„Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi” (Ioan 20,21). Noi trebuie să dăm o mărturie cu privire la adevărul care este în Isus, la fel de categoric cum au dat mărturie Hristos și apostolii Săi. Încrezători în puterea Duhului Sfânt, noi trebuie să mărturisim despre mila, bunătatea și dragostea unui Mântuitor răstignit și înviat și astfel să fim mijloacele prin care întunericul va fi risipit din multe minți și care vor face ca, din multe inimi, să se înalțe mulțumiri și laude la Dumnezeu. Fiecare fiu și fiică a lui Dumnezeu are de îndeplinit o mare lucrare. Domnul Isus a zis: „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele. Și Eu voi ruga pe Tatăl, și El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac” (Ioan 14,15.16). În rugăciunea Sa pentru ucenici, El a spus că nu Se roagă numai pentru aceia care se aflau în prezența Sa acolo, ci „și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor” (Ioan 17,20). Din nou, El a zis: „Ați auzit că v-am spus: «Mă duc și Mă voi întoarce la voi.» Dacă M-ați iubi, v-ați fi bucurat că v-am zis: «Mă duc la Tatăl”, căci Tatăl este mai mare decât Mine” (Ioan 14,28). Prin urmare, vedem că Domnul Hristos S-a rugat pentru cei din poporul Său și le-a dat numeroase făgăduințe spre a-i asigura [264] că vor avea succes în calitate de colaboratori ai Săi. El a spus că acela care va conlucra cu El „va face și el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele și mai mari decât acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl” (Ioan 14,12). SAa 129.1
Oh, ce privilegii mari le aparțin acelora care cred și împlinesc cuvintele lui Hristos! Cunoașterea Domnului Hristos ca purtător al păcatului, ca jertfă de ispășire pentru nelegiuirile noastre, ne face în stare să trăim o viață sfântă. Cunoașterea aceasta este singura apărare și ocrotire a fericirii familiei omenești. Satana știe că, fără cunoașterea aceasta, noi am fi puși în încurcătură și am fi deposedați de putere. Credința noastră în Dumnezeu ar dispărea, iar noi am fi lăsați pradă fiecărui șiretlic al vrăjmașului. El a alcătuit planuri subtile prin care să-l nimicească pe om. Scopul lui este acela de a așterne umbrele iadului, ca un giulgiu al morții, între Dumnezeu și om, ca să-L poată ascunde pe Isus de privirile noastre, așa încât să ne facă să uităm lucrarea dragostei și a milei și să ne împiedice să progresăm în cunoașterea marii iubiri a lui Dumnezeu și a puterii de a înainta tot mai sus și de a primi fiecare rază de lumină din cer. SAa 129.2
Numai Domnul Hristos a fost în stare să reprezinte Divinitatea. Acela care fusese în prezența Tatălui încă de la început, care a fost chipul Dumnezeului nevăzut, era singurul capabil să îndeplinească lucrarea aceasta. Nicio descriere în cuvinte nu putea să-L descopere pe Dumnezeu lumii. Dumnezeu Însuși trebuia să-i fie descoperit omenirii, printr-o viață de curăție, o viață de încredere și supunere deplină față de voința Sa, o viață de umilință de la care s-ar fi dat înapoi chiar și serafimul cel mai înalt din cer. Pentru a îndeplini lucrarea aceasta, Mântuitorul nostru Și-a îmbrăcat natura divină în veșmintele naturii omenești. El a folosit însușirile omenești, deoarece numai prin adoptarea acestora putea să fie înțeles de omenire. Numai omenescul putea să intre în legătură nemijlocită cu omenescul. Domnul a exprimat caracterul lui Dumnezeu prin trupul omenesc pe care Dumnezeu îl pregătise pentru El. Isus a binecuvântat lumea, trăind viața lui Dumnezeu în trup omenesc și arătând în felul acesta că avea puterea de a uni omenirea cu Divinitatea. SAa 129.3