Dumnezeu pedepsește această națiune pentru înalta crimă a sclaviei. El are soarta țării noastre în mâinile Lui. Va pedepsi Sudul pentru păcatul sclaviei și Nordul pentru că a tolerat atât de mult timp influența ei întinsă și tirană. 1M 265.1
La conferința de la Roosevelt, statul New York, de pe 3 august 1861, când frații și surorile s-au adunat în ziua stabilită pentru umilință, post și rugăciune, Duhul Domnului a venit asupra noastră, iar eu am fost luată în viziune, unde mi-a fost arătat păcatul sclaviei, care este de atâta timp un blestem pentru această națiune. Legea referitoare la sclavii fugari a fost astfel calculată, încât să zdrobească în om orice sentiment nobil, de bunătate și simpatie, care ar trebui să se trezească în inima lui față de sclavii asupriți și suferinzi. Ea se opune direct învățăturii Domnului Hristos. Pedeapsa lui Dumnezeu este acum asupra Nordului, pentru că a îngăduit atâta timp existența sclaviei. Păcatul celor din Nord care sunt de partea sclaviei este mare. Ei i-au încurajat și întărit pe cei din Sud în păcatul lor, aprobând extinderea sclaviei; au jucat un rol major în a aduce această națiune la starea jalnică în care se află în prezent. 1M 265.2
Mi-a fost arătat că mulți nu își dau seama de amploarea răului care a venit asupra noastră. Ei se amăgesc cu gândul că dificultățile cu care se confruntă națiunea vor fi rezolvate în curând și că războiul și confuzia vor lua sfârșit; dar se vor convinge că acestea sunt mai reale decât se crezuse. Mulți au așteptat ca Nordul să dea o lovitură și să pună capăt luptelor. 1M 265.3
Atenția mi-a fost îndreptată către Israelul din vechime, când acesta se afla în robia egipteană. Domnul i-a trimis pe Moise și pe Aaron ca să-i elibereze. Au fost făcute minuni înaintea lui Faraon, ca să-l convingă că oamenii aceștia erau special trimiși de Dumnezeu ca să-l determine să-i lase pe israeliți să plece. Dar inima lui Faraon s-a împietrit în fața mesagerilor lui Dumnezeu și el a respins minunile făcute de ei. Atunci, egiptenii au fost făcuți să simtă judecățile lui Dumnezeu. Asupra lor au căzut plăgi și, când au ajuns să sufere efectul acestora, Faraon a fost de acord să-l lase pe Israel să plece. Dar imediat ce cauza suferinței lor a fost îndepărtată, inima lui s-a împietrit din nou. Consilierii și oamenii lui de stat s-au unit împotriva lui Dumnezeu și au încercat să explice plăgile ca fiind rezultatul unor cauze naturale. Fiecare nouă pedeapsă din partea lui Dumnezeu a fost mai aspră decât cea dinainte, dar ei nu i-au eliberat pe copiii lui Israel, până când îngerul Domnului le-a ucis copiii întâi-născuți. De la regele aflat pe tronul său și până la cel mai umil și mai simplu om, pretutindeni erau gemete și vaiete. Atunci, Faraon a poruncit ca Israel să fie lăsat să plece. Dar după ce egiptenii și-au îngropat morții, lui Faraon i-a părut rău că îi lăsase pe israeliți să plece. Consilierii lui și oamenii de stat au încercat să se răzbune pentru pierderea suferită. Ei nu au vrut să accepte că pedeapsa sau judecata aceasta era de la Dumnezeu și, de aceea, au pornit în urmărirea copiilor lui Israel. 1M 266.1
Când au văzut armata egipteană urmărindu-i, cu soldați echipați de război, unii pe cai, alții în care de luptă, și-au pierdut curajul. În față era Marea Roșie; în spate, armata egipteană. Nu vedeau nicio cale de scăpare. Un strigăt de triumf a izbucnit din piepturile egiptenilor, atunci când i-au văzut pe israeliți rămași în mâinile lor. Israeliții erau înspăimântați. Dar Domnul i-a poruncit lui Moise să meargă înainte, să ridice toiagul și să-și întindă mâna peste mare, ca să despartă apele. El a făcut astfel și, iată, marea s-a despărțit în două, iar copiii lui Israel au trecut de partea cealaltă, pe uscat. Faraon I se împotrivise lui Dumnezeu și își împietrise inima față de lucrările Lui mari și minunate atât de mult timp, încât s-a aruncat orbește pe drumul pe care Dumnezeu îl pregătise în mod minunat pentru copiii Lui. Din nou Moise a primit porunca de a-și întinde mâna peste mare și „marea și-a luat iarăși repeziciunea cursului” și apele au acoperit armata egiptenilor, înecând-o. 1M 266.2
