Misiunea bisericii lui Hristos este aceea de a-i salva pe păcătoșii care sunt gata să piară, de a le face cunoscută oamenilor dragostea lui Dumnezeu și de a-i câștiga la Hristos prin manifestarea acesteia. Adevărul pentru timpul nostru trebuie să fie dus până în cele mai întunecate colțuri ale pământului, iar lucrarea aceasta trebuie să înceapă de acasă. Urmașii lui Hristos nu trebuie să ducă o viață egoistă, ci, însuflețiți de Spiritul lui Hristos, să lucreze în armonie cu El. 3M 381.1
Există niște cauze pentru actuala stare de răceală și de necredință. Iubirea de lume și grijile vieții separă sufletul de Dumnezeu. Apa vieții trebuie să fie în noi și să curgă din noi, țâșnind în viața veșnică. Noi trebuie să manifestăm în afară ceea ce Dumnezeu lucrează înăuntrul nostru. Dacă vrea să se bucure de lumina vieții, creștinul trebuie să-și sporească eforturile pentru a-i aduce și pe alții la cunoașterea adevărului. Viața lui trebuie să fie caracterizată de eforturi și de sacrificii pentru a face bine altora și atunci nu se va mai plânge că îi lipsește bucuria. 3M 381.2
Îngerii lucrează permanent pentru fericirea altora. Aceasta este bucuria lor. Ceea ce inimile egoiste ar considera un serviciu umilitor, să le slujească celor care sunt josnici și în orice privință inferiori lor în caracter și în rang, este lucrarea îngerilor curați și neprihăniți, din curțile împărătești ale cerului. Spiritul iubirii gata de sacrificiu a lui Hristos este cel care domină cerul și care este chiar esența binecuvântării. 3M 381.3
Cei care nu simt o plăcere deosebită în a căuta să fie o binecuvântare pentru alții, lucrând, chiar cu sacrificii, pentru a le face bine nu pot avea spiritul lui Hristos sau al cerului, pentru că nu au nicio legătură cu lucrarea îngerilor cerești și nu pot să participe la fericirea acestora. Hristos a spus: „Vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește, decât pentru nouăzeci și nouă de oameni neprihăniți care n-au nevoie de pocăință.” Dacă bucuria îngerilor este să-i vadă pe cei păcătoși pocăiți, oare să nu fie și bucuria celor păcătoși, salvați prin sângele lui Hristos, să-i vadă pe alții pocăiți și întorși la Hristos cu ajutorul lor? Lucrând în armonie cu Hristos și cu îngerii sfinți vom cunoaște o bucurie care nu poate fi cunoscută fără această lucrare. 3M 381.4
Principiul crucii lui Hristos îi aduce pe toți cei care cred sub greaua obligație de a renunța la ei înșiși, de a le da și altora lumina și de a oferi din mijloacele lor materiale pentru răspândirea acestei lumini. Dacă ei sunt în legătură cu cerul, se vor angaja în această lucrare în armonie cu îngerii. 3M 382.1
Principiul celor lumești este acela de a obține tot ceea ce pot din lucrurile pieritoare ale acestei vieți. Iubirea egoistă de câștig este, pentru ei, principiul călăuzitor al vieții. Dar cea mai curată bucurie nu se găsește în bogății și nici acolo unde lăcomia poftește neîncetat, ci acolo unde domnește mulțumirea și unde principiul călăuzitor este iubirea gata să se sacrifice. Sunt mii de oameni care își duc viața în îngăduință de sine și ale căror inimi sunt pline de nemulțumiri și de cârtire. Ei sunt victimele egoismului și ale nemulțumirii, în efortul zadarnic de a-și satisface mintea cu plăceri. Dar nefericirea este întipărită chiar pe chipul lor, iar în urma lor este pustiu, deoarece calea lor nu este rodnică în fapte bune. 3M 382.2
În măsura în care dragostea lui Hristos ne umple inima și ne controlează viața, lăcomia, egoismul și iubirea de confort vor fi învinse și va fi plăcerea noastră să facem voia lui Hristos, ai Cărui slujitori pretindem că suntem. Atunci, fericirea noastră va fi proporțională cu faptele noastre altruiste, motivate de dragostea lui Hristos. 3M 382.3
Înțelepciunea divină a stabilit, în cadrul Planului de Mântuire, legea cauzei și a efectului, făcând ca fapta de binefacere, în toate aspectele ei, să fie de două ori binecuvântată. Cel care dă celui nevoiaș îi binecuvântează pe alții și este binecuvântat el însuși într-o și mai mare măsură. Dumnezeu ar fi putut să-Și atingă obiectivul de a-i mântui pe păcătoși fără ajutorul omului, dar El știa că omul nu putea să fie fericit, fără să ia parte la această măreață lucrare, în cadrul căreia avea să cultive sacrificiul de sine și generozitatea. 3M 382.4
Pentru ca omul să nu piardă rezultatele binecuvântate ale generozității, Mântuitorul nostru a făcut un plan prin care să-l înroleze ca împreună-lucrător cu El. Printr-un lanț de împrejurări care să-i solicite dărnicia, El revarsă asupra omului cele mai bune mijloace de a cultiva mărinimia și de a-și forma obiceiul de a-i ajuta pe cei săraci și de a contribui la înaintarea cauzei Sale. El îi trimite pe săraci ca reprezentanți ai Săi. Prin nevoile lor, o lume ruinată ne solicită talanții influenței și ai mijloacelor materiale, pentru a le prezenta oamenilor adevărul, de care au o nevoie disperată. Atunci când răspundem acestor chemări, prin eforturile și prin faptele noastre de binefacere, noi suntem asemănați cu chipul Aceluia care, de dragul nostru, S-a făcut sărac. Dăruind, noi îi binecuvântăm pe alții și, în felul acesta, ne adunăm adevăratele bogății. 3M 382.5
Există o mare lipsă de binefacere creștină în biserică. Aceia care erau cei mai capabili să contribuie la înaintarea lucrării lui Dumnezeu nu au făcut decât foarte puțin. În îndurarea Sa, Dumnezeu a adus la cunoașterea adevărului o anumită categorie de oameni, pentru ca ei să poată aprecia valoarea lui neprețuită, în comparație cu comorile pământești. Acestora, Isus le-a spus: „Urmați-Mă!” El îi pune la probă cu invitația de a participa la cina pe care El a pregătit-o. Îi privește să vadă ce fel de caracter își vor dezvolta și dacă vor considera interesele lor egoiste ca fiind de o mai mare valoare decât bogățiile veșnice. Mulți dintre acești frați formulează acum, prin faptele lor, scuzele menționate în parabola următoare: „Un om a dat o cină mare, și a poftit pe mulți. La ceasul cinei, a trimis pe robul său să spună celor poftiți: «Veniți, căci iată că toate sunt gata.” Dar toți, parcă fuseseră vorbiți, au început să se dezvinovățească. Cel dintâi i-a zis: «Am cumpărat un ogor și trebuie să mă duc să-l văd, rogu-te să mă ierți.» Un altul a zis: «Am cumpărat cinci perechi de boi și mă duc să-i încerc: iartă-mă, te rog.» Un altul a zis: «Tocmai acum m-am însurat și de aceea nu pot veni.” Când s-a întors robul, a spus stăpânului său aceste lucruri. Atunci stăpânul casei s-a mâniat, și a zis robului său: «Du-te degrabă în piețele și ulițele cetății și adu aici pe cei săraci, ciungi, orbi și șchiopi.»” 3M 383.1
Această parabolă ilustrează corect starea multora dintre cei care mărturisesc a crede adevărul prezent. Domnul le-a trimis invitația de a veni la cina pe care El a pregătit-o pentru ei, plătind un preț mare, dar interesele lumești li se par de o mai mare importanță decât comoara cerească. Ei sunt invitați să ia parte la lucruri cu o valoare veșnică, dar fermele lor, vitele și interesele propriului cămin li se par atât de importante, în comparație cu acceptarea invitației cerești, încât depășesc orice atracție divină, iar aceste lucruri pământești sunt prezentate drept scuză pentru neascultarea lor de porunca cerească. „Veniți, căci iată că toate sunt gata!” Acești frați urmează orbește exemplul celor reprezentați în parabolă. Ei se uită la averile lor pământești și spun: Nu, Doamne, nu Te pot urma; „Iartă-mă, Te rog”. 3M 383.2
