Go to full page →

REFORMA ÎNSOȚEȘTE REDEȘTEPTAREA SPIRITUALĂ SAa 60

În multe inimi abia dacă se mai găsește o suflare de viață spirituală. Faptul acesta mă întristează foarte mult. Mă tem că nu s-a stăruit în lupta împotriva spiritului lumesc, a firii pământești și a Diavolului. Să ne mulțumim noi cu un creștinism pe jumătate mort, cu spiritul egoist și invidios al lumii, care împărtășește lipsa de evlavie și simpatia față de ideile false? Nu! Prin harul lui Dumnezeu, să fim statornici față de principiile adevărului, păstrând cu tărie până la sfârșit încrederea noastră de la început. Noi trebuie să fim fără preget, plini de râvnă cu duhul, slujind Domnului (Romani 12,11). Unul este Domnul nostru, și anume Hristos. La El trebuie să privim. De la El trebuie să primim înțelepciune. Prin harul Său trebuie să ne păstrăm integritatea, stând cu umilință și blândețe înaintea lui Dumnezeu și reprezentându-L în lume. SAa 60.6

Cererea de predici a fost mare în bisericile noastre. Membrii au depins de cuvântările ținute de la amvon, în loc să depindă de Duhul Sfânt. Pentru că nu au fost cerute și folosite, darurile spirituale care le-au fost oferite și-au micșorat importanța și au ajuns să fie slabe. Dacă pastorii ar merge în teritorii noi, membrii ar fi obligați să poarte responsabilități, iar capacitățile lor ar crește prin folosire. SAa 60.7

Dumnezeu le aduce pastorilor și membrilor acuzația gravă de slăbiciune spirituală, spunând: „Știu faptele tale: că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. Pentru că zici: «Sunt bogat, m-am îmbogățit, și nu duc lipsă de nimic”, și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit prin foc, ca să te îmbogățești; și haine albe, ca să te îmbraci cu ele și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale; și doctorie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii și să vezi” (Apocalipsa 3,15-18). [128] Dumnezeu cere o redeșteptare și o reformă spirituală. Dacă acestea nu au loc, cei care sunt căldicei vor continua să fie tot mai respingători în ochii Domnului, până când El va refuza să-i recunoască drept copii ai Săi. SAa 60.8

Trebuie să aibă loc o redeșteptare și o reformă, sub influența lucrării Duhului Sfânt. Redeșteptarea și reforma sunt două lucruri diferite. Redeșteptarea înseamnă o înnoire a vieții spirituale, o înviorare a puterilor minții și inimii, o înviere din moartea spirituală. Reforma înseamnă o reorganizare, o schimbare a ideilor și teoriilor, a obiceiurilor și practicilor. Reforma nu va aduce roadele bune ale neprihănirii, dacă nu este legată de o renaștere produsă de Duhul Sfânt. Renașterea și reforma trebuie să-și facă lucrarea rânduită lor și să se împletească în îndeplinirea acestei lucrări. — Review and Herald, 25 februarie 1902 SAa 61.1