Scena aceasta mi-a fost prezentată pentru a ilustra susținerea egoistă a sclaviei și măsurile disperate pe care Sudul le va adopta pentru a încuraja această instituție, precum și cât de îngrozitor de departe se va ajunge în această privință, până când, în cele din urmă, vor ceda. Sistemul sclaviei a redus și a degradat ființele omenești la nivelul unor brute și majoritatea stăpânilor de sclavi le privesc în felul acesta. Conștiința acestor stăpâni s-a împietrit și a devenit insensibilă, asemenea aceleia a lui Faraon; dacă ar fi obligați să-și elibereze sclavii, principiile lor ar rămâne neschimbate și, când le-ar sta în putere, ar face din nou ca sclavii să simtă mâna lor asupritoare. Mi s-a părut că acum abolirea sclaviei ar fi o imposibilitate. Doar Dumnezeu poate să-l smulgă pe sclav din mâna tirană și neînduplecată a asupritorului. Toate abuzurile și toată cruzimea exercitate față de sclavi pot fi puse pe drept în seama celor care susțin sistemul sclaviei, fie ei din Sud sau din Nord. 1M 267.1
Mi-au fost prezentate atât Nordul, cât și Sudul. Nordul s-a înșelat cu privire la Sud. Acesta este pregătit de război mai bine decât a lăsat să se vadă. Majoritatea oamenilor din Sud sunt pricepuți în folosirea armelor, unii dintre ei datorită experienței anterioare în luptă, alții datorită faptului că au practicat vânătoarea. În această privință, ei au un avantaj față de cei din Nord, dar nu au, în general, valoarea și puterea de rezistență pe care o au aceștia. 1M 267.2
Am văzut lupta dezastruoasă de la Manassas, Virginia. A fost o scenă teribilă, cumplită. Armata Sudului a avut totul în favoarea ei și era bine pregătită pentru un conflict îngrozitor. Armata din Nord înainta triumfătoare, fără să se îndoiască de faptul că va învinge. Mulți erau nechibzuiți și mărșăluiau înainte plini de îngâmfare, ca și când victoria ar fi fost deja a lor. Pe măsură ce se apropiau de câmpul de luptă, mulți erau pe punctul de a leșina de epuizare și din cauza lipsei de hrană. Nu se așteptau la o confruntare atât de teribilă. S-au năpustit în luptă și au luptat vitejește, mânați de disperare. Au fost morți și muribunzi și de o parte, și de cealaltă. Atât Nordul, cât și Sudul au suferit crunt. Cei din Sud au resimțit bătălia și, în curând, au fost siliți să se retragă tot mai mult. Cei din Nord au continuat să înainteze, deși pierderile suferite erau foarte mari. Chiar atunci, un înger a coborât și a făcut semn cu mâna înapoi. Imediat s-a produs confuzie în rânduri. Celor din Nord li s-a părut că trupele lor se retrăgeau, când, de fapt, lucrurile nu stăteau astfel, și a început o retragere grăbită. Lucrul acesta mi s-a părut ceva miraculos. 1M 267.3
Atunci mi s-a explicat că Dumnezeu ține națiunea aceasta în mâna Sa și că nu va îngădui ca victoria să fie obținută mai repede decât a poruncit El și nici nu va permite ca Nordul să sufere mai multe pierderi decât a prevăzut El, în înțelepciunea Lui, ca pedeapsă pentru păcatele lor. Iar dacă armata Nordului ar fi împins lupta mai departe de data aceasta, așa epuizați și slăbiți cum erau, încleștarea teribilă și distrugerea cu mult mai mare care îi așteptau aveau să conducă la victoria Sudului. Dumnezeu nu avea să permită acest lucru și, de aceea, a trimis un înger ca să intervină. Retragerea bruscă a trupelor din Nord constituie un mare mister pentru toți. Ei nu știu că acolo a fost mâna lui Dumnezeu. 1M 268.1
