Stimate frate Y, 2M 321.1
în ultima viziune care mi-a fost dată mi s-a arătat că tu nu te înțelegi pe tine însuți. Tu ai de făcut pentru tine o lucrare pe care nu o poate face nimeni în locul tău. Experiența ta în adevăr este scurtă și tu nu ai fost pe deplin convertit. Te apreciezi mai mult decât meriți. Mi-a fost arătată viața ta din trecut. Mintea ta nu a fost înnobilată, ci a stăruit asupra unor subiecte care nu erau menite să conducă la fapte curate. Ai avut obiceiuri corupte, care ți-au întinat moralitatea. Ai fost prea familiar cu sexul opus și nu ai dat dovadă de modestie în comportament. Ție ți s-ar părea potrivit să fie încurajată o mai mare familiaritate între bărbați și femei, în mare parte conform teoriei dr. A. Influența ta în __________ nu a fost bună. Nu ai fost o persoană potrivită în locul acela; conversația ta ușuratică și neserioasă te-a descalificat pentru a exercita o influență bună. Caracterul muzicii interpretate de tine nu a fost de o așa natură, încât să încurajeze gânduri sau simțăminte nobile, ci mai degrabă degradante. 2M 321.2
În trecut, timp de câteva săptămâni, influența ta se îmbunătățise; dar ți-a lipsit fermitatea în principii. Ești deficitar în multe lucruri, iar în anumite privințe trebuie să știi unde greșești. Nebuniile tinereții și-au lăsat amprenta asupra ta; niciodată nu vei putea recupera ceea ce ai pierdut prin obiceiuri necurate. Acestea ți-au amorțit în așa măsură sensibilitatea, încât nu mai discerni clar lucrurile sacre. Cu experiența ta actuală, tu nu poți să reziști ispitei. Nu poți să înduri încercările. Tu nu ești sfințit prin adevăr. Te-ai prins de adevăr, dar el nu s-a prins de tine, ca să te transforme prin înnoirea minții. Ești un om care se înșală singur. Te implor să nu continui să te înșeli cu privire la adevărata ta stare! Tu nu simți o convingere profundă în ceea ce privește păcatele tale și nu-L cauți pe Domnul în umilință, cu inima zdrobită, ca păcatele să-ți fie șterse. Tu nu poți să vezi că purtarea ta este atât de păcătoasă înaintea lui Dumnezeu. De aceea, lucrarea de reformă nu este făcută în sufletul tău. 2M 321.3
Te-ai îmbrăcat cu haina îndreptățirii de sine ca să acoperi diformitatea păcatului, dar nu acesta este remediul. Tu nu știi ce înseamnă adevărata convertire. În tine, omul cel vechi nu este mort. Ai o formă de evlavie, dar îți lipsește puterea curățitoare a lui Dumnezeu. Ești capabil să vorbești și să scrii cu rafinament și, în ceea ce privește cuvintele, este posibil ca acestea să fie corecte; dar ele nu exprimă adevăratul limbaj al inimii. Te cunoști destul de bine ca să-ți dai seama de lucrul acesta. Cazul tău este periculos; cu toate acestea, Dumnezeu are milă de tine și te va mântui, dacă vei cădea zdrobit la picioarele Sale, simțindu-ți necurăția și ticăloșia, stricăciunea sufletului lipsit de puterea transformatoare a lui Dumnezeu. 2M 322.1
Fratele meu, nu vreau să te descurajez, ci să te determin să-ți analizezi motivele și faptele în lumina veșniciei. Scapă din cursa lui Satana. Te rog, nu încerca să-i determini pe ceilalți să te vadă într-o lumină mai înaltă decât îți poți asuma, pentru că atunci când această înșelăciune va fi îndepărtată și vei apărea așa cum ești în realitate, va exista o reacție. Tu ai convingeri din partea Duhului lui Dumnezeu și simți forța adevărului atunci când asculți de el, dar aceste impresii sacre, înduioșătoare, se pierd, iar tu devii un ascultător uituc. Tu nu ești întemeiat, întărit și stabil în adevăr. Ai considerat că este în interesul tău să primești adevărul, dar încă nu ai experimentat influența lui sfințitoare. Acum, noi te implorăm să nu te înșeli singur, Dumnezeu nu Se lasă batjocorit. Nu este prea târziu ca să devii creștin, dar nu acționa din impuls. Cântărește bine fiecare mișcare și nu-ți înșela sufletul. 2M 322.2