Go to full page →

Psalm 90 RCCV — Psalm 90

1 (O rugăciune a lui Moise, omul lui Dumnezeu.) Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost, din neam în neam. RCCV — Psalm 90:1

2 Înainte ca să se fi născut munții și înainte ca să se fi făcut pământul și lumea, din veșnicie în veșnicie, Tu ești Dumnezeu! RCCV — Psalm 90:2

3 Tu întorci pe oameni în țărână și zici: „Întoarceți-vă, fiii oamenilor!” RCCV — Psalm 90:3

4 Căci înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, și ca o strajă din noapte. RCCV — Psalm 90:4

5 Îi mături ca un vis: dimineața sunt ca iarba care încolțește iarăși: RCCV — Psalm 90:5

6 înflorește dimineața și crește, iar seara este tăiată și se usucă. RCCV — Psalm 90:6

7 Noi suntem mistuiți de mânia Ta și îngroziți de urgia Ta. RCCV — Psalm 90:7

8 Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre și scoți la lumina feței Tale păcatele noastre cele ascunse. RCCV — Psalm 90:8

9 Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet. RCCV — Psalm 90:9

10 Anii vieții noastre se ridică la șaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; și lucrul cu care se mândrește omul în timpul lor nu este decât trudă și durere, căci trece iute, și noi zburăm. RCCV — Psalm 90:10

11 Dar cine ia seama la tăria mâniei Tale și la urgia Ta, așa cum se cuvine să se teamă de Tine? RCCV — Psalm 90:11

12 Învață-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă! RCCV — Psalm 90:12

13 Întoarce-Te, Doamne! Până când zăbovești? Ai milă de robii Tăi! RCCV — Psalm 90:13

14 Satură-ne în fiecare dimineață de bunătatea Ta, și toată viața noastră ne vom bucura și ne vom înveseli. RCCV — Psalm 90:14

15 Înveselește-ne tot atâtea zile câte ne-ai smerit, tot atâția ani cât am văzut nenorocirea! RCCV — Psalm 90:15

16 Să se arate robilor Tăi lucrarea Ta, și slava Ta, fiilor lor! RCCV — Psalm 90:16

17 Fie peste noi bunăvoința Domnului Dumnezeului nostru! Și întărește lucrarea mâinilor noastre, da, întărește lucrarea mâinilor noastre! RCCV — Psalm 90:17