Distrugerea armatei Sudului a fost atât de mare, încât aceștia nu au mai avut inima să se laude. La vederea morților, a muribunzilor și a celor răniți, și-au pierdut curajul de a-și sărbători triumful. Această distrugere, pe care au suferit-o atunci când aveau toate avantajele, iar Nordul era cu totul în dezavantaj, le-a produs multă confuzie. Ei știu că, dacă Nordul ar fi avut șansa lor, victoria ar fi fost sigur de partea acestuia. Singura lor speranță este să ocupe pozițiile la care accesul este dificil și, de acolo, să aibă o strategie prin care să provoace distrugeri peste tot în jur. 1M 268.2
Sudul și-a întărit mult forțele de când a început Războiul de Secesiune. Dacă Nordul ar fi luat măsuri prompte atunci, această rebeliune ar fi fost repede zdrobită. Dar ceea ce la început a fost mic a crescut în tărie și în număr, până când a devenit cel mai puternic. Alte țări privesc cu atenție la această națiune — cu ce scop, nu am fost informată — și fac mari pregătiri pentru un anumit eveniment. Oamenii din poporul nostru se află în cea mai mare confuzie și agitație. Cei care susțin sclavia și trădătorii se află chiar în mijlocul lor; și, deoarece susțin că sunt de partea Uniunii, aceștia au influență în luarea deciziilor, dintre care unele chiar în favoarea Sudului. 1M 268.3
Mi-au fost arătați locuitorii pământului, care se află în cea mai mare confuzie. Război, vărsare de sânge, lipsuri, nevoi, foamete și boli erau pretutindeni. Pe măsură ce acestea îi împresurau tot mai mult pe copiii lui Dumnezeu, aceștia au început să strângă rândurile și să lase deoparte micile lor dificultăți. Nu mai erau stăpâniți de orgoliul personal; umilința profundă a luat locul acestuia. Suferința, confuzia și privațiunile au făcut ca rațiunea să-și reia locul pe tron, iar omul care mai înainte era stăpânit de patimă și lipsit de judecată acum a devenit sănătos la minte, lăsându-se condus de rațiune și purtându-se cu prudență și cu înțelepciune. 1M 269.1
Apoi, atenția mi-a fost atrasă spre o altă scenă. Se părea că este o scurtă perioadă de pace. Din nou mi-au fost prezentați locuitorii pământului și din nou totul părea cuprins de cea mai mare confuzie. Lupte, război, vărsare de sânge, foamete și boli se dezlănțuiau pretutindeni. În acest război și în această confuzie erau angajate și alte națiuni. Războiul a generat foamete. Lipsurile și vărsarea de sânge au condus la boli. Și apoi, oamenii își dădeau sufletul de groază, „în așteptarea lucrurilor care aveau să se întâmple pe pământ” (Luca 21,26). 1M 269.2
Un timp plin de pericole 1M 269.3
În curând, cei necredincioși vor fi nevoiți să se gândească și la altceva, în afară de modul în care se îmbracă sau cum arată; și, când necazurile și suferințele le vor abate mintea de la acestea, vor descoperi că nu au către ce să se întoarcă. Ei nu sunt prizonieri ai speranței și, de aceea, nu se întorc spre Cel care este Locul de scăpare. Își vor da sufletul de groază și de disperare. Ei nu au făcut din Dumnezeu refugiul lor, astfel că El nu le va fi mângâiere, ci va râde de nenorocirea lor și Își va bate joc atunci când vor fi cuprinși de spaimă. Au disprețuit și au călcat în picioare adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu. Și-au îngăduit să se îmbrace extravagant și și-au risipit viața în amuzament și veselie. Au semănat vânt, vor secera furtună. În acest timp de strâmtorare și de confuzie pentru toate popoarele, vor fi mulți care nu s-au supus cu totul influențelor nelegiuite ale lumii și nici slujirii lui Satana, care se vor umili înaintea lui Dumnezeu, se vor întoarce la El cu toată inima și vor găsi acceptare și iertare. 1M 269.4
