Acești apostați au fost cei pe care Solomon i-a căutat atunci când a avut nevoie de un meșter priceput care să supravegheze construirea templului de pe Muntele Moria. Împăratului îi fuseseră încredințate în scris instrucțiuni precise cu privire la fiecare parte a construcției sfinte, iar el ar fi trebuit să-I ceară lui Dumnezeu, cu credință, ajutoare consacrate, cărora urma să le fie acordată o îndemânare specială pentru a îndeplini cu exactitate lucrarea cerută. Totuși Solomon a pierdut din vedere ocazia aceasta de a exercita credința în Dumnezeu. El i-a cerut împăratului Tirului „un om iscusit în lucrarea aurului, argintului, aramei și fierului, a materiilor vopsite în purpură, a materiilor de culoarea cârmâzului și de culoare albastră, și care să cunoască săpătura în lemn, ca să lucreze cu meșterii iscusiți… în Iuda și la Ierusalim” (2 Cronici 2,7). SA2 97.1
Împăratul fenician a răspuns trimițându-l pe Huram, „un om meșter și priceput…, fiul unei femei dintre fetele lui Dan și al unui tată tirian” (2 Cronici 2,13-14). Din partea mamei, acest meșter priceput, Huram, era un urmaș al lui Oholiab, căruia, cu sute de ani înainte, Dumnezeu îi dăduse înțelepciune deosebită pentru construirea tabernaculului. În felul acesta, în conducerea echipei de lucrători ai lui Solomon a fost pus un om nesfânt, care a cerut o plată mare pentru îndemânarea lui neobișnuită. SA2 97.2
Eforturile lui Huram nu au fost motivate de dorința de a-I aduce lui Dumnezeu serviciul cel mai înalt. El a slujit dumnezeului lumii acesteia — Mamona. Principiile egoismului fuseseră întrețesute în întreaga lui ființă și s-au dat pe față prin lăcomia după câștiguri mai mari. Treptat, principiile acestea greșite au fost cultivate și de asociații lui. În timp ce lucrau cu el zi după zi și cedau înclinației de a compara plata lui, cu cea a lor, ei au început să piardă din vedere caracterul sfânt al lucrării lor și să insiste asupra deosebirii dintre câștigul lor și al lui. Treptat, ei au pierdut spiritul de renunțare la sine și au cultivat un spirit de lăcomie. Urmarea [176] a fost faptul că au cerut plăți mai mari, iar acestea le-au fost acordate. SA2 97.3
Influențele dăunătoare puse în mișcare prin angajarea acestui om cu un spirit lacom au pătruns în toate ramurile slujirii Domnului și s-au extins în toată împărăția lui Solomon. Faptul că s-a cerut o plată mare și a fost primită a oferit multe ocazii favorabile pentru îngăduirea luxului și a extravaganței. În efectele întinse ale acestor influențe pot fi regăsite cauzele principale ale apostaziei îngrozitoare a aceluia care a fost cel mai înțelept dintre muritori. Împăratul nu a fost singurul care a apostaziat. Extravaganța și imoralitatea se vedeau la fiecare pas. Săracii erau asupriți de cei bogați, iar spiritul de sacrificiu de sine în slujirea lui Dumnezeu s-a pierdut aproape cu totul. SA2 97.4
Aici se află una dintre lecțiile cele mai importante pentru poporul lui Dumnezeu din zilele noastre — o lecție pe care mulți o învață greu. Spiritul de lăcomie, de căutare a poziției celei mai înalte și a salariului celui mai mare este foarte răspândit în lume. Spiritul din vechime al renunțării la sine și al sacrificiului de sine este întâlnit prea rar. Totuși acesta este singurul spirit care poate să-l motiveze pe un adevărat urmaș al lui Isus. Domnul nostru divin ne-a dat un exemplu cu privire la felul în care trebuie să lucrăm. Celor cărora le-a poruncit: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni” (Matei 4,19), El nu le-a oferit nicio sumă prestabilită ca răsplată pentru serviciile lor. Ei trebuiau să se împărtășească de renunțarea la sine și de sacrificiul Său. SA2 97.5
Aceia care declară că sunt urmași ai Marelui Maestru și care se angajează în slujba Sa, în calitate de colaboratori ai lui Dumnezeu, trebuie să folosească în lucrarea lor precizia și îndemânarea, tactul și înțelepciunea pe care le-a cerut Dumnezeul desăvârșirii în construirea sanctuarului pământesc. Acum, la fel ca în timpul acela și la fel ca în zilele slujirii pământești a lui Hristos, spiritul de sacrificiu și devotamentul față de Dumnezeu trebuie să fie privite ca fiind cele dintâi cerințe ale unei slujiri vrednice. Dumnezeu pretinde ca niciun fir de egoism să nu fie țesut în lucrarea Sa. SA2 97.6