Go to full page →

NU ESTE PĂCAT SĂ PLÂNGI SA2 149

Cuvinte de mângâiere adresate unei văduve

Dragă soră,
Simțim cu tine în doliul și văduvia ta. Eu am trecut pe unde treci tu acum și știu ce înseamnă. Cât de mult necaz este în lumea noastră! Cât de multă tristețe! Cât de mult plâns! Nu este bine să le spui celor îndoliați: „Nu plângeți. Nu este bine să plângeți.” Asemenea cuvinte nu conțin multă consolare. Nu este niciun păcat să plângi. Deși cel care a murit a suferit mai mulți ani slăbiciuni și dureri, totuși moartea lui nu șterge lacrimile din ochii noștri. SA2 149.1

Cei dragi ai noștri mor. Socotelile lor cu Dumnezeu sunt pecetluite. Deși ne gândim că a muri este ceva serios și solemn, totuși trebuie să ne gândim că a trăi este ceva și mai solemn. Fiecare zi este încărcată de responsabilități pe care trebuie să le purtăm. Interesele noastre, cuvintele noastre, faptele noastre lăsă impresii asupra celor cu care suntem în legătură. Trebuie să ne găsim mângâierea la Isus Hristos, Mântuitorul cel prețios! El a fost mișcat întotdeauna de durerile oamenilor. (…) Prinde-te de Izvorul puterii tale. — Scrisoarea 103, 1898 SA2 149.2