Aceia dintre păzitorii Sabatului care nu au fost dispuși să facă niciun sacrificiu, ci au cedat în fața influenței lumii, vor fi puși la probă și încercați. Pericolele zilelor din urmă sunt asupra noastră, iar înaintea celor tineri stă o încercare la care nici măcar nu s-au gândit. Ei vor fi aduși în cea mai cumplită confuzie. Autenticitatea credinței lor va fi pusă la probă. Ei susțin că așteaptă venirea Fiului omului, dar unii dintre ei au fost niște exemple rele pentru cei necredincioși. Ei nu au fost dispuși să renunțe la lume, ci s-au unit cu ea, au participat la petreceri și la alte întâlniri pentru satisfacerea plăcerii, amăgindu-se singuri că iau parte la distracții nevinovate. Cu toate acestea, mi-a fost arătat că tocmai aceste îngăduințe îi despart de Dumnezeu și fac din ei copii ai lumii. Dumnezeu nu-l recunoaște pe căutătorul de plăceri ca fiind urmașul Său. El nu ne-a dat un astfel de exemplu. Doar aceia care practică renunțarea la sine și care duc o viață de cumpătare, de umilință și de sfințenie sunt adevărații urmași ai lui Isus; iar aceștia nu-și pot găsi plăcerea în conversațiile frivole și lipsite de sens ale celor care iubesc lumea. 1M 269.5
În fața noastră stă o zi de tulburare și de încercări teribile. Mi-a fost arătat că trebuie date mărturii clare, directe, și că aceia care vor veni în ajutorul Domnului vor primi binecuvântarea Sa. Păzitorii Sabatului au o lucrare de făcut. Mi-a fost arătat că cercurile din metal pentru rochii [crinolina] sunt o urâciune și că influența fiecărui păzitor al Sabatului trebuie să fie o mustrare pentru această modă ridicolă, care a fost un paravan pentru nelegiuire și care își are originea într-o casă de proastă reputație, din Paris. Mi-au fost arătate persoane care vor disprețui sfatul acesta, chiar dacă este venit din cer; acestea își vor inventa scuze ca să evite mărturia care le-a fost adresată în mod direct și, sfidând toată lumina care le-a fost dată, vor purta crinolină pentru că este la modă și vor suporta consecințele. 1M 270.1
Profeția din Isaia 3 mi-a fost prezentată ca aplicându-se la aceste zile ale sfârșitului, iar mustrările sunt adresate acelor fiice ale Sionului care nu se gândesc decât la modul în care arată și la etalare. Citiți versetul 25: „Bărbații tăi vor cădea uciși de sabie și vitejii tăi în luptă”. Mi s-a arătat că acest verset se va împlini cu exactitate. Tinerii și tinerele care pretind că sunt creștini, dar care nu au nicio experiență creștină, nu au purtat nicio povară și nu au simțit nicio responsabilitate personală, vor fi puși la probă. Ei vor fi doborâți în praf și vor tânji după o experiență în lucrurile sfinte, pe care nu au fost preocupați să o obțină. 1M 270.2
Războiul își pune coiful pe frunte; 1M 270.3
O, Doamne, apără-Ți poporul acum! 1M 270.4
Organizația 1M 270.5
Pe 3 august 1861, mi-a fost arătat că unii se tem de faptul că, dacă se vor organiza, bisericile noastre vor deveni Babilon; dar cele din partea centrală a statului New York sunt cu desăvârșire Babilon, confuzie. Dacă bisericile nu se organizează acum, astfel încât să poată instaura și menține ordinea, atunci nu mai au ce să spere în viitor; se vor scinda și se vor risipi. Învățăturile de până acum au alimentat elementele dezbinării. A fost cultivat spiritul de a-i urmări și acuza pe alții, în locul unui spirit constructiv. Dacă slujitorii lui Dumnezeu ar lua atitudine de partea unității și ar menține-o cu hotărâre, ei ar exercita o influență unificatoare asupra turmei lui Dumnezeu. Barierele de despărțire ar fi sfărâmate în bucăți. Inimile ar curge laolaltă și s-ar uni asemenea picăturilor de apă. Atunci, în rândurile păzitorilor Sabatului s-ar manifesta o putere care ar depăși cu mult orice lucru la care am fost martori până acum. 1M 270.6