Chiar binecuvântările pe care Dumnezeu li le-a dat acestor oameni ca să îi pună la încercare și să vadă dacă Îi vor înapoia „lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” ei le folosesc drept scuză pentru faptul că nu pot să dea ascultare cerințelor adevărului. Se prind cu brațele de comoara lor pământească și spun: „Trebuie să am grijă de aceste lucruri; nu trebuie să neglijez lucrurile acestei vieți; ele îmi aparțin.” Astfel, inimile acestor oameni devin la fel de insensibile ca drumul bătătorit. Ei își închid ușa inimii în fața mesagerului ceresc, care le spune: „Veniți, căci iată că toate sunt gata”, și o deschid larg pentru a lăsa să intre poverile lumii și grijile afacerilor lor, iar Isus bate în zadar, ca să fie primit înăuntru. 3M 384.1
Inimile lor sunt atât de năpădite de spinii și de grijile acestei vieți, încât lucrurile cerești nu mai găsesc niciun loc în ele. Isus îi invită pe cei trudiți și împovărați cu făgăduința odihnei, dacă vor veni la El. Îi invită să schimbe jugul asupritor al egoismului și al lăcomiei, care îi face sclavi ai lui Mamona, cu jugul Său, despre care declară că este bun, și cu povara Sa, despre care declară că este ușoară. El spune: „Învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.” El dorește ca ei să-și lase deoparte poverile grele ale grijilor și ale dificultăților lumești și să ia jugul Său, care înseamnă renunțare la sine și sacrificiu pentru alții. Povara Lui se va dovedi ușoară. Cei care refuză să accepte eliberarea pe care le-o oferă Hristos și continuă să poarte jugul incomod al egoismului, chinuindu-și și împovărându-și sufletul cu planuri de a strânge bani pentru satisfacții egoiste, nu au cunoscut pacea și odihna care se găsesc în a purta jugul lui Hristos și povara sacrificiului de sine și a binefacerii dezinteresate, pe care Hristos le-a purtat pentru ei. 3M 384.2
Atunci când iubirea de lume pune stăpânire pe inimă și devine o pasiune dominantă, nu mai este loc pentru adorarea lui Dumnezeu, deoarece puterile superioare ale minții se supun robiei lui Mamona și nu pot păstra gândurile îndreptate către Dumnezeu și către cer. Mintea nu-și mai amintește de Dumnezeu, se îngustează și rămâne pipernicită, fiind canalizată doar spre acumularea de bani. 3M 385.1
Din cauza egoismului și a iubirii de lume, oamenii aceștia ajung să aibă o percepție tot mai slabă a dimensiunilor și a importanței lucrării pentru aceste zile din urmă. Ei nu și-au educat mintea să fie preocupată să-i slujească lui Dumnezeu. Nu au experiență în această direcție. Averile le-au acaparat toată afecțiunea și au eclipsat măreția Planului de Mântuire. În timp ce își îmbunătățesc și își extind planurile pentru lumea aceasta, ei nu văd deloc nevoia de a intensifica și de a extinde lucrarea lui Dumnezeu. Își investesc banii în lucruri vremelnice, nu în lucruri veșnice. Inima lor este plină de ambiție să dobândească și mai mulți bani. Dumnezeu i-a făcut depozitari ai Legii Sale, pentru ca ei să lase ca lumina care lor le-a fost dată cu atâta generozitate să strălucească mai departe și asupra altora. Dar ei și-au sporit atât de mult grijile și preocupările, încât nu au timp să-i binecuvânteze pe alții cu influența lor, să stea de vorbă cu vecinii lor, să se roage împreună cu ei și pentru ei și să caute să-i aducă la cunoașterea adevărului. 3M 385.2
Acești oameni sunt răspunzători pentru binele pe care ar putea să îl facă, dar de la care se sustrag, scuzându-se pe motivul grijilor și al poverilor lumești, care le acaparează mintea și le absorb afecțiunea. Sufletele pentru care a murit Hristos ar putea fi salvate prin efortul lor personal și prin exemplul lor evlavios. Suflete prețioase pier, din lipsa luminii pe care Dumnezeu le-a dat-o oamenilor pentru a o reflecta pe cărarea altora. Dar prețioasa lumină este ascunsă sub obroc și nu-i mai luminează pe cei care sunt în casă. 3M 385.3
Orice om este un administrator desemnat de Dumnezeu. Fiecăruia Stăpânul i-a încredințat din bunurile Sale, dar omul pretinde că aceste bunuri îi aparțin lui. Hristos spune: „Puneți-i în negoț până mă voi întoarce.” Va veni un timp când Hristos va cere înapoi cu dobândă ceea ce este al Său. El le va spune ispravnicilor Săi: „Dă-ți socoteală de isprăvnicia ta.” Cei care au înfășurat banii Domnului într-un șervet și i-au ascuns în pământ, în loc să-i pună la schimbător, și cei care au risipit banii Domnului, cheltuindu-i pe lucruri inutile, în loc să-i depună cu dobândă, investindu-i în cauza Sa, nu vor primi din partea Stăpânului aprobare, ci o condamnare hotărâtă. Robul nefolositor din parabolă I-a adus înapoi lui Dumnezeu talantul și a spus: „Doamne, am știut că ești om aspru, care seceri de unde n-ai semănat și strângi de unde n-ai vânturat: mi-a fost teamă, și m-am dus de ți-am ascuns talantul în pământ; iată ce este al tău!” Domnul îi reia cuvintele: „Rob viclean și leneș! Ai știut că secer de unde n-am semănat și că strâng de unde n-am vânturat; prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi și, la venirea mea, eu mi-aș fi luat înapoi cu dobândă ce este al Meu!” 3M 386.1
Acest rob nerentabil nu era în necunoștință cu privire la scopul pe care îl avea în vedere Dumnezeu, dar a hotărât să-I zădărnicească planurile, acuzându-L de nedreptate pentru că-i ceruse să înmulțească talanții pe care i-i încredințase. Această nemulțumire și acest reproș sunt aduse de o mare categorie de oameni bogați care mărturisesc a crede adevărul. Asemenea robului necredincios, ei se tem că profitul obținut prin investirea talantului pe care li l-a încredințat Dumnezeu va fi cerut pentru înaintarea lucrării de răspândire a adevărului și, de aceea, împiedică acest profit, investind talantul în comori pământești și îngropându-l în lume, și fac lucrul acesta cu atâta agerime, încât nu mai au nimic, sau aproape nimic, pentru a investi în cauza lui Dumnezeu. Ei l-au îngropat, temându-se că Dumnezeu le-ar putea cere o parte din capital sau din profit. Atunci când, la cererea Domnului, ei aduc suma care le-a fost încredințată, vin cu niște scuze cu totul ingrate pentru faptul că nu au pus la schimbători banii care le-au fost împrumutați de Dumnezeu, investindu-i în cauza Sa, pentru a duce mai departe lucrarea Sa. 3M 386.2
Cel care își însușește bunurile Domnului nu pierde doar talantul pe care i l-a încredințat Dumnezeu, ci și viața veșnică. Despre el se spune: „Iar pe robul acela netrebnic, aruncați-l în întunericul de afară.” Robul credincios, care își investește banii în lucrarea lui Dumnezeu pentru a salva suflete, își folosește mijloacele materiale spre slava lui Dumnezeu va primi din partea Stăpânului cuvintele de apreciere: „Bine, rob bun și credincios… intră în bucuria stăpânului tău!” Care va fi această bucurie a Stăpânului nostru? Aceea de a vedea suflete mântuite în Împărăția slavei. „[Isus], pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” 3M 387.1
Ideea isprăvniciei trebuie să aibă o semnificație practică pentru toți aceia care fac parte din poporul lui Dumnezeu. Înțeleasă corect, parabola talanților va îndepărta lăcomia, pe care Dumnezeu o numește idolatrie. Generozitatea practică va da viață spirituală la mii de mărturisitori cu numele ai adevărului care acum își plâng întunericul. Îi va transforma, din niște închinători egoiști și lacomi ai lui Mamona în niște oameni serioși și credincioși care lucrează împreună cu Hristos la salvarea celor păcătoși. 3M 387.2
