Sunt alarmată de concepțiile care există atât în sanatoriu și în casa noastră de editură din Battle Creek, cât și în instituțiile noastre, în general. În instituții s-a manifestat și s-a întărit, an de an, un spirit care are un caracter cu totul diferit de trăsăturile pe care Domnul le-a descoperit în Cuvântul Său ca fiind cele care trebuie să-i caracterizeze pe medicii și lucrătorii angajați în instituțiile noastre medicale și în lucrarea de publicare. Este cultivată ideea că medicii de la sanatoriu și oamenii aflați în poziții de răspundere la editură nu au obligația de a fi conduși de principiile creștine ale renunțării la sine și ale sacrificiului. Totuși ideea aceasta își are originea în consiliile lui Satana. Când dau pe față faptul că se gândesc mai mult la salariile pe care trebuie să le primească, decât la lucrarea instituției, medicii arată că nu sunt oameni pe care te poți baza ca fiind niște slujitori ai lui Hristos, altruiști și temători de Dumnezeu, credincioși în împlinirea lucrării Domnului. Oamenii care sunt conduși de dorințe egoiste nu trebuie să rămână angajați în instituțiile noastre. (…) SA2 109.3
Dumnezeu va cere să renunțăm la oamenii care și-au stabilit singuri valoarea lor și a serviciilor lor, deoarece vor fi judecați în conformitate cu faptele lor și în conformitate cu un standard cu nimic mai mic decât acela pe care l-au stabilit ei înșiși. Dacă ei au considerat că talentele lor au o valoare atât de mare și pun un preț atât de mare pe aptitudinile lor, li se va cere să îndeplinească un serviciu proporțional cu evaluarea și cererile lor. Oh, cât de puțini au o cunoaștere reală a [195] Tatălui sau a Fiului Său, Isus Hristos! Dacă ar fi fost umpluți de Duhul lui Hristos, ei ar fi săvârșit faptele lui Hristos. „Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus” (Filipeni 2,5). SA2 109.4