Inimile slujitorilor lui Dumnezeu se întristează atunci când, mergând din biserică în biserică, întâmpină influența împotrivitoare a altor frați pastori. Aceștia sunt cei care sunt mereu gata să se împotrivească oricărui pas pe care poporul lui Dumnezeu îl face. Inimile acelora care au îndrăznit să se aventureze în afară sunt întristate și suferă din cauza lipsei de unitate în acțiune, de care dau dovadă cei care lucrează alături de ei. Trăim un timp solemn. Satana și îngerii răi lucrează cu o mare putere, având de partea lor lumea, care îi ajută. Iar păzitorii Sabatului, care pretind a crede adevărul solemn și important, își unesc forțele cu influența puterilor întunericului, ca să distrugă și să dărâme ceea ce Dumnezeu a plănuit să fie zidit. Influența unora ca aceștia este înregistrată ca fiind cea care întârzie înaintarea reformei în rândurile poporului lui Dumnezeu. 1M 271.1
Tulburarea și dezbaterile care au apărut pe marginea subiectului organizației au scos la iveală o mare lipsă de curaj moral din partea pastorilor care predică adevărul prezent. Unii dintre cei care erau convinși că organizația este un lucru bun au ezitat să se ridice cu curaj de partea ei și să o susțină. S-au purtat în așa fel, încât doar puțini și-au dat seama că sunt în favoarea ei. Oare doar atât le-a cerut Dumnezeu? Nu; El dezaprobă tăcerea lor plină de lașitate și lipsa de acțiune. S-au temut de condamnare și de opoziție. I-au observat pe frați, să vadă încotro sunt aceștia înclinați, înainte de a lua poziție cu hotărâre și curaj de partea a ceea ce ei consideră că este drept. Oamenii au așteptat părerea pastorilor lor preferați și, pentru că nu au auzit de la ei niciun răspuns în favoarea ei, au ajuns la concluzia că organizația este ceva greșit. 1M 271.2
În felul acesta, influența unora dintre pastori a fost împotriva organizației, cu toate că ei declarau că sunt în favoarea ei. Ei s-au temut că își vor pierde influența. Dar cineva trebuie să ia inițiativa, să-și asume responsabilitatea și, în același timp, riscurile; și, cum cel care a mai făcut acest lucru este obișnuit cu criticile și cu acuzațiile, va fi lăsat să le suporte și de data aceasta. Puținii lui colaboratori, care ar trebui să stea de partea lui și să poarte partea lor de povară, sunt atenți și urmăresc să vadă dacă el va reuși să ducă lupta singur. Dar Dumnezeu cunoaște suferințele, chinul, lacrimile, descurajarea și disperarea lui, în timp ce mintea îi este într-o stare de încordare care aproape că întrece limita rezistenței; iar când este gata să se scufunde, Dumnezeu îl ridică și îl îndreaptă către acel loc unde cei trudiți și împovărați găsesc odihnă, iar cei credincioși își găsesc răsplata; și din nou el ia povara grea pe umeri. Am văzut că toți vor fi răsplătiți după faptele lor. Cei care fug de responsabilitate, la sfârșit vor suporta consecințele. Atunci când lupta este cea mai grea este timpul când pastorii să fie uniți. 1M 272.1
Datoria față de cei săraci 1M 272.2
Se pun adesea întrebări cu privire la datoria noastră față de acei săraci care acceptă solia îngerului al treilea; noi înșine am fost mult timp nerăbdători să știm cum să tratăm cu discreție cazurile familiilor sărace care adoptă Sabatul. Dar, în timp ce mă aflam la Roosevelt, New York, pe 3 august 1861, mi-au fost arătate câteva lucruri cu privire la cei săraci. 1M 272.3
