Îngerii sunt uimiți că oamenii tratează atât de superficial și cu atâta indiferență adevărurile vitale, care înseamnă atât de mult pentru cel păcătos, și continuă să se supună de bunăvoie robiei lui Satana și păcatului, când Dumnezeu a suferit atât de mult în persoana Fiului Său. Ah, ce bine ar fi dacă am cultiva obiceiul de a contempla renunțarea la sine și sacrificiul de sine care s-au arătat în viața lui Hristos, până când vom avea un simțământ adânc al caracterului tot mai grav al păcatului și l-am urî ca pe un lucru josnic, așa cum este în realitate! SAa 49.1
Inima noastră trebuie să fie recunoscătoare că, prin Hristos Isus, Tatăl este credincios să împlinească făgăduința de a ierta toate păcatele. Harul și dragostea Lui sunt o asigurare neîncetată, când privim la Hristos cel înălțat pe crucea de pe Golgota. Oare vom ajunge noi să prețuim, în măsura în care avem capacitatea de a înțelege adevărul, faptul că Dumnezeu Iehova ne iubește și ne iartă, dacă noi credem în Isus și Îl iubim? SAa 49.2
Ah, ce adevăr plin de slavă! Dumnezeu așteaptă să-i ierte pe toți aceia care vin la El pocăiți. Predicați despre lucrul acesta! Înălțați-L pe Isus, așa încât oamenii să-L poată vedea. (…) SAa 49.3
Iudeii au văzut în jertfele ceremoniale un simbol al lui Hristos, al cărui sânge a fost vărsat pentru mântuirea [107] lumii. Toate aceste jertfe aveau scopul de a-L reprezenta pe Domnul Hristos și de a înrădăcina în inima lor marele adevăr că numai sângele lui Isus Hristos spală orice păcat și că, fără vărsare de sânge, nu există iertarea păcatelor. Unii se întreabă de ce Dumnezeu a dorit atât de multe jertfe și de ce a rânduit sacrificarea atâtor animale în sistemul iudaic. SAa 49.4
Fiecare jertfă care se aducea era un simbol al lui Hristos, iar lecția ei era întipărită în minte și în inimă, în ceremonia cea mai solemnă și mai sfântă, fiind explicată cu claritate de preoți. Jertfele au fost plănuite de Dumnezeu Însuși, special pentru a prezenta acest adevăr mare și important, și anume că păcatele pot fi iertate numai prin sângele lui Hristos. SAa 49.5
Adevărul acesta măreț și mântuitor le este repetat adesea celor credincioși și celor necredincioși, și totuși îngerii văd cu uimire indiferența oamenilor pentru care adevărurile acestea reprezintă atât de mult. Cât de puțin se vede faptul că biserica simte puterea minunatului Plan de Mântuire! Cât de puțini fac o realitate vie din adevă-rul acesta, care spune că păcatele care se prind de făpturile omenești ca o lepră pot fi iertate numai prin credința în sângele curățitor al lui Isus Hristos! SAa 49.6
Cât de adânci ar trebui să fie gândurile aduse de faptul acesta în mintea fiecărui om! Domnul nu a avut nevoie să sufere ca să facă ispășire pentru Sine Însuși. Adâncimea suferinței Sale a fost proporțională cu demnitatea persoanei Sale și cu înaltul Său caracter, fără păcat. — Scrisoarea 43, 1892 SAa 49.7