Credința nu este un sentiment. Ea este esența lucrurilor pentru care speri, dovada lucrurilor care nu se văd. Există o formă a religiei care nu este nimic mai mult decât egoism. Ea găsește plăcere în distracțiile lumii. Se mulțumește cu contemplarea religiei lui Hristos, fără a ști însă nimic despre puterea lui salvatoare. Cei care practică acest tip de religie privesc păcatul într-o manieră plină de bunăvoință, pentru că ei nu-L cunosc pe Isus. În aceste condiții, ei tratează datoria lor cu ușurătate. Dar o îndeplinire credincioasă a datoriei merge mână în mână cu o estimare corectă a caracterului lui Dumnezeu. — RH, 28 februarie 1907 [106] SPT 45.5