Dumnezeu nu le cere fraților noștri să se ocupe de fiecare familie care acceptă această solie. Dacă ar trebui să facă acest lucru, pastorii ar trebui să înceteze să mai meargă în câmpuri noi, deoarece fondurile ar fi epuizate. Mulți sunt săraci din cauza lipsei lor de hărnicie și de spirit de economie; ei nu știu cum să folosească bine mijloacele pe care le au. Dacă ar fi ajutați, aceasta le-ar face rău. Unii vor fi întotdeauna săraci. Chiar dacă ar beneficia de cele mai mari avantaje, tot nu le-ar fi de niciun folos. Ei nu își fac bine calculele și ar cheltui tot ceea ce ar câștiga, fie aceasta mult sau puțin. Unii nu știu ce înseamnă tăgăduirea de sine și economisirea, astfel încât să nu ajungă să facă datorii și să poată pune și ceva deoparte, pentru vreme de nevoie. Dacă biserica ar ajuta astfel de oameni, în loc să îi lase să se bazeze doar pe propriile resurse, în cele din urmă lucrul acesta s-ar dovedi spre răul lor, pentru că ei ar privi spre biserică, așteptând ca de acolo să primească ajutor, dar nu ar învăța să practice tăgăduirea de sine și economia, când totul li s-ar asigura de-a gata. Și, dacă nu primesc ajutor de fiecare dată, Satana îi ispitește și devin invidioși și foarte exigenți cu frații lor, de teamă că aceștia nu-și vor mai face toată datoria față de ei. Aici, ei greșesc. Sunt înșelați. Ei nu sunt săracii Domnului. 1M 272.4
Instrucțiunile date în Cuvântul lui Dumnezeu, cu privire la ajutorul dat celor săraci, nu se referă la astfel de cazuri, ci la cei nefericiți și chinuiți. În providența Sa, Dumnezeu a lăsat ca unii oameni să treacă prin greutăți și suferințe ca să îi pună la probă și să îi încerce pe alții. Văduvele și orfanii există în biserică pentru a se dovedi o binecuvântare pentru membrii acesteia. Ei fac parte dintre mijloacele alese de Dumnezeu, pentru ca aceia care susțin că sunt urmașii lui Hristos să-și poată dezvolta un caracter autentic și să pună în practică prețioasele trăsături de caracter pe care le-a manifestat Mântuitorul nostru. 1M 273.1
Mulți care de-abia se pot întreține pe ei, cât sunt singuri, aleg să se căsătorească și să întemeieze o familie, când știu că nu au cu ce să o susțină. Și, mai grav decât aceasta, ei nu știu cum să administreze o familie. Toată implicarea lor în familie este marcată de indolență și de lene. Nu știu să se stăpânească pe ei înșiși și sunt pătimași, lipsiți de răbdare, irascibili și nemulțumiți. Când unii ca aceștia primesc solia, se simt îndreptățiți să primească ajutor de la frații lor mai bogați; iar dacă așteptările nu le sunt împlinite, se plâng de biserică și îi acuză pe aceștia că nu trăiesc credința. Cine trebuie să fie cei care să sufere în acest caz? Oare trebuie să sufere cauza lui Dumnezeu și să se epuizeze fondurile din diferite locuri, ca să se poarte de grijă acestor familii numeroase ale săracilor? Nu. Părinții trebuie să fie cei care suferă. Pentru că, în general, ei nu suferă lipsuri mai mari după acceptarea Sabatului decât au suferit înainte. 1M 273.2
Printre unii dintre cei săraci există un rău care, dacă nu va fi biruit, se va dovedi cu siguranță spre ruina lor. Ei au primit adevărul având obiceiurile lor grosolane, necioplite și necultivate, și este nevoie de un anumit timp ca să ajungă să-și dea seama de caracterul lor aspru și grosolan și de faptul că acesta nu este în armonie cu caracterul lui Hristos. Ei îi consideră mândri pe cei care sunt mai ordonați și mai rafinați și chiar îi puteți auzi spunând uneori: „Adevărul ne aduce pe toți la același nivel”. Dar este o mare greșeală să crezi că adevărul îl coboară pe cel care îl primește. El îl înalță, îi rafinează gusturile, îi sfințește judecata și, dacă este trăit, îl face să fie tot mai potrivit pentru societatea îngerilor sfinți din Cetatea lui Dumnezeu. Adevărul are menirea de a ne înălța pe toți la același nivel, nu de a ne coborî. 1M 274.1
Cei care sunt mai capabili trebuie să se poarte întotdeauna cu noblețe și cu generozitate față de frații lor mai săraci și să le dea sfaturi bune, după care să îi lase să ducă singuri luptele vieții. Dar mi-a fost arătat că asupra bisericii stă o datorie solemnă: aceea de a avea o grijă specială pentru văduvele sărace, pentru orfani și pentru invalizi. 1M 274.2