14 iulie 1892. Când a început suferința pe care am îndurat-o timp de câteva luni, am fost surprinsă că nu a fost înlăturată îndată, ca răspuns la rugăciune. Totuși făgăduința: „Harul Meu îți este de ajuns” (2 Corinteni 12,9) s-a împlinit în cazul meu. Nu poate fi nicio îndoială din partea mea. Orele mele de durere au fost ore de rugăciune, pentru că am știut Cui să-I spun necazurile mele. Privilegiul meu este că puterea mea slăbită a fost reîntărită, prin faptul că mă bazez pe puterea infinită. Stau zi și noapte pe stânca neclintită a făgăduințelor lui Dumnezeu. SA2 135.2
Inima mea este cuprinsă de o încredere plină de dragoste față de Isus. El știe ce este mai bine pentru mine. Nopțile mele ar fi singuratice dacă nu aș cere împlinirea făgăduinței: „Cheamă-Mă în ziua necazului și Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!” (Psalmii 50,15) — Manuscrisul 19, 1892 SA2 135.3