Progresul membrilor bisericii din ______________ în lucrurile spirituale nu este proporțional cu lumina care a strălucit asupra lor. Dumnezeu a încredințat fiecăruia talanți care să fie investiți, puși la schimbător, astfel încât, atunci când va veni, Stăpânul să-Și poată primi ce este al Său cu dobândă. Biserica din _______________ este în cea mai mare parte alcătuită din material de valoare, dar membrii ei nu reușesc să atingă standardul înalt pe care este privilegiul lor să-l atingă. 3M 53.4
Persoanele care lucrează în comunitate provin în principal din trei familii, care sunt legate între ele prin relații de căsătorie. Există și alți talanți în biserică și alți lucrători buni, care ar putea fi folosiți spre binele acelei localități. Comunitatea întreagă nu crește în spiritualitate. Membrii ei nu se află într-o stare favorabilă pentru a-și dezvolta puterea punând la lucru talentele pe care li le-a dat Dumnezeu. Nu există loc suficient ca să lucreze toți. Se incomodează unii pe alții. Lipsește puterea spirituală. Dacă această biserică nu ar fi doar o biserică de familie, fiecare și-ar simți responsabilitatea personală. 3M 54.1
Dacă talentul și influența unora dintre membrii ei ar fi exercitate în alte biserici, în care ar fi atrași să ajute acolo unde este nevoie de ajutor, aceștia ar obține o experiență de cea mai înaltă valoare, în ceea ce privește lucrurile spirituale, și, purtând în felul acesta responsabilitățile și poverile lucrării lui Dumnezeu, ar fi o binecuvântare pentru alții. Ajutându-și semenii, ei ar urma exemplul lui Hristos. El a venit nu ca să I se slujească, ci ca El să le slujească altora. Nu a căutat să-Și placă Lui Însuși. S-a dezbrăcat pe Sine Însuși, a luat un chip de rob și Și-a petrecut viața făcând bine altora. Ar fi putut să-Și trăiască zilele pe pământ în tihnă și în belșug și să beneficieze de bucuriile acestei vieți. Dar El nu a trăit pentru a Se bucura El, ci pentru a le face bine altora, pentru a-i izbăvi din suferințele lor și pentru a ne lăsa un exemplu pe care să-l urmăm. 3M 54.2
Dacă ar fi consacrați lui Dumnezeu, frații I și J ar putea să poarte responsabilități mai mari decât cele pe care le poartă acum. Ei consideră că sunt gata să răspundă la orice apel care se face pentru bani și că aceasta este principala povară pe care o au de purtat în cadrul lucrării lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu le cere mai mult decât atât. Dacă și-ar fi educat mintea să studieze mai profund Cuvântul lui Dumnezeu, ar fi putut să devină lucrători pentru cauza Sa și ar fi lucrat pentru mântuirea celor păcătoși cu aceeași stăruință cu care se străduiesc acum să obțină bunurile acestei vieți, și-ar fi dezvoltat puterea și înțelepciunea de a se angaja în lucrarea lui Dumnezeu acolo unde este cea mai mare nevoie de lucrători. 3M 54.3
Rămânând într-o comunitate de familie, acești frați au rămas piperniciți în ceea ce privește puterea mentală și spirituală. Nu este înțelept ca acești copii, care provin din una, două sau trei familii și care sunt legați între ei prin legături de căsătorie să se așeze să locuiască la o distanță de doar câteva mile unii de alții. Nu se exercită o influență bună pentru niciuna dintre părți. Ce face unul îi preocupă pe toți. Necazurile și încurcăturile cu care orice familie trebuie să se confrunte, într-o măsură mai mare sau mai mică, și care, pe cât posibil, ar trebui păstrate în limitele cercului familiei, sunt extinse prin legăturile de familie și își pun amprenta asupra adunărilor religioase. Există chestiuni care nu ar trebui să fie cunoscute de o a treia persoană, oricât de bună prietenă și de apropiată ar fi. Ele trebuie să fie purtate personal și în familie. Dar o relație apropiată între mai multe familii care vin mereu în contact una cu cealaltă are tendința de a îndepărta demnitatea care ar trebui să fie menținută în fiecare familie. În îndeplinirea delicatei datorii de a mustra și sfătui, există pericolul de a răni sentimentele, dacă lucrul acesta nu este făcut cu cea mai mare grijă și afecțiune. Chiar și cele mai bune modele de caracter sunt supuse greșelilor și trebuie să avem mare grijă să nu facem o tragedie din lucruri neînsemnate. 3M 55.1
O relație de familie și de comunitate cum există în __________ este foarte plăcută pentru sentimentele firești, dar, dacă avem în vedere toate lucrurile, ea nu este cea mai potrivită pentru dezvoltarea unui caracter creștin armonios. Atunci când sunt aduse la nivel de biserică, relațiile apropiate și prieteniile între familii slăbesc influența. Se pierd acea demnitate, acea înaltă stimă, acea încredere și acea dragoste care fac o biserică să prospere. Toate părțile ar fi mult mai fericite dacă ar fi separate și s-ar vizita doar ocazional, iar influența lor una asupra alteia ar fi de zece ori mai mare. 3M 55.2
Așa cum sunt acum, unite prin căsătorie și amestecate una în societatea celeilalte, fiecare familie devine conștientă de greșelile și de defectele celeilalte și se simte obligată să le corecteze. Și pentru că aceste rude țin una la cealaltă cu adevărat, se întristează din cauza unor lucruri lipsite de importanță, pe care nici nu le-ar observa la cei cu care nu au legături atât de apropiate. Se produce o profundă suferință sufletească, deoarece unii au sentimentul că nu sunt tratați imparțial și cu toată considerația pe care o merită. Uneori se stârnesc gelozii copilărești și se face din țânțar armăsar. Aceste mici neînțelegeri, aceste suspiciuni și disensiuni neînsemnate, produc mai multă suferință sufletească decât încercările și necazurile care vin din alte surse. 3M 55.3
Astfel de lucruri slăbesc capacitatea de a răbda a acestor bărbați și femei cu suflete nobile și cu adevărat sinceri, împiedicându-i să-și dezvolte caracterul așa cum și l-ar putea dezvolta într-un alt cadru. Ei sunt piperniciți în ceea ce privește creșterea mentală și spirituală, stare care amenință să le distrugă utilitatea. Eforturile și preocupările lor se limitează în mare parte la ei înșiși. Influența lor se îngustează, când ar trebui să se extindă și să devină mai largă, astfel încât, ajungând în diferite circumstanțe, ei să poată pune la lucru puterile pe care Dumnezeu li le-a dat, într-un mod prin care să contribuie cel mai mult la slava Sa. Toate capacitățile mentale sunt capabile de o înaltă dezvoltare. Energiile sufletului trebuie să fie trezite și puse la lucru pentru slava lui Dumnezeu. 3M 56.1