1 Simon Petru, rob și apostol al lui Isus Hristos, către cei ce au căpătat o credință de același preț cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos: RCCV — 2Petru 1:1
2 Harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a Domnului nostru Isus Hristos! RCCV — 2Petru 1:2
3 Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia, prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava și puterea Lui, RCCV — 2Petru 1:3
4 prin care El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte. RCCV — 2Petru 1:4
5 De aceea, dați-vă și voi toate silințele ca să uniți cu credința voastră fapta; cu fapta, cunoștința; RCCV — 2Petru 1:5
6 cu cunoștința, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; RCCV — 2Petru 1:6
7 cu evlavia, dragostea de frați; cu dragostea de frați, iubirea de oameni. RCCV — 2Petru 1:7
8 Căci, dacă aveți din belșug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneși, nici neroditori în ce privește deplina cunoștință a Domnului nostru Isus Hristos. RCCV — 2Petru 1:8
9 Dar cine nu are aceste lucruri este orb, umblă cu ochii închiși și a uitat că a fost curățat de vechile lui păcate. RCCV — 2Petru 1:9
10 De aceea, fraților, căutați cu atât mai mult să vă întăriți chemarea și alegerea voastră; căci, dacă faceți lucrul acesta, nu veți aluneca niciodată. RCCV — 2Petru 1:10
11 În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belșug intrare în Împărăția veșnică a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. RCCV — 2Petru 1:11
12 De aceea, voi fi gata să vă aduc totdeauna aminte de lucrurile acestea, măcar că le știți și sunteți tari în adevărul pe care-l aveți. RCCV — 2Petru 1:12
13 Dar socotesc că este drept, cât voi mai fi în cortul acesta, să vă țin treji aducându-vă aminte; RCCV — 2Petru 1:13
14 căci știu că dezbrăcarea de cortul meu va veni deodată, după cum mi-a arătat Domnul nostru Isus Hristos. RCCV — 2Petru 1:14
15 Îmi voi da osteneala, dar, ca, și după moartea mea, să vă puteți aduce totdeauna aminte de aceste lucruri. RCCV — 2Petru 1:15
16 În adevăr, v-am făcut cunoscut puterea și venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe niște basme meșteșugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înșine cu ochii noștri mărirea Lui. RCCV — 2Petru 1:16
17 Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste și slavă, atunci când, din slava minunată, s-a auzit deasupra Lui un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.” RCCV — 2Petru 1:17
18 Și noi înșine am auzit acest glas venind din cer, când eram cu El pe muntele cel sfânt. RCCV — 2Petru 1:18
19 Și avem cuvântul prorociei făcut și mai tare; la care bine faceți că luați aminte, ca la o lumină care strălucește într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă și va răsări luceafărul de dimineață în inimile voastre. RCCV — 2Petru 1:19
20 Fiindcă mai întâi de toate, să știți că nicio prorocie din Scriptură nu se tâlcuiește singură. RCCV — 2Petru 1:20
21 Căci nicio prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânați de Duhul Sfânt. RCCV — 2Petru 1:21