Temelia Planului de Mântuire a fost pusă cu jertfă. Isus a lăsat curțile împărătești și S-a făcut sărac, pentru ca noi, prin bogăția Lui, să putem deveni bogați. Toți cei care se fac părtași la această mântuire, cumpărată pentru ei cu prețul jertfei infinite a Fiului lui Dumnezeu, vor urma exemplul adevăratului Model. Hristos a fost Piatra din capul unghiului și noi trebuie să clădim pe această Temelie. Fiecare dintre noi trebuie să avem un spirit de tăgăduire de sine și de sacrificiu. Viața lui Hristos pe pământ a fost altruistă, marcată de umilință și de sacrificiu. Și oare oamenii, care sunt părtași la măreața mântuire pe care Isus a venit din cer să le-o dea, să-L refuze pe Domnul lor, să refuze să fie părtași împreună cu El la tăgăduire de sine și la sacrificiu? Hristos spune: „Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele.” „Pe orice mlădiță, care este în Mine și n-aduce roadă, El o taie și pe orice mlădiță care aduce roadă, o curățește, ca să aducă și mai multă roadă.” Principiul vital, seva care curge prin viță, hrănește mlădițele, astfel încât acestea să poată să crească și să aducă roade. Este robul mai mare decât Domnul lui? Oare Mântuitorul lumii să practice pentru noi tăgăduirea de sine și sacrificiul, iar mădularele trupului lui Hristos să practice îngăduința de sine? Tăgăduirea de sine este o condiție esențială a uceniciei. 3M 387.3
„Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: «Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea, și să Mă urmeze.»” Eu vă conduc pe calea renunțării la sine. Nu cer nimic altceva de la voi, urmașii Mei, decât ceea ce Eu, Domnul vostru, v-am dat ca exemplu prin viața Mea. 3M 388.1
Mântuitorul lumii l-a învins pe Satana în pustia ispitirii. El a biruit pentru a-i arăta omului cum să biruiască. În sinagoga din Nazaret, El a declarat: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea și orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsați și să vestesc anul de îndurare al Domnului.” 3M 388.2
Marea lucrare pe care Isus a declarat că a venit să o înfăptuiască le-a fost încredințată urmașilor Săi de pe pământ. Hristos, conducătorul nostru, pornește în această lucrare și ne îndeamnă să-I urmăm exemplul. El ne-a dat o solie pentru întreaga lume. Acest adevăr trebuie să ajungă la orice neam, la orice limbă și la orice popor. Trebuia luptat împotriva puterii lui Satana și acesta urma să fie învins de Hristos și, de asemenea, de urmașii Săi. Trebuia susținut un război extins împotriva puterilor întunericului și, pentru ca lucrarea aceasta să aibă succes, era nevoie de mijloace materiale. Dumnezeu nu a plănuit să trimită aceste mijloace direct din cer, ci El așază în mâinile urmașilor Săi talanții banilor, pentru a fi folosiți în scopul susținerii acestui război. 3M 388.3
El a dat poporului Său un plan pentru strângerea unor fonduri suficiente ca lucrarea să se autoîntrețină. Acest plan al lui Dumnezeu, sistemul de zecime, este foarte bun în simplitatea și în egalitatea lui. Toți îl pot adopta cu credință și curaj, deoarece este de origine divină. În el sunt îmbinate simplitatea și utilitatea și nu este nevoie de o studiere aprofundată, pentru a-l înțelege și aplica. În felul acesta, toți au posibilitatea să simtă că pot lua parte la înaintarea prețioasei lucrări a mântuirii. Orice bărbat, femeie și tânăr poate deveni un trezorier pentru Domnul și un agent care să satisfacă cererile adresate acestei trezorerii. Apostolul spune: „Fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câștigul lui.” 3M 388.4
Prin intermediul acestui sistem sunt realizate obiective mărețe. Dacă toți l-ar adopta, fiecare ar deveni un trezorier vigilent și credincios pentru Dumnezeu și nu ar fi lipsă de mijloace cu ajutorul cărora să fie dusă mai departe marea lucrare de a transmite lumii ultima solie de avertizare. Trezoreria ar fi plină, dacă toți ar adopta acest sistem, iar contribuabilii nu ar ajunge săraci. Prin fiecare investiție făcută, ei s-ar lega tot mai strâns de cauza adevărului prezent. În felul acesta, și-ar strânge „pentru vremea viitoare drept comoară o bună temelie, ca să apuce adevărata viață”. 3M 389.1
Pe măsură ce aceia care lucrează sistematic și perseverent vor vedea că faptele de binefacere le măresc dragostea pentru Dumnezeu și pentru semenii lor și că eforturile personale făcute în această direcție le extind sfera de influență, ei își vor da seama că este o mare binecuvântare să lucreze împreună cu Hristos. Biserica creștină, la nivel general, refuză să recunoască cerințele pe care le are Dumnezeu de la membrii ei, de a dărui din bunurile pe care le au, pentru a susține războiul împotriva întunericului moral care inundă lumea. Lucrarea lui Dumnezeu nu va putea înainta niciodată așa cum ar trebui, până când urmașii lui Hristos nu vor deveni niște lucrători activi și plini de zel. 3M 389.2
Fiecare persoană din biserică trebuie să simtă că adevărul pe care îl mărturisește este o realitate. Toți ar trebui să fie lucrători dezinteresați. Unii dintre oamenii bogați au tendința de a murmura pentru că lucrarea lui Dumnezeu se extinde și se cer bani. Ei spun că apelurile pentru bani nu se sfârșesc niciodată. Tot timpul apar noi obiective, care cer ajutor. Unora ca aceștia trebuie să le spunem că noi sperăm ca lucrarea lui Dumnezeu să se extindă atât de mult, încât să fie mereu ocazii mai mari și apeluri mai frecvente și mai urgente ca rezervele din trezorerie să susțină lucrarea. 3M 389.3
Dacă planul de dăruire sistematică ar fi adoptat și aplicat de fiecare persoană, ar exista permanent rezerve în vistierie. Fondurile ar curge asemenea unui șuvoi constant, alimentat de izvoarele generozității. Dăruirea face parte din religia Evangheliei. Având în vedere prețul infinit plătit pentru răscumpărarea noastră, nu simțim oare solemnele obligații financiare care ne revin și, în același timp, datoria de a ne angaja toate puterile în lucrarea Stăpânului? 3M 389.4
În curând va trebui să răspundem în fața Stăpânului, când ne va spune: „Dă-ți socoteală de isprăvnicia ta!” Dacă unii oameni preferă să ignore cerințele lui Dumnezeu și să acapareze și să păstreze în mod egoist tot ceea ce El le dă, El va tăcea pentru moment și va continua să îi pună la probă, sporindu-Și darurile față de ei și lăsând ca binecuvântările Lui să se reverse în continuare. Este posibil ca aceștia să fie și mai departe onorați de cei din jur și să nu aibă parte de niciun fel de mustrări sau de critici din partea bisericii; dar, în curând, El le va spune: „Dă-ți socoteală de isprăvnicia ta!” Hristos spune: „Adevărat vă spun că ori de câte ori n-ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie nu Mi le-ați făcut.” „Voi nu sunteți ai voștri… Căci ați fost cumpărați cu un preț” și aveți datoria de a-L slăvi pe Dumnezeu prin banii voștri, ca și cu trupul și cu duhul vostru, care sunt ale Lui. „Ați fost cumpărați cu un preț, nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur…, ci cu sângele scump al lui Hristos.” [Domnul Hristos] ne cere să-I înapoiem darurile pe care El ni le-a încredințat, pentru a contribui la mântuirea sufletelor. El Și-a dat viața, sângele, și ne cere argintul nostru. Prin sărăcia Lui noi suntem îmbogățiți. Și atunci, vom refuza să-I înapoiem darurile care îi aparțin? 3M 390.1
Dumnezeu nu depinde de om pentru a-Și susține cauza. El ar fi putut să trimită mijloace direct din cer, pentru a-Și întreține vistieria, dacă providența Sa ar fi considerat că așa era cel mai bine pentru om. Ar fi putut să inventeze căi prin care îngerii ar fi fost trimiși să transmită lumii adevărul fără ajutorul oamenilor. Ar fi putut să scrie adevărul pe cer și să comunice lumii cerințele Sale cu litere vii. Dumnezeu nu depinde de aurul sau de argintul omului. El spune: „Căci ale Mele sunt toate dobitoacele pădurilor, toate fiarele munților cu miile lor.” „Dacă Mi-ar fi foame, nu ți-aș spune ție, căci a Mea este lumea și tot ce cuprinde ea.” Dacă este nevoie de contribuția noastră pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu, El a stabilit în mod intenționat să fie astfel, pentru binele nostru. Ne-a acordat onoarea de a ne face conlucrători cu El. A stabilit astfel, să fie necesară colaborarea oamenilor, pentru ca aceștia să își poată dezvolta generozitatea. 3M 390.2
