Oameni de acțiune. — Lucrarea lui Dumnezeu cere oameni care pot pricepe rapid și pot acționa instantaneu, la timpul potrivit și cu putere. Dacă așteptați să evaluați fiecare dificultate și să cântăriți fiecare situație încurcată cu care vă confruntați, nu veți reuși decât puțin. Vă veți confrunta la fiecare pas cu dificultăți și obstacole, dar, cu o hotărâre fermă, va trebui să vă decideți să le biruiți, deoarece altfel vă vor birui ele pe voi. PC 40.1
Uneori, în mintea omului par a fi în echilibru diversele căi și scopuri, diferitele moduri de acțiune care au legătură cu lucrarea lui Dumnezeu, și tocmai în această situație este necesar cel mai fin discernământ. Dacă ceva trebuie realizat pentru atingerea scopului, atunci trebuie acționat la momentul de aur. Trebuie sesizată cea mai ușoară înclinare a balanței în favoarea uneia dintre alternative și soluționată problema pe loc. Întârzierile prelungite îi obosesc pe îngeri. — Slujitorii Evangheliei, p. 133, 134. PC 40.2
O conducere ezitantă este o conducere slabă. — Uneori este chiar mai scuzabil să fie luată o decizie greșită decât să se continue o atitudine ezitantă, înclinând uneori într-o direcție, iar apoi în alta. Dintr-o asemenea ezitare și îndoială rezultă, uneori, mai multă confuzie și nefericire decât dintr-o acționare prea grăbită. PC 40.3
Mi-a fost arătat că biruințele cele mai răsunătoare și înfrângerile cele mai îngrozitoare au depins de câteva minute. Dumnezeu cere promptitudine în acțiune. Adesea, întârzierile, îndoielile, ezitarea și nehotărârea îi oferă vrăjmașului toate avantajele. — Ibidem. PC 40.4
Acționați rapid, dar cântăriți argumentele. — Dumnezeu i-a dat rațiune fiecărui individ și așteaptă ca lucrătorii Săi să folosească și să-și îmbunătățească acest dar. Președintele unei Conferințe nu trebuie să creadă că judecata lui proprie trebuie să fie judecata tuturor. PC 40.5
În nicio Conferință nu ar trebui să fie votate în grabă propuneri, fără a le acorda fraților timpul necesar pentru a cântări cu atenție toate aspectele problemei. Pentru că președintele Conferinței a sugerat anumite planuri, s-a considerat uneori că nu mai este necesară și consultarea Domnului cu privire la ele. Astfel au fost acceptate propuneri care nu erau în beneficiul spiritual al credincioșilor și care au implicat mult mai mult decât ceea ce părea evident la prima vedere. Astfel de mișcări nu sunt după rânduiala lui Dumnezeu. PC 40.6
Multe, foarte multe chestiuni au fost propuse și votate, chestiuni care implicau cu mult mai mult decât ceea ce se anticipase, cu mult mai mult decât ceea ce votanții ar fi fost dispuși să aprobe dacă ar fi avut timpul pentru a evalua problema sub toate aspectele. — Scrisoarea 340, 1907. PC 40.7
Dumnezeu nu poate folosi un conducător indecis. — Cei ce sunt implicați în vreo ramură a lucrării lui Dumnezeu, în oricare dintre instituțiile noastre, trebuie să aibă o legătură cu Dumnezeu și trebuie să fie hotărâți să facă ceea ce este bine în orice circumstanță, pentru a ști cum ar fi găsiți în ziua judecății. Niciunul dintre cei implicați în lucrarea sfântă a lui Dumnezeu nu poate rămâne pe un teren neutru. Dacă un om este împărțit, nehotărât și nu ia o decizie decât atunci când e sigur că nu are nimic de pierdut, atunci el demonstrează că este un om pe care Dumnezeu nu-l poate folosi. Mulți lucrează în felul acesta. Ei nu au fost puși de Dumnezeu sau au eșuat lamentabil în dispoziția de a se lăsa prelucrați de puterea Duhului Sfânt. — Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, p. 403. PC 40.8