1 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: RCCV — Ezechiel 25:1
2 „Fiul omului, întoarce-ți fața spre copiii lui Amon și prorocește împotriva lor! RCCV — Ezechiel 25:2
3 Spune copiilor lui Amon: „Ascultați cuvântul Domnului Dumnezeu! Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Pentru că ai zis: „Ha! Ha!” Sfântului Meu Locaș, când era pângărit, țării lui Israel, când era pustiită, și casei lui Iuda, când se ducea în robie, RCCV — Ezechiel 25:3
4 de aceea, iată te dau în stăpânirea fiilor răsăritului; ei își vor așeza staulele în mijlocul tău și își vor face locuințele în tine; îți vor mânca roadele și îți vor bea laptele. RCCV — Ezechiel 25:4
5 Voi face din Raba un ocol de cămile, și din țara copiilor lui Amon, o stână de oi, ca să știți că Eu sunt Domnul!” RCCV — Ezechiel 25:5
6 Căci așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Pentru că ai bătut din mâini și ai dat din picior, pentru că te-ai bucurat în chip batjocoritor și din adâncul sufletului de țara lui Israel, RCCV — Ezechiel 25:6
7 de aceea, iată că Îmi întind mâna peste tine și te dau pradă neamurilor; te șterg din mijlocul popoarelor, te scot din numărul țărilor și te nimicesc. Și vei ști că Eu sunt Domnul!” RCCV — Ezechiel 25:7
8 Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Pentru că Moabul și Seirul au zis: „Iată, casa lui Iuda a ajuns ca toate neamurile!”, RCCV — Ezechiel 25:8
9 de aceea, deschid ținutul Moabului dinspre cetăți, dinspre cetățile lui de la hotare, care sunt podoaba țării, și anume: Bet-Ieșimotul, Baal-Meonul și Chiriataim, RCCV — Ezechiel 25:9
10 îl deschid și-l dau în stăpânire fiilor răsăritului împreună cu țara amoniților, ca să nu mai fie pomeniți printre neamuri copiii lui Amon. RCCV — Ezechiel 25:10
11 Îmi voi împlini judecățile împotriva Moabului! Și vor ști că Eu sunt Domnul.” RCCV — Ezechiel 25:11
12 Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Pentru că Edomul s-a dedat la răzbunare față de casa lui Iuda, pentru că s-a făcut vinovat și s-a răzbunat pe ea, RCCV — Ezechiel 25:12
13 de aceea, așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Îmi întind mâna împotriva Edomului, îi voi nimici cu desăvârșire oamenii și vitele, îl voi preface într-un pustiu, de la Teman până la Dedan; vor cădea loviți de sabie. RCCV — Ezechiel 25:13
14 Mă voi răzbuna pe Edom prin poporul Meu, Israel. El va face Edomului după mânia și urgia Mea; ca să vadă răzbunarea Mea, zice Domnul Dumnezeu.” RCCV — Ezechiel 25:14
15 Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Pentru că filistenii s-au dedat la răzbunare, pentru că s-au răzbunat în chip batjocoritor și din adâncul sufletului, voind să nimicească totul în ura lor străveche, RCCV — Ezechiel 25:15
16 așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Iată că Îmi întind mâna împotriva filistenilor, nimicesc cu desăvârșire pe cheretiți și prăpădesc tot ce a mai rămas pe coasta mării, RCCV — Ezechiel 25:16
17 Mă voi năpusti cu mare răzbunare asupra lor, pedepsindu-i cu urgie. Și vor ști că Eu sunt Domnul, când Mă voi răzbuna pe ei.” RCCV — Ezechiel 25:17