În înțelepciunea providenței Sale, Dumnezeu a lăsat să-i avem întotdeauna pe cei săraci în mijlocul nostru, pentru ca, văzând diferitele forme ale lipsurilor și ale suferinței din această lume, să fim puși la încercare, astfel încât să ne putem dezvolta un caracter creștin. El i-a așezat pe săraci în mijlocul nostru ca să facă apel la compasiunea și la dragostea noastră creștină. 3M 391.1
Păcătoșii care pier din lipsă de cunoștință vor rămâne în ignoranță, dacă va avea cine să le ducă lumina adevărului. Dumnezeu nu va trimite îngeri din cer să facă lucrarea pe care El le-a încredințat-o oamenilor. El a dat fiecăruia o lucrare de făcut, ca să-i pună pe toți la probă și să le descopere adevăratul caracter. Hristos îi așază pe cei săraci în mijlocul nostru ca reprezentanți ai Săi. „Căci am fost flămând”, spune El, „și nu Mi-ați dat să mănânc; Mi-a fost sete și nu Mi-ați dat să beau.” Mântuitorul Se identifică astfel cu suferința umană, în persoana copiilor oamenilor aflați în suferință. El consideră nevoile lor ca fiind ale Sale și este afectat profund de durerile lor. 3M 391.2
Întunericul moral al unei lumi ruinate cheamă bărbații și femeile creștine să depună eforturi personale, să dăruiască din mijloacele și din influența lor, ca să se asemene cu Acela care, deși avea bogății infinite, de dragul nostru S-a făcut sărac. Duhul lui Dumnezeu nu poate rămâne cu aceia care, deși au primit solia adevărului Său, au nevoie să fie împinși de la spate, ca să aibă simțământul datoriei de a fi lucrători împreună cu Hristos. Apostolul subliniază datoria de a dărui din motive mai înalte decât simpla compasiune umană, pentru că au fost impresionați din punct de vedere emoțional. El subliniază cu putere principiul că noi trebuie să lucrăm în mod neegoist, având în vedere doar slava lui Dumnezeu. 3M 391.3
Prin Scriptură, creștinilor li se cere să se angajeze într-un sistem de binefacere activă, care le va păstra mereu treaz interesul pentru salvarea semenilor lor. Legea morală poruncea păzirea Sabatului, care nu era o povară decât dacă Legea era călcată și ei trebuiau să suporte pedeapsa pe care o implica nerespectarea ei. Sistemul zecimii nu era o povară pentru cei care nu se îndepărtau de acest plan. Sistemul poruncit evreilor nu a fost anulat sau modificat de Cel care l-a instituit. În loc să fie anulat, el urma să fie aplicat cu mai multă conștiinciozitate și extins, așa cum mântuirea doar prin Hristos trebuie să fie prezentată cu mai multă putere în Era Creștină. 3M 392.1
Isus i-a făcut cunoscut învățătorului legii că, pentru a primi viața veșnică, trebuia să respecte o condiție, și anume aceea de a îndeplini cerințele speciale ale Legii, care constau în a-L iubi pe Dumnezeu cu toată inima lui, cu toată mintea lui, cu tot sufletul lui și cu toată puterea lui, iar pe aproapele lui ca pe el însuși. Atunci când, la moartea lui Hristos, jertfele tipice au încetat, Legea originală, gravată pe tablele de piatră, a rămas neschimbată, păstrându-și cerințele pe care le-a avut asupra omului în toate veacurile. În Era Creștină, datoria omului nu a fost redusă, ci definită mai exact și exprimată simplu. 3M 392.2
După moartea lui Hristos, Evanghelia, extinzându-se tot mai mult, cerea resurse mai mari pentru a susține lupta, și aceasta a făcut ca legea dăruirii să devină o necesitate mai urgentă decât în timpul dispensațiunii iudaice. Dumnezeu nu cere acum daruri mai mici, ci mai mari decât în oricare altă perioadă a istoriei lumii. Principiul întemeiat de Hristos este acela că darurile și jertfele trebuie să fie proporționale cu lumina și cu binecuvântările primite. El a spus: „Cui i s-a dat mult i se va cere mult.” 3M 392.3
La binecuvântările Erei Creștine, primii ucenici au răspuns prin binefacere și dăruire. Revărsarea Duhului lui Dumnezeu, după ce Hristos Și-a lăsat ucenicii și S-a înălțat la cer, a condus la altruism și spirit de sacrificiu pentru salvarea altora. Când sfinții săraci din Ierusalim erau strâmtorați, Pavel le-a scris creștinilor dintre neamuri despre actele de binefacere și le-a spus: „După cum sporiți în toate lucrurile: în credință, în cuvânt, în cunoștință, în orice râvnă și în dragostea voastră pentru noi, căutați să sporiți și în această binefacere.” Aici, binefacerea este așezată alături de credință, de dragoste și de râvna creștină. Cei care cred că pot fi buni creștini și totuși să-și închidă urechile și inimile la apelurile pe care le face Dumnezeu la dărnicie din partea lor se înșală teribil. Sunt unii care nu contenesc să-și afirme marea dragoste pe care o au pentru adevăr și care, dacă este să ne luăm doar după cuvinte, sunt foarte interesați să vadă că adevărul înaintează, dar nu fac nimic pentru aceasta. Credința unora ca aceștia este moartă, deoarece nu este făcută desăvârșită prin fapte. Domnul nu face niciodată o astfel de greșeală: să convertească un suflet și apoi să îl lase sub puterea lăcomiei. 3M 392.4
Sistemul zecimii trece dincolo de timpul lui Moise. Oamenilor li se cerea să-I ofere lui Dumnezeu daruri în scopuri religioase înainte de a-i fi fost dat lui Moise sistemul detaliat: încă din timpul lui Adam. Conformându-se cerințelor lui Dumnezeu, ei trebuiau să-și manifeste prin daruri aprecierea față de îndurările și față de binecuvântările Lui. Lucrul acesta a continuat generație după generație și a fost respectat de Avraam, care i-a dat zecime lui Melhisedec, preotul Dumnezeului Celui Preaînalt. Același principiu exista și în zilele lui Iov. Când a ajuns la Betel, Iacov, un fugar sărac și lipsit, la căderea nopții s-a întins să se culce, singur și părăsit, având drept pernă o piatră, și acolo I-a promis Domnului: „Îți voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da.” Dumnezeu nu-i obligă pe oameni să dea. Tot ceea ce dau trebuie să dea voluntar. El nu dorește ca vistieria Lui să se umple cu daruri date din obligație, fără nicio plăcere. 3M 393.1
Domnul a intenționat să-l aducă pe om la o relație apropiată cu El și la compasiune și iubire față de semeni, așezând asupra lui responsabilitățile unor fapte care să-i contracareze egoismul și să-i întărească dragostea pentru Dumnezeu și pentru om. Dumnezeu a conceput sistemul de dăruire având în vedere binele omului, care este înclinat să fie egoist și să-și închidă inima față de faptele de generozitate. Domnul cere ca darurile să fie făcute la perioade regulate, astfel încât dăruirea să devină obicei, iar generozitatea să fie considerată o datorie creștină. Odată ce inima a fost deschisă printr-un dar, nu trebuie să treacă prea mult timp până la următorul dar, astfel încât aceasta să fie lăsată să se răcească prin egoism și să se închidă din nou. Șuvoiul trebuie să curgă continuu, păstrând astfel deschis canalul faptelor de binefacere. 3M 393.2
În ceea ce privește suma cerută, Dumnezeu a specificat o zecime din venit. Aceasta este lăsată la latitudinea conștiinței și a generozității oamenilor, a căror judecată în acest sistem al zecimilor trebuie să aibă un rol neîngrădit. Și, cu toate că este lăsată libertatea conștiinței, a fost pus la cale un plan suficient de clar pentru toți. Nu se cere nimic prin constrângere. 3M 394.1
