Go to full page →

FapteleApostolilor 11 RCCV — FapteleApostolilor 11

1 Apostolii și frații care erau în Iudeea, au auzit că și Neamurile au primit Cuvântul lui Dumnezeu. RCCV — FapteleApostolilor 11:1

2 Și, când s-a suit Petru la Ierusalim, îl mustrau cei tăiați împrejur RCCV — FapteleApostolilor 11:2

3 și ziceau: „Ai intrat în casă la niște oameni netăiați împrejur și ai mâncat cu ei.” RCCV — FapteleApostolilor 11:3

4 Petru a început să le spună pe rând cele întâmplate. El a zis: RCCV — FapteleApostolilor 11:4

5 „Eram în cetatea Iope; și, pe când mă rugam, am căzut într-o răpire sufletească și am avut o vedenie: un vas ca o față de masă mare, legată cu cele patru colțuri, se cobora din cer și a venit până la mine. RCCV — FapteleApostolilor 11:5

6 Când m-am uitat în ea, am văzut dobitoacele cu patru picioare de pe pământ, fiarele, târâtoarele și păsările cerului. RCCV — FapteleApostolilor 11:6

7 Și am auzit un glas care mi-a zis: „Petre, scoală-te, taie și mănâncă.” RCCV — FapteleApostolilor 11:7

8 Dar eu am răspuns: „Nicidecum, Doamne, căci nimic spurcat sau necurat n-a intrat vreodată în gura mea.” RCCV — FapteleApostolilor 11:8

9 Și glasul mi-a zis a doua oară din cer: „Ce a curățat Dumnezeu, să nu numești spurcat.” RCCV — FapteleApostolilor 11:9

10 Lucrul acesta s-a făcut de trei ori; apoi toate au fost ridicate iarăși în cer. RCCV — FapteleApostolilor 11:10

11 Și iată că îndată, trei oameni trimiși din Cezareea la mine, au stat la poarta casei în care eram. RCCV — FapteleApostolilor 11:11

12 Duhul mi-a spus să plec cu ei, fără să fac vreo deosebire. Acești șase frați m-au însoțit și ei și am intrat în casa omului. RCCV — FapteleApostolilor 11:12

13 El ne-a istorisit cum a văzut în casa lui pe înger stând înaintea lui și zicându-i: „Trimite la Iope și cheamă pe Simon, zis și Petru, RCCV — FapteleApostolilor 11:13

14 care-ți va spune cuvinte prin care vei fi mântuit tu și toată casa ta.” RCCV — FapteleApostolilor 11:14

15 Și, cum am început să vorbesc, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei ca și peste noi la început. RCCV — FapteleApostolilor 11:15

16 Și mi-am adus aminte de vorba Domnului, cum a zis: „Ioan a botezat cu apă, dar voi veți fi botezați cu Duhul Sfânt.” RCCV — FapteleApostolilor 11:16

17 Deci dacă Dumnezeu le-a dat același dar ca și nouă, care am crezut în Domnul Isus Hristos, cine eram eu să mă împotrivesc lui Dumnezeu?” RCCV — FapteleApostolilor 11:17

18 După ce au auzit aceste lucruri, s-au potolit, au slăvit pe Dumnezeu și au zis: „Dumnezeu a dat deci și Neamurilor pocăință, ca să aibă viața.” RCCV — FapteleApostolilor 11:18

19 Cei ce se împrăștiaseră, din pricina prigonirii întâmplate cu prilejul lui Ștefan, au ajuns până în Fenicia, în Cipru și în Antiohia și propovăduiau Cuvântul numai iudeilor. RCCV — FapteleApostolilor 11:19

20 Totuși printre ei au fost câțiva oameni din Cipru și din Cirena care au venit în Antiohia, au vorbit și grecilor și le-au propovăduit Evanghelia Domnului Isus. RCCV — FapteleApostolilor 11:20

21 Mâna Domnului era cu ei, și un mare număr de oameni au crezut și s-au întors la Domnul. RCCV — FapteleApostolilor 11:21

22 Vestea despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim și au trimis pe Barnaba până la Antiohia. RCCV — FapteleApostolilor 11:22

23 Când a ajuns el și a văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat și i-a îndemnat pe toți să rămână cu inimă hotărâtă alipiți de Domnul. RCCV — FapteleApostolilor 11:23

24 Căci Barnaba era un om de bine, plin de Duhul Sfânt și de credință. Și destul de mult norod s-a adăugat la Domnul. RCCV — FapteleApostolilor 11:24

25 Barnaba s-a dus apoi la Tars, ca să caute pe Saul; RCCV — FapteleApostolilor 11:25

26 și, când l-a găsit, l-a adus la Antiohia. Un an întreg au luat parte la adunările bisericii și au învățat pe mulți oameni. Pentru întâia dată, ucenicilor li s-a dat numele de creștini în Antiohia. RCCV — FapteleApostolilor 11:26

27 În vremea aceea, s-au coborât niște proroci din Ierusalim la Antiohia. RCCV — FapteleApostolilor 11:27

28 Unul din ei, numit Agab, s-a sculat și a vestit, prin Duhul, că va fi o foamete mare în toată lumea. Și a și fost, în adevăr, în zilele împăratului Claudiu. RCCV — FapteleApostolilor 11:28

29 Ucenicii au hotărât să trimită, fiecare după puterea lui, un ajutor fraților care locuiau în Iudeea, RCCV — FapteleApostolilor 11:29

30 ceea ce au și făcut; și au trimis acest ajutor la prezbiteri, prin mâna lui Barnaba și a lui Saul. RCCV — FapteleApostolilor 11:30