Poate că suntem numiți „slabi și lipsiți de minte”, entuziaști și chiar nebuni. Poate că se spune despre noi, așa cum s-a spus despre Domnul Hristos: „Are drac” (Ioan 10,20). Totuși lucrarea pe care Domnul ne-a încredințat-o continuă să fie lucrarea noastră. Noi trebuie să îndrumăm mințile spre Isus, nu să căutăm lauda și cinstea din partea oamenilor. Trebuie să ne consacrăm Aceluia care judecă drept. El știe cum să-i ajute pe cei care, mergând pe urmele pașilor Săi, îndură, într-o anumită măsură, batjocura pe care a suportat-o El. Domnul a fost ispitit în toate lucrurile ca și noi, ca să poată ști cum să-i susțină pe aceia care vor fi ispitiți. SAa 30.7
Oricare ar fi greșita interpretare pe care o pot atribui mărturiei mele cei ce pretind că sunt neprihăniți, dar nu-L cunosc pe Dumnezeu, eu îmi voi continua cu smerenie lucrarea. Voi rosti cuvintele pe care Domnul mi le dă pentru a încuraja, pentru a mustra și a avertiza. Mai am doar puțin timp de trăit pe pământ. Prin harul Său, eu voi îndeplini lucrarea pe care mi-a dat-o Tatăl meu, știind că toate faptele mele trebuie să fie supuse verificării lui Iehova. — Manuscrisul 4, 1883 SAa 30.8