Dumnezeu le-a cerut oamenilor din dispensațiunea mozaică să dea o zecime din tot ceea ce câștigau. El le-a încredințat lucrurile acestei vieți, talanți care să fie investiți și apoi să-I fie returnați. A cerut o zecime, ca fiind partea cea mai mică pe care un om ar trebui să I-o înapoieze. El spune: Îți dau nouă zecimi, în timp ce Eu nu cer decât o zecime; aceasta este a Mea. Atunci când oamenii rețin această zecime, ei Îl jefuiesc pe Dumnezeu. Pe lângă această zecime din venit, mai erau cerute jertfe pentru păcat, daruri de bunăvoie și jertfe de mulțumire. 3M 394.2
Tot ceea ce este reținut din ceea ce cere Dumnezeu, a zecea parte din câștig, este notat în dreptul celor care fac acest lucru ca fiind jaf împotriva Lui. Aceștia Îl înșală pe Creatorul lor, iar atunci când acest păcat al neglijenței este adus înaintea lor, nu este suficient ca ei să-și schimbe calea și să înceapă să lucreze din acel moment după principiul corect. Aceasta nu va face să se modifice cifrele din raportul ceresc pentru că și-au însușit pe nedrept bunurile care le-au fost încredințate și care trebuiau returnate Celui care li le-a împrumutat. Ei trebuie să se pocăiască pentru că s-au purtat în mod necredincios față de Dumnezeu și pentru grava lor lipsă de recunoștință. 3M 394.3
„Se cade să înșele un om pe Dumnezeu, cum Mă înșelați voi? Dar voi întrebați: «Cu ce Te-am înșelat?» «Cu zeciuielile și darurile de mâncare. Sunteți blestemați, câtă vreme căutați să Mă înșelați, tot poporul în întregime! Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneți-Mă astfel la încercare, zice Domnul oștirilor, și veți vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare.” Aici este dată făgăduința că, dacă zecimea va fi adusă la casa vistieriei, binecuvântarea lui Dumnezeu va fi revărsată peste cei ascultători. 3M 394.4
„Și voi mustra pentru voi pe cel ce mănâncă (lăcusta), și nu vă va nimici roadele pământului, și vița nu va fi neroditoare în câmpiile voastre, zice Domnul oștirilor.” Dacă toți aceia care mărturisesc adevărul vor împlini cerințele lui Dumnezeu dând zecimea, care Dumnezeu spune că este a Lui, vistieria va fi alimentată din abundență cu mijloacele necesare pentru a duce mai departe marea lucrare de mântuire a oamenilor. 3M 395.1
Dumnezeu îi dă omului nouă zecimi, în timp ce El cere o zecime pentru scopuri sfinte, așa cum i-a dat omului șase zile să-și facă lucrarea lui și a rezervat și a pus deoparte ziua a șaptea pentru Sine. Pentru că, asemenea Sabatului, a zecea parte din venit este sfântă; Dumnezeu a rezervat-o pentru Sine. El Își va duce mai departe lucrarea pe pământ cu ajutorul mijloacelor pe care i le-a încredințat omului. 3M 395.2
Dumnezeu a cerut poporului Său din vechime trei adunări anuale. „De trei ori pe an, toți bărbații să se înfățișeze înaintea Domnului, Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege El: la Sărbătoarea Azimilor, la Sărbătoarea Săptămânilor, și la Sărbătoarea Corturilor. Să nu se înfățișeze cu mâinile goale înaintea Domnului. Fiecare să dea ce va putea, după binecuvântarea pe care i-o va da Domnul, Dumnezeul tău.” Nu mai puțin de o treime din veniturile lor era dedicată scopurilor sacre și religioase. 3M 395.3
Ori de câte ori cei care făceau parte din poporul lui Dumnezeu, în orice perioadă a istoriei lumii, au împlinit cu bucurie și de bunăvoie planul Său de dăruire sistematică, oferind daruri și jertfe, au văzut împlinirea făgăduinței neschimbate că prosperitatea le va însoți toate eforturile proporțional cu măsura în care au ascultat de cerințele Sale. Când recunoșteau poruncile lui Dumnezeu și se conformau cerințelor Sale, cinstindu-L prin averile lor, hambarele le erau îmbelșugate. Dar atunci când Îl jefuiau pe Dumnezeu în ceea ce privește zecimile și darurile, erau făcuți să-și dea seama că nu doar pe El Îl jefuiau, ci și pe ei, pentru că El avea să-Și retragă de la ei binecuvântările în măsura în care ei își reținuseră darurile de la El. 3M 395.4
Unii consideră că aceasta era una dintre cele mai stricte legi impuse evreilor. Dar aceasta nu era o povară pentru inima binevoitoare, care Îl iubea pe Dumnezeu. Doar atunci când firea lor egoistă era întărită prin reținerea darurilor, oamenii pierdeau din vedere considerațiile veșnice și prețuiau comorile pământești mai mult decât sufletele oamenilor. Asupra Israelului lui Dumnezeu din aceste zile din urmă apasă nevoi mai urgente decât apăsau asupra Israelului din vechime. Este o lucrare mare și importantă, care trebuie să fie înfăptuită într-un timp foarte scurt. Dumnezeu nu a intenționat niciodată ca legea sistemului zecimii să ajungă să fie nesocotită în mijlocul poporului Său, ci planul Său a fost ca spiritul de sacrificiu să se extindă și să se adâncească pentru încheierea lucrării. 3M 396.1
Dăruirea sistematică nu trebuie să devină constrângere sistematică. Doar darurile de bunăvoie sunt primite de Dumnezeu. Adevărata generozitate creștină izvorăște din principiul iubirii recunoscătoare. Dragostea pentru Hristos nu poate să existe fără dragostea corespunzătoare pentru cei pe care El a venit în lume să-i mântuiască. Dragostea pentru Hristos trebuie să fie principiul călăuzitor al vieții, controlând toate emoțiile și direcționând toate energiile. Dragostea mântuitoare trebuie să trezească sentimentele cele mai delicate, tot devotamentul și spiritul de sacrificiu care pot să existe în inima unui om. Când lucrul acesta are loc, nu va fi nevoie de niciun apel mișcător pentru a străpunge egoismul și pentru a trezi compasiunea adormită, astfel încât să determine pe cineva să aducă daruri de bunăvoie pentru prețioasa cauză a adevărului. 3M 396.2
Isus ne-a cumpărat cu prețul unei jertfe infinite. Toate capacitățile și influența noastră Îi aparțin cu adevărat Mântuitorului și trebuie să fie dedicate în slujba Sa. Făcând astfel, noi ne arătăm recunoștința pentru că am fost răscumpărați din sclavia păcatului, prin prețiosul sânge al lui Hristos. Mântuitorul lucrează neîncetat pentru noi. El S-a înălțat la cer și mijlocește în favoarea celor pe care i-a cumpărat cu sângele Său. Prezintă înaintea Tatălui Său chinurile pe care le-a îndurat pe cruce. Își ridică mâinile rănite și mijlocește pentru biserica Sa, ca membrii ei să fie feriți de a cădea în ispită. 3M 396.3
Dacă sensibilitatea noastră va fi trezită, pentru a ne implica în această lucrare minunată pe care o face Mântuitorul pentru mântuirea noastră, dragostea, profundă și înflăcărată, ne va aprinde inimile. Atunci vom fi alarmați de apatia și de indiferența noastră plină de răceală. Consacrarea deplină și generozitatea, alimentate de dragostea recunoscătoare, vor face ca și cel mai mic dar, cea mai mică jertfă adusă de bunăvoie, să poarte mireasma cerului și să capete o valoare inestimabilă. Totuși după ce I-am adus de bunăvoie Mântuitorului nostru tot ce puteam aduce, oricât de prețios ar fi acel dar pentru noi, dacă ne vom da seama cu adevărat cât de mult Îi datorăm lui Dumnezeu și cât de recunoscători ar trebui să-I fim, tot ceea ce am oferit ni se va părea insuficient și sărăcăcios. Dar îngerii iau aceste daruri, care nouă ni se par sărace, și le prezintă înaintea tronului ca pe o jertfă de un miros plăcut, și acestea sunt acceptate. 3M 397.1
