1 Omul născut din femeie are viața scurtă, dar plină de necazuri. RCCV — Iov 14:1
2 Se naște și e tăiat ca o floare; fuge și piere ca o umbră. RCCV — Iov 14:2
3 Și asupra lui ai Tu ochiul deschis! Și pe mine mă tragi la judecată cu Tine! RCCV — Iov 14:3
4 Cum ar putea să iasă dintr-o ființă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul. RCCV — Iov 14:4
5 Dacă zilele lui sunt hotărâte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu-l va putea trece, RCCV — Iov 14:5
6 întoarce-Ți măcar privirile de la el și dă-i răgaz, să aibă măcar bucuria pe care o are simbriașul la sfârșitul zilei. RCCV — Iov 14:6
7 Un copac, și tot are nădejde: căci când este tăiat odrăslește din nou și iar dă lăstari. RCCV — Iov 14:7
8 Când i-a îmbătrânit rădăcina în pământ, când îi piere trunchiul în țărână, RCCV — Iov 14:8
9 înverzește iarăși de mirosul apei și dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou. RCCV — Iov 14:9
10 Dar omul când moare, rămâne întins; omul, când își dă sufletul, unde mai este? RCCV — Iov 14:10
11 Cum pier apele din lacuri și cum seacă și se usucă râurile, RCCV — Iov 14:11
12 așa se culcă și omul și nu se mai scoală; cât vor fi cerurile, nu se mai deșteaptă și nu se mai scoală din somnul lui. RCCV — Iov 14:12
13 Ah! de m-ai ascunde în Locuința morților, de m-ai acoperi până-Ți va trece mânia și de mi-ai rândui o vreme când Îți vei aduce iarăși aminte de mine! RCCV — Iov 14:13
14 Dacă omul odată mort ar putea să mai învie, aș mai trage nădejde în tot timpul suferințelor mele, până mi se va schimba starea în care mă găsesc. RCCV — Iov 14:14
15 Atunci m-ai chema, și Ți-aș răspunde, și Ți-ar fi dor de făptura mâinilor Tale. RCCV — Iov 14:15
16 Dar astăzi îmi numeri pașii, ai ochiul asupra păcatelor mele; RCCV — Iov 14:16
17 călcările mele de Lege sunt pecetluite într-un mănunchi, și născocești fărădelegi în sarcina mea. RCCV — Iov 14:17
18 Cum se prăbușește muntele și piere, cum piere stânca din locul ei, RCCV — Iov 14:18
19 cum este mâncată piatra de ape și cum este luat pământul de râu: așa nimicești Tu nădejdea omului. RCCV — Iov 14:19
20 Îl urmărești întruna, și se duce; îi schimonosești fața și apoi îi dai drumul. RCCV — Iov 14:20
21 De ajung fiii lui la cinste, el nu știe nimic; de sunt înjosiți, habar n-are. RCCV — Iov 14:21
22 Numai pentru el simte durere în trupul lui, numai pentru el simte întristare în sufletul lui.” RCCV — Iov 14:22