucească lumina peste ea! RCCV — Iov 3:4

5 S-o cuprindă întunericul și umbra morții, nori groși să vină peste ea, și neguri de peste zi s-o înspăimânte! RCCV — Iov 3:5

6 Noaptea aceea! S-o acopere întunericul, să piară din an, să nu mai fie numărată între luni! RCCV — Iov 3:6

7 Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea! RCCV — Iov 3:7

8 Blestemată să fie de cei ce blestemă zilele, de cei ce știu să întărâte Leviatanul; RCCV — Iov 3:8

9 să se întunece stelele din amurgul ei, în zadar să aștepte lumina și să nu mai vadă genele zorilor zilei! RCCV — Iov 3:9

10 Căci n-a închis pântecele care m-a zămislit, nici n-a ascuns suferința dinaintea ochilor mei. RCCV — Iov 3:10

11 De ce n-am murit în pântecele mamei mele? De ce nu mi-am dat sufletul la ieșirea din pântecele ei? RCCV — Iov 3:11

12 De ce am găsit genunchi care să mă primească? Și țâțe care să-mi dea lapte? RCCV — Iov 3:12

13 Acum aș fi culcat, aș fi liniștit, aș dormi și m-aș odihni RCCV — Iov 3:13

14 cu împărații și cei mari de pe pământ, care și-au zidit falnice morminte, RCCV — Iov 3:14

15 cu domnitorii care aveau aur și și-au umplut casele cu argint. RCCV — Iov 3:15

16 Sau n-aș mai fi în viață, aș fi ca o stârpitură îngropată, ca niște copii care n-au văzut lumina! RCCV — Iov 3:16

17 Acolo nu te mai necăjesc cei răi, acolo se odihnesc cei sleiți de puteri. RCCV — Iov 3:17

18 Acolo cei puși în lanțuri sunt lăsați toți în pace, nu mai aud glasul asupritorului; RCCV — Iov 3:18

19 cel mic și cel mare sunt totuna acolo, și robul scapă de stăpânul său. RCCV — Iov 3:19

20 Pentru ce dă Dumnezeu lumină celui ce suferă și viață celor amărâți la suflet, RCCV — Iov 3:20

21 care așteaptă moartea și nu vine; măcar că o doresc mai mult decât o comoară, RCCV — Iov 3:21

22 care n-ar mai putea de bucurie și de veselie, dacă ar găsi mormântul? – RCCV — Iov 3:22

23 Pentru ce, zic, dă El lumină omului care nu știe încotro să meargă, pe care îl îngrădește Dumnezeu din toate părțile? RCCV — Iov 3:23

24 Suspinele îmi sunt hrana de toate zilele, și jalea mi se varsă ca apa. RCCV — Iov 3:24

25 De ce mă tem, aceea mi se întâmplă; de ce mi-e frică, de aceea am parte! RCCV — Iov 3:25

26 N-am nici liniște, nici pace, nici odihnă, și necazul dă peste mine.” RCCV — Iov 3:26