Ca urmași ai lui Hristos, noi nu ne dăm seama care este adevărata noastră poziție. Nu avem o perspectivă corectă cu privire la responsabilitățile care ne revin, ca slujitori angajați ai lui Hristos. El ne-a plătit în avans salariul, prin viața Sa de suferință și prin sângele vărsat, ca să ne lege de El printr-o slujire de bunăvoie. Toate lucrurile bune pe care le avem ne sunt date cu împrumut de Mântuitorul nostru. El ne-a făcut administratori. Cele mai mici daruri ale noastre, cele mai umile servicii, dacă sunt oferite cu credință și cu dragoste, pot deveni daruri consacrate pentru a câștiga suflete în slujba Stăpânului și pentru a vesti slava Sa. Interesele și prosperitatea Împărăției lui Hristos trebuie să fie așezate mai presus de orice alte considerente. Cei care fac din plăcerile și din interesele lor egoiste obiectivele principale ale vieții lor nu sunt ispravnici credincioși. 3M 397.2
Cei care își tăgăduiesc eul pentru a le face bine altora și care se consacră pe ei și tot ce au în slujba lui Hristos vor cunoaște acea fericire pe care omul egoist o caută în zadar. Mântuitorul a spus: „Oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are nu poate fi ucenicul Meu.” Dragostea „nu caută folosul său”. Aceasta este roada iubirii dezinteresate și a generozității care au caracterizat viața lui Hristos. Aflându-se în inimile noastre, Legea lui Dumnezeu va face ca interesele noastre să se subordoneze considerentelor veșnice. Noi suntem îndemnați de Hristos să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui. Aceasta este cea dintâi și cea mai înaltă datorie a noastră. Stăpânul nostru Și-a avertizat în mod clar ucenicii să nu-și strângă comori pe pământ, deoarece, dacă își vor strânge, inima li se va lega mai degrabă de lucrurile pământești, decât de cele cerești. Din acest motiv, multe suflete sărmane au naufragiat în credință. Acești oameni au acționat cu totul contrar poruncii clare a Domnului nostru și au îngăduit ca iubirea de bani să devină pasiunea dominantă a vieții lor. Ei sunt necumpătați în eforturile lor de a câștiga bani. Sunt la fel de mult îmbătați de dorința lor nesănătoasă de a aduna bogății cum este bețivul îmbătat de băutura lui. 3M 397.3
Creștinii uită că sunt slujitorii Stăpânului, că ei înșiși, timpul lor și tot ceea ce au Îi aparțin Lui. Mulți sunt ispitiți și majoritatea sunt învinși de tentațiile amăgitoare pe care li le prezintă Satana, de a-și investi banii acolo unde să-i asigure cel mai mare profit financiar. Foarte puțini iau în considerare cerințele obligatorii pe care le are Dumnezeu din partea lor, de a avea ca principală preocupare împlinirea nevoilor cauzei Sale și de a pune pe locul al doilea interesele și dorințele lor. Sunt puțini cei care investesc în cauza lui Dumnezeu proporțional cu posibilitățile lor materiale. Mulți și-au blocat banii în proprietăți pe care ar trebui să le vândă, ca să poată investi banii în lucrarea lui Dumnezeu și să le dea astfel o întrebuințare practică. Ei aduc aceasta ca scuză pentru că fac atât de puțin pentru cauza Mântuitorului. Efectiv ei își îngroapă banii în pământ, așa cum a făcut omul din parabolă. Îl jefuiesc pe Dumnezeu de zecime, pe care El o pretinde ca fiind a Lui, și, jefuindu-L pe El, se jefuiesc pe ei înșiși de comoara cerească. 3M 398.1
Planul dăruirii sistematice nu apasă greu asupra nimănui. „Cât privește strângerea de ajutoare pentru sfinți, să faceți și voi cum am rânduit bisericilor Galatiei. În ziua dintâi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câștigul lui, ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu.” Cei săraci nu sunt excluși de la privilegiul de a da. Și ei pot să ia parte la această lucrare ca și cei bogați. Lecția pe care a dat-o Domnul Hristos cu privire la cei doi bănuți ai văduvei ne arată că, dacă este dat dintr-o inimă plină de dragoste, chiar și cel mai mic dar adus de bunăvoie este la fel de bine primit ca și cele mai mari donații făcute de cei bogați. 3M 398.2
În balanța Sanctuarului, darurile celor săraci, oferite din dragoste pentru Hristos, nu sunt evaluate în funcție de cantitate, ci în funcție de dragostea care a determinat sacrificiul. Făgăduințele lui Isus vor fi la fel de sigur împlinite pentru săracul generos, care are puțin de oferit, dar care dă puținul acela cu toată inima, cum vor fi împlinite pentru cel bogat, care dă din belșugul lui. Săracul aduce o jertfă din puținul lui, și simte cu adevărat acest sacrificiu. El se privează cu adevărat de unele lucruri necesare pentru confortul personal, în timp ce bogatul dă din surplusul lui și nu simte nicio lipsă, nu se privează de niciun lucru care i-ar fi cu adevărat necesar. De aceea, în darul celui sărac există ceva sfânt, care nu se găsește în darul celui bogat, deoarece bogatul dă din belșugul lui. Providența lui Dumnezeu a conceput întregul plan de dăruire sistematică pentru binele omului. Ea nu este niciodată inactivă. Dacă slujitorii lui Dumnezeu vor folosi ocaziile favorabile pe care li le creează providența Sa, toți vor fi lucrători activi. 3M 399.1
Cei care se sustrag de la a pune în vistieria lui Dumnezeu și adună banii pentru copiii lor pun în pericol interesul spiritual al acestora. Ei își așază averea, care este o piatră de poticnire pentru ei înșiși, în calea copiilor, ca aceștia să se poticnească în ea și să ajungă la pierzare. Mulți fac o mare greșeală în ceea ce privește lucrurile acestei vieți. Ei economisesc, privându-se pe ei și pe alții de binele de care ar putea beneficia printr-o corectă folosire a mijloacelor pe care li le-a împrumutat Dumnezeu și devin egoiști și avari. Își neglijează interesele spirituale, rămân piperniciți în dezvoltarea lor religioasă, și toate acestea de dragul de a strânge bogății pe care nu le pot folosi. Ei lasă averea copiilor lor și, în nouă cazuri din zece, aceasta este pentru moștenitori un blestem și mai mare decât a fost pentru ei înșiși. Bazându-se pe averea părinților, de cele mai multe ori copiii nu reușesc să obțină succesul în viața aceasta și, în general, dau greș și în a-și asigura viața viitoare. Cea mai bună moștenire pe care părinții o pot lăsa copiilor lor este cunoașterea unei ocupații folositoare și exemplul unei vieți caracterizate de o generozitate dezinteresată. Printr-o astfel de viață, ei le arată adevărata valoare a banilor, care trebuie să fie apreciată doar prin binele pe care aceștia îl pot realiza în ușurarea nevoilor altora și în înaintarea cauzei lui Dumnezeu. 3M 399.2
Unii sunt dispuși să dea în funcție de cât au și consideră că Dumnezeu nu poate avea și alte pretenții din partea lor, din moment ce nu au averi mari, nu au un venit pe care să-l poată pune deoparte, după ce acoperă nevoile familiei. Dar mulți dintre cei care fac parte din această categorie ar putea să își pună întrebarea: Dau eu potrivit cu cât aș fi putut avea? Dumnezeu a intenționat ca puterile lor fizice și intelectuale să fie puse la lucru. Unii nu și-au dezvoltat atât cât ar fi putut capacitățile pe care li le-a dat Dumnezeu. Munca este partea care i-a fost repartizată omului. Ea a fost legată cu blestemul din cauza păcatului, dar bunăstarea fizică, mentală și morală a omului depinde de desfășurarea unei munci folositoare. „În sârguință, fiți fără preget” este îndemnul inspiratului apostol Pavel. 3M 400.1
Niciun om, fie el bogat sau sărac, nu-L poate slăvi pe Dumnezeu printr-o viață de lenevire. Tot capitalul pe care îl au oamenii săraci sunt timpul și puterea fizică, iar acestea sunt adeseori irosite într-o viață de comoditate și de lenevire nepăsătoare, astfel că ei nu au nimic să-I aducă Domnului, ca zecimi și daruri. Dacă unora dintre bărbații creștini le lipsește înțelepciunea de a munci în modul cel mai eficient și de a-și folosi cu chibzuință puterile fizice și mentale, ei ar trebui să dea dovadă de blândețe și de umilință și să accepte sfaturi și îndrumări de la frații de credință, pentru ca judecata mai bună a acestora să poată suplini deficiențele lor. Mulți oameni săraci se mulțumesc în prezent să nu facă nimic pentru binele semenilor lor și pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu, deși ar putea să facă mult, dacă s-ar strădui. Ei sunt răspunzători în fața lui Dumnezeu pentru capitalul lor de putere fizică, în aceeași măsură în care un om bogat este răspunzător pentru capitalul său de bani. 3M 400.2
