În iarna lui 1864, fiul meu Willie a fost doborât subit și violent de pneumonie. Tocmai îl înmormântasem pe fiul nostru mai mare din cauza bolii acesteia și eram foarte neliniștiți cu privire la Willie, temându-ne că și el ar putea să moară. Am hotărât să nu chemăm un medic, dar să facem tot ce putem pentru el, folosind apa și rugându-ne Domnului pentru copilul nostru. Am chemat câțiva frați care aveau credință să ni se alăture în rugăciune. Am avut asigurarea plăcută a prezenței și a binecuvântării lui Dumnezeu. SA2 172.1
A doua zi, Willie s-a simțit rău. Era confuz. Părea că nu mă vedea și nu mă auzea când îi vorbeam. Inima nu-i bătea regulat, ci avea un puls rapid și agitat. Am continuat să-L căutăm pe Dumnezeu pentru el și să-i punem comprese cu apă pe frunte și pe piept. Curând, a părut a fi la fel de rațional ca întotdeauna. A suferit o durere puternică în partea dreaptă și nu a putut să stea pe partea aceea nicio clipă. Durerea a fost liniștită de compresele cu apă rece, a căror temperatură varia în funcție de febră. Am fost foarte atenți să-i păstrăm mâinile și picioarele calde. SA2 172.2
Ne-am așteptat ca această criză să se prelungească și în a șaptea zi. Ne-am odihnit doar puțin în timpul bolii lui și am fost obligați să-l [305] încredințăm în grija altora în noaptea a patra și a cincea. În ziua a cincea, eu și soțul meu am fost foarte îngrijorați. Copilul a tușit mult și a scuipat sânge. Soțul meu a petrecut mult timp în rugăciune. L-am lăsat pe copilul nostru în mâna unor persoane grijulii în noaptea aceea. Înainte de culcare, soțul meu s-a rugat mult și stăruitor. Deodată, povara din suflet a dispărut și se părea ca și când o voce i-ar fi vorbit și i-ar fi zis: „Du-te și culcă-te! Mă voi îngriji Eu de copil.” SA2 172.3
Eu m-am culcat bolnavă și nu am putut să dorm câteva ore din cauza îngrijorării. Am simțit că nu pot să respir. Deși dormeam într-o cameră spațioasă, m-am ridicat și am deschis ușa spre holul larg; m-am simțit ușurată imediat și am adormit curând. Am visat că un medic cu experiență stătea lângă copilul meu, veghind fiecare respirație, cu o mână pe inima lui și cu cealaltă luându-i pulsul. El s-a întors spre noi și a spus: „Criza a trecut. Aceasta a fost noaptea cea mai rea. Acum se va reface rapid, pentru că nu a suferit influența dăunătoare a medicamentelor. Natura și-a făcut lucrarea cu noblețe pentru a elibera organismul de impurități.” I-am vorbit despre starea mea de istovire, despre greutatea respirației și despre faptul că am găsit ușurare deschizând ușa. SA2 172.4
El a zis: „Ce ți-a dat ție ușurare îi va da ușurare și copilului tău. Are nevoie de aer. L-ai ținut în căldură prea mare. Aerul cald care vine de la sobă este dăunător și, dacă nu ar fi fost aerul care vine prin crăpăturile ferestrelor, ar fi fost otrăvitor și i-ar fi distrus viața. Căldura de la sobă distruge vitalitatea din aer și slăbește plămânii. Plămânii copilului au fost slăbiți de faptul că încăperea a fost ținută prea caldă. Persoanele bolnave sunt slăbite de boală și au nevoie de tot aerul înviorător pe care pot să-l suporte, ca să întărească organele vitale pentru se împotrivi bolii. Totuși, în majoritatea cazurilor, aerul și lumina sunt excluse din camera bolnavului ca și cum ar fi niște dușmani periculoși, chiar când sunt cel mai mult necesare.” SA2 172.5
Visul acesta și experiența soțului meu au fost o mângâiere pentru amândoi. Dimineața, am descoperit că băiatul nostru avusese o noapte neliniștită. S-a părut că are febră mare până după amiază. Apoi, febra l-a lăsat și el părea a fi destul de bine, dar slăbit. Mâncase doar câte un mic biscuit pe parcursul celor cinci zile de boală. Și-a revenit rapid și [306] a avut o sănătate mai bună decât avusese în ultimii ani. Experiența aceasta este valoroasă pentru noi. — Spiritual Gifts, vol. 4 (prima secțiune), p. 151-153 SA2 172.6