Ispita pe care I-a prezentat-o Satana Mântuitorului nostru, ducându-L pe acel munte foarte înalt, este una dintre ispitele principale cu care se confruntă neamul omenesc. Satana I-a oferit în dar Domnului Hristos împărățiile lumii, cu toată slava lor, cu condiția ca Domnul să-i dea lui onoarea cuvenită unui superior. Mântuitorul nostru a simțit puterea acestei ispite, dar a înfruntat-o în locul nostru și a biruit. El nu ar fi fost încercat în acest punct, dacă nu urma ca omul să fie încercat cu aceeași ispită. Prin rezistența Sa, El ne-a dat un exemplu în ce privește calea pe care trebuie să o urmăm atunci când Satana vine la fiecare dintre noi, personal, ca să ne abată de la integritatea noastră morală. 3M 477.1
Nimeni nu poate să fie urmașul lui Hristos și, în același timp, să-și lege afecțiunea de lucrurile acestei lumi. În cea dintâi epistolă a sa, Ioan a scris: „Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El.” Mântuitorul nostru, care S-a confruntat cu această ispită a lui Satana în toată puterea ei, cunoaște bine pericolul în care se află omul — să cedeze ispitei de a iubi lumea. 3M 477.2
Hristos S-a identificat cu omenirea, acceptând să fie încercat în acest punct și biruind în locul omului. El a dat avertizări tocmai cu privire la acele puncte în care Satana poate avea cel mai mare succes în ispitele lui îndreptate împotriva omului. El știa că Satana avea să câștige biruința asupra omului, dacă acesta nu avea să se păzească în mod special în privința poftei și a iubirii pentru bogățiile și pentru onoarea acestei lumi. El ne-a spus: „Nu vă strângeți comori pe pământ, unde le mănâncă moliile și rugina și unde le sapă și le fură hoții, ci strângeți-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile și rugina și unde hoții nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră.” „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt, sau va ținea la unul și va nesocoti pe celălalt. Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona.” 3M 477.3
Aici, Hristos ne prezintă doi stăpâni, Dumnezeu și lumea, și ne arată clar că este efectiv imposibil să le slujim amândurora. Dacă interesul și iubirea pentru această lume au întâietate, nu vom aprecia acele lucruri care merită atenția noastră mai presus de toate celelalte. Dragostea pentru lume va exclude dragostea pentru Dumnezeu și ne va determina să subordonăm cele mai înalte interese ale noastre unor considerente lumești. În felul acesta, Dumnezeu nu va deține, în afecțiunea și în devotamentul nostru, un loc la fel de înalt ca lucrurile acestei lumi. 3M 478.1
Faptele noastre vor arăta exact în ce măsură comorile pământești se bucură de afecțiunea noastră. Intereselor lumești le sunt dedicate străduințele, îngrijorările și grijile noastre cele mai mari, în timp ce considerentele veșnice sunt puse pe planul al doilea. Prin aceasta, Satana primește din partea omului omagiul pe care l-a cerut de la Domnul Hristos, dar nu l-a obținut. Iubirea egoistă pentru această lume este cea care pervertește credința acelora care se declară urmașii lui Hristos și le slăbește puterea morală. Cu cât aceștia își iubesc mai mult bogățiile pământești, cu atât se îndepărtează mai mult de Dumnezeu și se fac mai puțin părtași la natura Sa divină, care i-ar face conștienți de influențele corupătoare ale lumii și de pericolele la care sunt expuși. 3M 478.2
