Domnul Hristos este un Mântuitor înviat, deoarece, deși a fost mort, El a înviat și trăiește pururi ca să mijlocească pentru noi. Noi trebuie să credem cu toată inima că vom primi neprihănirea și să mărturisim despre mântuire. Aceia care sunt îndreptățiți prin credință vor mărturisi despre Hristos. „Cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis are viața veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață” (Ioan 5,24). Lucrarea cea mare care este săvârșită pentru păcătosul pătat și întinat de rău este lucrarea de îndreptățire. Acela care rostește adevărul îl declară neprihănit. Domnul îi atribuie celui credincios neprihănirea lui Hristos și îl declară neprihănit înaintea universului. El transferă păcatele lui asupra lui Isus, Reprezentantul, Înlocuitorul și Garantul celui păcătos. El pune asupra lui Hristos nelegiuirea oricărui suflet care crede. „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5,21). SAa 193.4
Domnul Hristos a adus jertfa pentru vinovăția întregii lumi, iar toți cei ce vin la Dumnezeu, cu credință, vor primi neprihănirea lui Hristos, a Aceluia care „a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morți [393] față de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui ați fost vindecați” (1 Petru 2,24). Păcatul nostru a fost ispășit, înlăturat și aruncat în adâncul mării. Prin pocăință și credință, suntem eliberați de păcat și privim la Domnul, neprihănirea noastră. Isus a suferit, El, cel drept, pentru cei nedrepți. SAa 193.5
Deși, ca păcătoși, suntem sub condamnarea Legii, totuși, prin ascultarea Sa de Lege, Hristos cere ca sufletului pocăit să-i fie atribuit meritul neprihănirii Sale. Pentru a obține neprihănirea lui Hristos, este necesar ca păcătosul să știe ce este pocăința care realizează o transformare radicală a minții, a spiritului și a faptelor. Lucrarea de schimbare trebuie să înceapă în inimă și să își arate puterea prin fiecare însușire a omului, dar omul nu este în stare de o pocăință ca aceasta. Ea poate să fie experimentată numai prin Hristos, care S-a înălțat la cer, a luat robia roabă și le-a dat daruri oamenilor. SAa 193.6
Cine dorește să ajungă pocăit cu adevărat? Ce trebuie să facă un astfel de om? El trebuie să vină la Isus fără întârziere, chiar așa cum este. El trebuie să creadă că declarațiile lui Hristos sunt adevărate și, crezând făgăduința, să ceară, ca să poată primi. Când se roagă determinați de o dorință sinceră, oamenii nu se roagă în zadar. Domnul Își va împlini cuvântul și le va da Duhul Sfânt ca să-i conducă la pocăință față de Dumnezeu și la credința în Domnul nostru Isus Hristos. Un astfel de om se va ruga și va veghea, va renunța la păcatele lui, dându-și pe față sinceritatea prin străduința lui energică de a respecta poruncile lui Dumnezeu. El se va ruga cu credință și nu numai că va crede în Lege, ci va și împlini poruncile ei. El va declara că este de partea lui Hristos. Va renunța la toate obiceiurile rele și la tovărășiile care tind să îndepărteze inima de Dumnezeu. SAa 193.7
Acela care dorește să ajungă un copil al lui Dumnezeu trebuie să accepte adevărul că pocăința și iertarea nu pot să fie obținute prin niciun alt mijloc, în afară de ispășirea făcută de Hristos. El este sigur de lucrul acesta, dar, în același timp, trebuie să depună un efort care este în armonie cu lucrarea făcută pentru el și să înalțe rugăciuni stăruitoare și neobosite spre tronul harului, cerând ca puterea înnoitoare a lui Dumnezeu să vină în sufletul lui. Domnul Hristos [394] îi iartă numai pe cei ce se pocăiesc, dar pe aceia pe care îi iartă îi face mai întâi să se pocăiască. Dumnezeu a pregătit totul, iar neprihănirea veșnică a lui Hristos este atribuită fiecărui suflet care crede. Veșmântul scump și nepătat, țesut în războiul cerului, este pregătit pentru păcătosul pocăit și plin de credință, iar el poate să spună: „Mă bucur în Domnul, și sufletul Meu este plin de veselie în Dumnezeul Meu, căci M-a îmbrăcat cu hainele mântuirii” (Isaia 61,10). SAa 193.8
A fost pregătit un har îmbelșugat, pentru ca sufletul care crede să fie păzit de păcat, deoarece tot cerul, cu resursele lui nemărginite, a fost pus la dispoziția noastră. Trebuie să scoatem apă din izvoarele mântuirii. Pentru toți cei care cred, Domnul Hristos este sfârșitul neprihănirii obținute prin păzirea Legii. Noi înșine suntem păcătoși, dar în Hristos suntem neprihăniți. După ce ne-a făcut neprihăniți prin atribuirea neprihănirii lui Hristos, Dumnezeu ne declară drepți și ne tratează ca și cum am fi drepți. El ne consideră copiii Săi dragi. Domnul Hristos luptă contra puterii păcatului, iar acolo unde s-a înmulțit păcatul, harul s-a înmulțit și mai mult. „Deci, fiindcă suntem socotiți neprihăniți prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui Îi datorăm faptul că, prin credință, am intrat în această stare de har în care suntem; și ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu” (Romani 5,1.2). SAa 194.1
„Și sunt socotiți neprihăniți fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus. Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credința în sângele Lui, o jertfă de ispășire, ca să-Și arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu; pentru ca, în vremea de acum, să-Și arate neprihănirea Lui în așa fel încât să fie neprihănit, și totuși să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus” (Romani 3,24-26). „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu” (Efeseni 2,8). SAa 194.2