Go to full page →

PlângluiIeremia 4 RCCV — PlângluiIeremia 4

1 Vai! cum s-a înnegrit aurul și cum s-a schimbat aurul cel curat! Cum s-au risipit pietrele Sfântului Locaș pe la toate colțurile ulițelor! RCCV — PlângluiIeremia 4:1

2 Cum sunt priviți acum fiii Sionului, cei aleși și prețuiți ca aurul curat altădată, cum sunt priviți acum, vai! Ca niște vase de pământ și ca o lucrare făcută de mâinile olarului! RCCV — PlângluiIeremia 4:2

3 Chiar și șacalii își apleacă țâța și dau să sugă puilor lor; dar fiica poporului meu a ajuns fără milă ca struții din pustiu. RCCV — PlângluiIeremia 4:3

4 Limba sugarului i se lipește de cerul gurii, uscată de sete; copiii cer pâine, dar nimeni nu le-o dă. RCCV — PlângluiIeremia 4:4

5 Cei ce se hrăneau cu bucate alese leșină pe ulițe. Cei ce fuseseră crescuți în purpură se bucură acum de o grămadă de gunoi! RCCV — PlângluiIeremia 4:5

6 Căci vina fiicei poporului meu este mai mare decât păcatul Sodomei, care a fost nimicită într-o clipă fără să fi pus cineva mâna pe ea. RCCV — PlângluiIeremia 4:6

7 Voievozii ei erau mai strălucitori decât zăpada, mai albi decât laptele; trupul le era mai roșu decât mărgeanul; fața le era ca safirul. RCCV — PlângluiIeremia 4:7

8 Dar acum, înfățișarea le este mai negricioasă decât funinginea; așa că nu mai sunt cunoscuți pe ulițe, pielea le este lipită de oase, uscată ca lemnul. RCCV — PlângluiIeremia 4:8

9 Cei ce pier uciși de sabie sunt mai fericiți decât cei ce pier de foame, care cad sleiți de puteri din lipsa roadelor câmpului! RCCV — PlângluiIeremia 4:9

10 Femeile, cu toată mila lor, își fierb copiii, care le slujesc ca hrană, în mijlocul prăpădului fiicei poporului meu. RCCV — PlângluiIeremia 4:10

11 Domnul Și-a sleit urgia, Și-a vărsat mânia aprinsă; a aprins în Sion un foc care-i mistuie temeliile. RCCV — PlângluiIeremia 4:11

12 Împărații pământului n-ar fi crezut și niciunul din locuitorii lumii n-ar fi crezut că potrivnicul care-l împresura are să intre pe porțile Ierusalimului. RCCV — PlângluiIeremia 4:12

13 Iată roada păcatelor prorocilor săi, a nelegiuirilor preoților săi care au vărsat în mijlocul lui sângele celor neprihăniți! RCCV — PlângluiIeremia 4:13

14 Rătăceau ca orbii pe ulițe, mânjiți de sânge, așa că nimeni nu putea să se atingă de hainele lor. RCCV — PlângluiIeremia 4:14

15 „Depărtați-vă, necuraților!”, li se striga, „La o parte, la o parte, nu vă atingeți de noi!” Când fugeau pribegind încoace și încolo printre neamuri, se spunea: „Să nu mai locuiască aici!” RCCV — PlângluiIeremia 4:15

16 În mânia Lui, Domnul i-a împrăștiat și nu-Și mai îndreaptă privirile spre ei! Vrăjmașul n-a căutat la fața preoților, nici n-a avut milă de cei bătrâni. RCCV — PlângluiIeremia 4:16

17 Și acolo ni se sfârșeau ochii și așteptam zadarnic ajutor! Privirile ni se îndreptau cu nădejde spre un neam care totuși nu ne-a izbăvit. RCCV — PlângluiIeremia 4:17

18 Ne pândeau pașii ca să ne împiedice să mergem pe ulițele noastre; ni se apropia sfârșitul, ni se împliniseră zilele… Da, ne venise sfârșitul! RCCV — PlângluiIeremia 4:18

19 Prigonitorii noștri erau mai iuți decât vulturii cerului. Ne-au fugărit pe munți și ne-au pândit în pustiu. RCCV — PlângluiIeremia 4:19

20 Suflarea vieții noastre, unsul Domnului a fost prins în gropile lor, el, despre care ziceam: „Vom trăi sub umbra lui printre neamuri.” – RCCV — PlângluiIeremia 4:20

21 Bucură-te și saltă de bucurie, fiica Edomului care locuiești în țara Uț! Dar și la tine va trece potirul, și tu te vei îmbăta și te vei dezgoli! RCCV — PlângluiIeremia 4:21

22 Fiica Sionului, nelegiuirea îți este ispășită: El nu te va mai trimite în robie. Dar ție, fiica Edomului, îți va pedepsi nelegiuirea și îți va da pe față păcatele. – RCCV — PlângluiIeremia 4:22