Scopul lui Satana este ca, prin ispitele lui, să facă lumea foarte atrăgătoare. Prin iubirea de bogății și de onoruri lumești, el are o putere fermecătoare de a câștiga chiar și afecțiunea lumii care se numește creștină. O mare parte dintre cei care se declară creștini sunt gata să facă orice sacrificiu pentru a câștiga bogății și, cu cât au un succes mai mare în atingerea acestui obiectiv, cu atât iubesc mai puțin adevărul prețios și au un interes mai mic pentru răspândirea lui. Ei își pierd dragostea pentru Dumnezeu și acționează ca niște oameni nebuni. Cu cât prosperă mai mult în câștigarea de averi, cu atât se simt mai săraci, deoarece nu au mai mult, și cu atât investesc mai puțin în cauza lui Dumnezeu. 3M 478.3
Faptele celor care au o dragoste nesănătoasă pentru bogăție arată că nu este posibil ca ei să slujească la doi stăpâni, și lui Dumnezeu, și lui Mamona. Banii sunt dumnezeul lor. Ei se închină în fața puterii acestora. În realitate, ei slujesc lumii din toate punctele de vedere. Integritatea, care este dreptul lor primit prin naștere, este sacrificată de dragul câștigului lumesc. Această putere dominantă le controlează mintea, și ei ajung să calce Legea lui Dumnezeu pentru a-și sluji interesele personale, pentru a-și spori comoara pământească. 3M 479.1
Mulți pot să pretindă că au religia lui Hristos, deși nu iubesc și nici nu ascultă litera sau principiile învățăturilor lui Hristos. Ei își dedică puterile cele mai bune preocupărilor lumești și se închină înaintea lui Mamona. Este îngrijorător faptul că atât de mulți sunt înșelați de Satana, iar imaginația le este stimulată de perspectivele strălucitoare ale câștigului lumesc. Ei sunt orbiți de perspectiva de a ajunge la fericirea deplină, dacă vor reuși să obțină onoare și bogăție în această lume. Satana îi atrage cu momeala lui ispititoare: „Toate acestea ți le voi da ție”, toată puterea aceasta, toată bogăția aceasta cu care ai putea face mult bine. Dar când obiectivul pentru care s-au străduit este atins, între ei și Mântuitorul cel gata de sacrificiu nu există acea legătură care să-i facă părtași la firea dumnezeiască. Ei se prind de comorile lor pământești și disprețuiesc tăgăduirea de sine și sacrificiul cerute pentru Hristos. Nu au nici cea mai mică dorință să se despartă de comorile pământești pe care le iubesc și de care li s-a legat inima. Și-au schimbat stăpânul — l-au acceptat pe Mamona în locul lui Hristos. Mamona este dumnezeul lor și lui Mamona îi slujesc. 3M 479.2
Satana și-a asigurat pentru sine închinarea acestor suflete înșelate prin iubirea lor pentru bogății. Schimbarea s-a făcut atât de imperceptibil și puterea lui Satana este atât de înșelătoare, atât de vicleană, încât ei s-au conformat lumii și nu își dau seama că s-au despărțit de Hristos și că nu mai sunt slujitorii Lui, cu excepția faptului că-I poartă Numele. 3M 479.3
Satana îi abordează pe oameni cu mai multă prudență decât a făcut-o în cazul Domnului Hristos, în pustia ispitirii, deoarece a văzut că acolo a pierdut lupta. El este un vrăjmaș învins. Astfel, el nu vine la om direct să-i ceară supunere printr-o închinare exterioară, ci doar îi cere să-și lege afecțiunea de bunurile acestei lumi. Dacă reușește să le antreneze mintea și sentimentele, atracțiile cerului sunt eclipsate. Tot ceea ce vrea el este ca omul să cadă sub puterea înșelătoare a ispitelor lui, să iubească lumea, să râvnească la ranguri și la poziții înalte, să iubească banii și să-și lege afecțiunea de comorile pământești. Dacă reușește lucrul acesta, câștigă tot ce a cerut de la Hristos. 3M 480.1
Exemplul lui Hristos ne arată că singura noastră speranță de biruință stă în a ne împotrivi continuu atacurilor lui Satana. Cel care a triumfat asupra vrăjmașului sufletelor în lupta cu ispita înțelege puterea pe care o are Satana asupra neamului omenesc și l-a învins în locul nostru. Ca biruitor, El ne-a dat avantajul biruinței Sale, pentru ca, în eforturile noastre de a ne împotrivi ispitelor lui Satana, să putem uni slăbiciunea noastră cu puterea Sa și nevrednicia noastră cu meritele Sale. Susținuți de puterea Lui care nu cedează în fața ispitelor puternice, noi putem rezista în Numele Lui atotputernic și putem birui cum a biruit El. 3M 480.2
