Cu privire la mărturii, nimic nu este ignorat, nimic nu este dat la o parte, dar voi trebuie să luați în considerare timpul și locul în care au fost date. Nimic nu trebuie să fie făcut înainte de vreme. Unele lucruri trebuie să fie reținute, pentru că anumite persoane ar folosi nepotrivit lumina dată. Fiecare iotă, fiecare frântură de slovă sunt esențiale și trebuie să apară la timpul oportun. În trecut, mărturiile au fost pregătite cu atenție înainte de a fi trimise pentru publicare și orice material este și acum cercetat cu atenție după ce a fost scris. SAa 22.5
Spuneți-le oamenilor să mănânce trupul și să bea sângele Fiului lui Dumnezeu. Prezentați-le Cuvântul Său. Unii vor interpreta greșit și vor reprezenta greșit Cuvântul. Ochii lor au fost orbiți. Ei au pus înaintea lor imaginile și interpretările date de Satana pentru ei, iar cuvintelor pe care le-a rostit sora White li se va atribui o semnificație cu totul greșită. Satana pretinde că este un copil al lui Hristos, așa cum a pretins Iuda, care a fost de partea acuzatorilor. Ei s-au pregătit în școala de răstălmăcire a lui Satana. Cartea lui Zaharia îi descrie în capitolul al treilea. Nimic nu Îi este atât de drag lui Dumnezeu în lume ca biserica Sa. Satana a lucrat asupra minții oamenilor și va continua să denatureze încredințarea sfântă prin intermediul contrafacerii. SAa 22.6