Unii dintre cei care ar trebui să aducă bani în vistieria lui Dumnezeu vor, în loc de aceasta, să primească din ea. Există oameni care sunt săraci, dar care și-ar putea îmbunătăți situația folosindu-și timpul cu chibzuință, ferindu-se de achiziționarea unor licențe sau autorizații, stăpânindu-și tendința de a se angaja în speculații, în speranța că vor obține bani pe o cale mai ușoară decât muncind cu răbdare și cu stăruință. Dacă cei care nu au reușit până acum în viață ar fi dispuși să se lase învățați, și-ar putea forma obiceiul tăgăduirii de sine și al economiei stricte și ar avea satisfacția de a oferi, mai degrabă decât de a primi de milă. Mulți sunt niște robi leneși. Dacă ar face ceea ce stă în puterea lor să facă, ar descoperi o binecuvântare atât de mare în a-i ajuta pe alții, încât și-ar da seama că, într-adevăr, este „mai ferice să dai decât să primești”. 3M 400.3
Generozitatea corect canalizată întărește puterile mintale și morale ale omului și îl încurajează să acționeze în modul cel mai potrivit pentru a-i binecuvânta pe cei aflați în nevoie și pentru a ajuta la înaintarea cauzei lui Dumnezeu. Dacă cei care dispun de mijloace materiale și-ar da seama că sunt răspunzători înaintea lui Dumnezeu pentru fiecare dolar pe care îl cheltuiesc, presupusele lor nevoi ar fi cu mult mai mici. Dacă ar fi trează, conștiința lor le-ar atrage atenția în legătură cu cheltuielile inutile făcute pentru satisfacerea apetitului, a mândriei, a vanității și a iubirii de distracții și i-ar avertiza că risipesc banii Domnului, care ar trebui folosiți pentru cauza Sa. Cei care irosesc bunurile Domnului vor trebui în curând să dea socoteală de purtarea lor, înaintea Stăpânului. 3M 401.1
Dacă cei care mărturisesc a fi creștini ar folosi mai puțin din averea lor pentru a-și împodobi trupul și pentru a-și înfrumuseța casele și ar avea pe mesele lor mai puține delicatese extravagante și nesănătoase, ar putea depune sume mai mari în vistieria lui Dumnezeu. În felul acesta, ei L-ar imita pe Mântuitorul lor, care a lăsat cerul, Și-a părăsit bogățiile și slava și, de dragul nostru, S-a făcut sărac pentru ca noi să putem avea bogățiile veșnice. Dacă suntem prea săraci să îi înapoiem lui Dumnezeu zecimile și darurile pe care El le cere, cu siguranță că suntem prea săraci și să ne îmbrăcăm scump și să mâncăm alimente de lux, pentru că, în felul acesta, noi risipim banii Domnului în îngăduințe dăunătoare, pentru a ne mulțumi și slăvi pe noi înșine. Ar trebui să ne întrebăm în mod sincer: Ce comoară ne-am asigurat în Împărăția lui Dumnezeu? Suntem noi bogați înaintea lui Dumnezeu? 3M 401.2
Isus le-a dat ucenicilor o lecție în ceea ce privește lăcomia: „Și le-a spus pilda aceasta: Țarina unui om bogat rodise mult. Și el se gândea în sine și zicea: «Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng roadele. Iată”, a zis el, «ce voi face: îmi voi strica grânarele și voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele și toate bunătățile mele; și voi zice sufletului meu: ‘Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea și veselește-te!’ Dar Dumnezeu i-a zis: «Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul, și lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?” Tot așa este și cu cel ce își adună comori pentru el și nu se îmbogățește față de Dumnezeu.’” 3M 401.3
Lungimea și fericirea vieții nu depind de cantitatea bogățiilor noastre pământești. Acest om nebun, în egoismul lui extrem, își strânsese bogății pe care nu le putea folosi. Trăise doar pentru sine. Fusese lacom în tranzacții, făcuse afaceri necinstite și nu arătase nici milă față de oameni, nici iubire față de Dumnezeu. Îi jefuise pe orfan și pe văduvă și își înșelase semenii pentru a îngrămădi tot mai multe bogății pământești. Ar fi putut să-și strângă comoara în cer, în saci care nu se învechesc, dar, din cauza lăcomiei, pierduse și lumea aceasta, și pe cealaltă. Cei care folosesc în umilință, spre slava lui Dumnezeu, mijloacele pe care El li le-a încredințat își vor primi în curând comoara din mâna Stăpânului împreună cu binecuvântarea: „Bine, rob bun și credincios … intră în bucuria Stăpânului tău!” 3M 402.1
Atunci când contemplăm sacrificiul infinit făcut pentru salvarea omului, rămânem muți de uimire. Când egoismul luptă și răcnește pentru supremație în inimile oamenilor și aceștia sunt tentați să evite să contribuie cu partea care le revine în orice lucrare bună, ar trebui să-și întărească principiile bune cu gândul că Acela care era bogat în comorile neprețuite ale cerului a renunțat la ele și S-a făcut sărac. El nu a avut unde să-Și plece capul. Și tot sacrificiul acesta a fost făcut pentru noi, ca să putem avea bogățiile veșnice. 3M 402.2
Hristos Și-a îndreptat pașii pe calea tăgăduirii de sine și a sacrificiului, cale pe care trebuie să meargă toți ucenicii Săi, dacă vor să fie, la sfârșit, înălțați împreună cu El. A luat asupra inimii Sale necazurile pe care trebuie să le îndure omul. Mintea oamenilor lumești este adeseori greoaie. Ei nu pot să vadă decât lucrurile pământești, care eclipsează slava și valoarea lucrurilor cerești. Oamenii sunt dispuși să înconjoare pământul și marea în căutarea câștigului pământesc, să îndure privațiuni și suferințe pentru a-și atinge scopul și să întoarcă spatele splendorilor cerești, desconsiderând bogățiile veșnice. De obicei, tocmai aceia care trăiesc într-o relativă sărăcie fac cel mai mult pentru a susține cauza lui Dumnezeu. Ei sunt generoși cu puținul lor. Și-au încurajat impulsurile de generozitate prin dăruire continuă. Cum cheltuielile pe care le au aproape că le depășesc veniturile, pasiunile lor pământești nu au nici loc și nici ocazii să se întărească. 3M 402.3
Dar mulți, atunci când încep să adune bogății pământești, sunt preocupați să calculeze cât timp va trece până vor reuși să intre în posesia unei anumite sume. În nerăbdarea lor de a-și aduna bogății pentru ei înșiși, ei pierd ocazia de a se îmbogăți față de Dumnezeu. Dărnicia lor nu ține pasul cu îmbogățirea lor. Pe măsură ce pasiunea pentru bogății le crește, inima li se leagă tot mai mult de comoara lor. Creșterea averii le sporește dorința arzătoare de a avea și mai mult, până unii ajung să considere că a-I da Domnului a zecea parte este o cerință severă și nedreaptă. Inspirația spune: „Când cresc bogățiile, nu vă lipiți inima de ele.” Mulți spun: „Dacă aș fi bogat cum este acela, mi-aș înmulți darurile pentru vistieria lui Dumnezeu. Nu aș face cu averea mea nimic altceva decât să o folosesc pentru înaintarea lucrării lui Dumnezeu.” Dumnezeu i-a pus la probă pe unii dintre aceștia dându-le bogății, dar, odată cu bogățiile, au venit ispite mai puternice, iar darurile lor au devenit mult mai mici decât atunci când erau săraci. O lăcomie teribilă după bogății mai mari le ia în stăpânire mintea și inima și ajung să cadă în idolatrie. 3M 403.1
