Pericolul mare este ca omul să se amăgească singur, îngăduindu-şi să fie mulţumit de sine, şi astfel să se despartă de Dumnezeu, sursa puterii lui. Tendinţele noastre fireşti, dacă nu sunt îndreptate de Duhul Sfânt, au în ele seminţele morţii spirituale. Dacă nu ne alipim cu totul de Dumnezeu, nu putem să ne opunem efectelor nesfinte ale îngăduirii de sine, ale iubirii de sine şi ale ispitei. SFS 75.4
Pentru a primi ajutor de la Hristos, trebuie să ne dăm seama de nevoia noastră. Trebuie să ne cunoaştem cu adevărat. Doar cel care îşi recunoaşte păcătoşenia poate fi mântuit de Hristos. Doar atunci când suntem conştienţi de neputinţa noastră totală şi când renunţam pe deplin la încrederea în sine vom putea să ne prindem de puterea divină. SFS 75.5
Nu doar la începutul vieţii creştine trebuie să renunţăm la eul nostru. Acest lucru trebuie repetat odată cu fiecare pas făcut spre cer. Toate faptele noastre bune sunt dependente de o putere exterioară nouă; de aceea, inima trebuie să tindă continuu spre Dumnezeu, trebuie să existe o mărturisire sinceră a păcatului şi o umilire a sufletului înaintea lui Dumnezeu. Primejdiile ne înconjoară; suntem în siguranţă numai când simţim că suntem slabi şi când ne agăţăm cu credinţă de Eliberatorul nostru cel puternic. SFS 75.6