Mântuitorul nostru a făcut posibilă mântuirea noastră trecând prin suferințe de nedescris. În lumea aceasta, El a fost neonorat și necunoscut ca, prin minunata Lui bunăvoință și umilință, omul să fie înălțat și să poată primi onorurile cerești și bucuriile nemuritoare din curțile Sale împărătești. Să fie omul nemulțumit pentru că cerul poate fi obținut doar prin luptă, prin umilință și prin trudă? 3M 480.3
Întrebarea pe care o pun multe inimi pline de mândrie este: De ce trebuie să trec prin umilință și prin pocăință înainte de a putea avea asigurarea că Dumnezeu mă primește și că voi primi răsplata nemuritoare? De ce calea care duce la cer nu este mai puțin dificilă, mai plăcută și mai atrăgătoare? Pe toți aceștia care se îndoiesc și murmură îi îndemnăm să privească spre marele nostru Exemplu, în timp ce suferea sub povara vinei omului și îndura cele mai cumplite chinuri din cauza foamei. El era fără păcat și, mai mult decât atât, era Prințul cerului, dar, în locul omului, S-a făcut păcat pentru neamul omenesc. „El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El și prin rănile Lui suntem tămăduiți.” 3M 480.4
Hristos a sacrificat totul pentru om, ca să-i dea posibilitatea să câștige cerul. Acum, urmează ca omul căzut să arate ce va sacrifica el de dragul lui Hristos, ca să poată dobândi slava nemuritoare. Cei care au o viziune corectă cu privire la imensitatea mântuirii și a prețului care a fost plătit pentru ea nu vor murmura niciodată că trebuie să semene cu lacrimi și că partea creștinului în această viață sunt lupta și tăgăduirea de sine. Condițiile mântuirii în dreptul omului sunt stabilite de Dumnezeu. Umilința și purtarea crucii sunt mijloacele prin care păcătosul pocăit urmează că găsească mângâiere și pace. Gândul că Isus S-a supus unei umilințe și unui sacrificiu pe care omul nu va fi chemat niciodată să le îndure ar trebui să aducă la tăcere orice glas de nemulțumire. Omul găsește cea mai dulce fericire pocăindu-se sincer înaintea lui Dumnezeu, pentru că a încălcat Legea Sa, și crezând în Hristos ca Răscumpărător și Apărător al păcătosului. 3M 481.1
Oamenii muncesc din greu, plătind un preț mare, pentru a-și asigura comorile acestei vieți. Ei îndură eforturi obositoare, greutăți și privațiuni pentru a câștiga vreun avantaj lumesc. De ce ar fi păcătosul mai puțin dispus să îndure, să sufere și să sacrifice pentru a-și asigura o comoară nepieritoare, o viață care durează cât viața lui Dumnezeu, o cunună de slavă nemuritoare, care nu se ofilește? Trebuie să obținem cu orice preț, oricât ne-ar costa, comorile infinite ale cerului, moștenirea a cărei valoare întrece orice imaginație, care este o greutate veșnică de slavă. Nu trebuie să murmurăm când ni se cere tăgăduire de sine, deoarece Domnul vieții și al slavei a îndurat-o înaintea noastră. Nu trebuie să ne ferim de suferință și de privațiuni, deoarece Maiestatea cerului le-a acceptat în locul păcătoșilor. Sacrificarea confortului și a tihnei nu ar trebui să genereze nici cel mai mic gând de nemulțumire, deoarece Răscumpărătorul lumii a acceptat toate acestea în interesul nostru. Dacă am evalua cât se poate de generos toate renunțările la noi înșine, toate privațiunile și toate sacrificiile pe care le-am îndurat, ne-am dat seama că plătim un preț cu mult mai mic decât cel pe care l-a plătit Prințul vieții. Orice sacrificiu pe care l-am putea face este cu totul nesemnificativ, în comparație cu ceea ce a făcut Hristos pentru noi. 3M 481.2
______________________________________ 3M 481.3