Cel care le oferă oamenilor bogății infinite și o viață veșnică de fericire, în Împărăția Sa, ca răsplată pentru ascultarea plină de credincioșie, nu va accepta o inimă împărțită. Noi trăim în mijlocul pericolelor zilelor din urmă, când există tot felul de lucruri care distrag mintea și care abat inima de la Dumnezeu. Datoria noastră nu va fi înțeleasă și apreciată decât privită în lumina care strălucește din viața lui Hristos. Așa cum soarele se ivește la răsărit și trece spre apus, umplând lumea de lumină, tot la fel și adevăratul urmaș al lui Hristos va fi o lumină pentru lume. El va ieși în mijlocul oamenilor ca o lumină strălucitoare, iar cei care sunt în întuneric vor fi luminați și încălziți de razele pe care le răspândește. Hristos le spune urmașilor Săi: „Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă.” 3M 403.2
Marele nostru Exemplu a dat dovadă de sacrificiu de sine. Oare cei care se declară urmașii Lui vor urma o cale care să fie într-un contrast atât de izbitor cu a Lui? Mântuitorul a dat totul pentru o lume care pierea, fără să Se cruțe nici măcar pe Sine. Biserica lui Dumnezeu doarme. Membrii ei sunt slăbiți din lipsă de activitate. Ajung la noi glasuri din toate părțile lumii: „Veniți la noi și ajutați-ne!”, dar nu se face nicio mișcare pentru a le răspunde. Există câte un efort slab, când și când; câțiva arată că vor să fie împreună-lucrători cu Stăpânul lor, dar, de multe ori, aceștia sunt lăsați să trudească aproape singuri. Nu este decât un singur misionar din biserica noastră în vastul câmp de lucru din țările străine. 3M 404.1
Adevărul este plin de putere, dar nu este pus în practică. Nu este suficient să aduci bani pe altar. Dumnezeu cheamă oameni, voluntari, care să ducă adevărul altor națiuni, limbi și popoare. Nu numărul nostru sau bogăția este ceea ce ne va aduce o biruință răsunătoare, ci devotamentul față de lucrare, tăria morală, dragostea arzătoare pentru suflete și un zel neobosit, statornic. 3M 404.2
Sunt mulți cei care consideră națiunea iudaică un popor vrednic de milă, deoarece au fost mereu împovărați să-și susțină financiar religia, dar Dumnezeu, Cel care l-a creat pe om și i-a oferit toate binecuvântările de care se bucură, a știut ce era cel mai bine pentru el. Prin binecuvântarea Sa, El a făcut ca cele nouă zecimi rămase să valoreze mai mult decât ar fi valorat suma întreagă, lipsită de binecuvântarea Lui. Dacă, din cauza egoismului, cineva Îl jefuia pe Dumnezeu sau Îi aducea o jertfă nedesăvârșită, avea parte în mod sigur de pierderi și de distrugere. Dumnezeu citește motivele inimii. El cunoaște planurile oamenilor și îi va judeca, la vremea potrivită, după dreptate, așa cum merită fiecare. 3M 404.3
Sistemul special al zecimii a fost întemeiat pe un principiu care este la fel de durabil ca Legea lui Dumnezeu. Acest sistem de zecime a fost o binecuvântare pentru iudei, altfel, Dumnezeu nu li l-ar fi dat. În același fel, el va fi o binecuvântare pentru cei care îl respectă la sfârșitul timpului. Tatăl nostru ceresc nu a conceput planul dăruirii sistematice pentru a Se îmbogăți El, ci ca să fie o mare binecuvântare pentru om. El a văzut că acest sistem al dărniciei era exact lucrul de care avea nevoie omul. 3M 404.4
Bisericile care sunt cele mai sistematice și mai darnice în susținerea cauzei lui Dumnezeu sunt și cele mai prospere din punct de vedere spiritual. Adevărata generozitate îl determină pe urmașul lui Hristos să-și unească interesele cu cele ale Stăpânului. Atât în relația cu iudeii, cât și în cea cu poporul Său din timpul sfârșitului, Dumnezeu cere o dăruire sistematică proporțională cu veniturile fiecăruia. Planul de Mântuire a fost întemeiat pe jertfa infinită a Fiului lui Dumnezeu. Lumina Evangheliei, care strălucește de la crucea lui Hristos, mustră egoismul și încurajează dărnicia și binefacerea. Nu trebuie să ne plângem de faptul că se înmulțesc apelurile de a dărui. În providența Sa, Dumnezeu îi cheamă pe cei care sunt poporul Lui să iasă din sfera lor de acțiune limitată și să se angajeze în lucrări mai mărețe, mai ample. În acest timp, când întunericul moral acoperă lumea, se cere un efort nelimitat. Iubirea de lume și lăcomia consumă resursele vitale ale celor care sunt poporul lui Dumnezeu. Ei trebuie să înțeleagă că El înmulțește apelurile la banii lor din îndurare față de ei. Îngerul lui Dumnezeu așază faptele de milostenie aproape pe același plan cu rugăciunea. El i-a spus lui Corneliu: „Rugăciunile și milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu și El Și-a adus aminte de ele.” 3M 405.1
În învățăturile Sale, Domnul Hristos a spus: „Deci, dacă n-ați fost credincioși în bogățiile nedrepte, cine vă va încredința adevăratele bogății?” Sănătatea și prosperitatea spirituală a bisericii depind în mare măsură de dărnicia ei sistematică. Aceasta este asemenea sângelui vital, care trebuie să curgă prin întreaga ființă, dând viață fiecărui mădular al trupului. Ea face să crească dragostea pentru sufletele semenilor noștri, deoarece, prin tăgăduire de sine și prin sacrificiu, suntem aduși într-o mai strânsă relație cu Hristos, Cel care, de dragul nostru, S-a făcut sărac. Cu cât investim mai mult în cauza lui Dumnezeu pentru a contribui la salvarea sufletelor, cu atât acestea vor fi aduse mai aproape de inima noastră. Dacă numărul nostru ar fi doar pe jumătate din cât este, dar toți am fi lucrători devotați, am avea o putere care ar face lumea să se cutremure. Celor care sunt lucrători activi, Hristos le-a adresat aceste cuvinte: „Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” 3M 405.2
Ne vom confrunta cu împotrivirea izvorâtă din motive egoiste, din bigotism și din prejudecăți. Cu toate acestea, trebuie să semănăm de-a lungul tuturor apelor, cu un curaj neumbrit și cu o credință vie. Agenții lui Satana sunt cumpliți; ne vom întâlni cu ei și va trebui să-i înfruntăm. Eforturile noastre nu trebuie să se limiteze la țara noastră. Câmpul de lucru este lumea, secerișul este copt. Porunca dată de Hristos ucenicilor Săi, chiar înainte de a Se înălța la cer, a fost: „Mergeți în toată lumea și predicați Evanghelia la orice făptură!” 3M 406.1
Suntem peste măsură de mâhniți când vedem că unii dintre pastorii noștri se învârtesc pe lângă biserici, părând că depun ceva efort, dar neavând nimic de arătat ca rezultat al efortului lor. Câmpul este lumea întreagă. Să meargă în lumea necredincioasă și să trudească pentru a converti suflete la adevăr. Fraților și surorilor noastre dorim să le îndreptăm atenția către exemplul lui Avraam, care a urcat pe Muntele Moria pentru a-l aduce ca jertfă pe singurul lui fiu, la porunca lui Dumnezeu. Aici a existat ascultare și sacrificiu. Moise se afla la curtea regală și înaintea lui stătea perspectiva coroanei de monarh, dar el a întors spatele ispitei atrăgătoare și „n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăție decât comorile Egiptului”. 3M 406.2
Apostolii nu au pus preț pe viața lor, ci s-au bucurat că au fost socotiți vrednici să sufere ocara pentru Numele lui Hristos. Pavel și Sila au acceptat să piardă tot. Au fost biciuiți și aruncați cu brutalitate pe podeaua rece a unei temnițe, într-o poziție teribil de dureroasă, cu picioarele ridicate și fixate în butuci. Au ajuns atunci la urechile temnicerului plângeri și nemulțumiri? O, nu! Din interiorul închisorii, glasurile lor străbăteau prin liniștea nopții adânci în cântări de bucurie și de laudă la adresa lui Dumnezeu. Acești ucenici erau încurajați și animați de o dragoste profundă și statornică pentru cauza Mântuitorului lor, pentru care sufereau. 3M 406.3
Atunci când adevărul lui Dumnezeu ne va umple inima, ne va câștiga afecțiunea și ne va lua în stăpânire viața, și noi vom considera un motiv de bucurie să suferim de dragul adevărului. Nici zidurile închisorii și nici eșafodul martirajului nu vor putea atunci să ne sperie sau să ne oprească din măreața lucrare. 3M 406.4