Cu privire la familia fratelui I, mi-au fost arătate unele lucruri care au exercitat o presiune atât de mare asupra minții mele, de când sunt în locul acesta, încât mă încumet să le pun pe hârtie. Mi-a fost arătat, frate I, că în familia ta există un element al egoismului care se ține de voi ca lepra. Acest egoism trebuie văzut și îndepărtat, deoarece este un păcat grav în ochii lui Dumnezeu. Ca familie, voi v-ați consultat atât de mult propriile dorințe, propria plăcere și propriul confort, încât nu considerați că alții ar putea avea așteptări de la voi. Gândurile, planurile și eforturile voastre sunt doar pentru voi înșivă. Trăiți pentru eul vostru, nu cultivați acea bunăvoință dezinteresată care, dacă ar fi exercitată, ar crește și s-ar întări până când ar fi o adevărată plăcere pentru voi să trăiți pentru binele altora. Ați simți că aveți un obiectiv în viață, un scop care v-ar aduce în schimb un câștig mai valoros decât banii. Trebuie să nutriți un interes mai mare pentru oameni și, făcând astfel, v-ați aduce sufletele într-o mai strânsă legătură cu Hristos, ați fi atât de umpluți cu Duhul Sfânt și v-ați prinde de El cu atâta dârzenie, încât nimic nu v-ar putea despărți de dragostea Lui. Hristos este Vița cea vie și, dacă voi veți fi mlădițele acestei Vițe, atunci hrana vieții, care curge prin ea, vă va hrăni și pe voi, ca să nu fiți neroditori. Ca familie și în mod individual, voi mărturisiți că v-ați legat de slujba lui Hristos. Cu toate acestea, sunteți cântăriți în balanța Sanctuarului și găsiți prea ușori. Toți aveți nevoie de o transformare totală, ca să fiți în stare să faceți acele lucruri pe care trebuie să le facă un creștin neegoist și consacrat. Nimic mai puțin decât o convertire deplină nu vă poate da o percepție corectă a propriilor defecte de caracter. Voi toți aveți, într-o mare măsură, spiritul lumesc și iubirea de lume. Apostolul Ioan spune: „Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El.” Spiritul vostru egoist vă îngustează și vă pipernicește mintea, limitând-o la propriile interese. Aveți nevoie de religia curată și neîntinată. Simplitatea adevărului vă va face să simțiți compasiune pentru suferințele altora. Sunt oameni care au nevoie de compasiunea și de dragostea voastră. Manifestarea acestor trăsături de caracter face parte din lucrarea de o viață întreagă pe care ne-a încredințat-o Hristos. 3M 521.2
Dumnezeu nu vă trece cu vederea faptul că nu ați luat crucea și nu ați practicat renunțarea la sine făcându-le bine altora din motive neegoiste. Dacă vă veți strădui să manifestați acea tăgăduire de sine care se cere din partea creștinilor, veți putea, prin harul lui Dumnezeu, să câștigați suflete pentru Hristos. Dumnezeu are de la voi cerințe la care nu ați răspuns niciodată. Sunt mulți în jurul nostru care flămânzesc după compasiune și după dragoste, dar vouă, asemenea multora, v-a lipsit aproape cu totul acea dragoste plină de smerenie care se revarsă în mod natural în milă și în compasiune față de cei săraci, suferinzi și nevoiași. Chipul omului este o oglindă a sufletului, citită de alții, și are o influență grăitoare asupra lor, spre bine sau spre rău. Dumnezeu nu ne cere niciunuia dintre noi să-i supraveghem pe frații noștri și să ne pocăim de păcatele lor. El ne-a lăsat o lucrare de făcut și ne cheamă să o facem cu hotărâre, în frică de El, având în atenție doar slava Sa. 3M 522.1
Oricine, fie că este credincios, fie că nu este, trebuie să dea socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru el însuși, nu pentru alții. Faptul că vedem greșeli la alții care mărturisesc a fi credincioși și condamnăm purtarea lor nu va putea reprezenta o scuză și nu va compensa niciuna dintre propriile noastre greșeli. Nu ar trebui să facem din alții criteriu pentru noi și nici să ne justificăm ceva din comportamentul nostru prin faptul că și alții greșesc. Dumnezeu ne-a dat fiecăruia o conștiință personală. În Cuvântul Său, ne sunt prezentate principii importante care sunt suficiente pentru a ne călăuzi în umblarea noastră creștină și în comportamentul nostru, în general. Voi, dragi prieteni, ca familie, nu ați respectat principiile Legii lui Dumnezeu. Nu ați simțit niciodată povara datoriei pe care o are omul față de semenii lui. 3M 523.1
„Un învățător al Legii s-a sculat să ispitească pe Isus și I-a zis: «Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?» Isus i-a zis: «Ce este scris în Lege? Cum citești în ea?” El a răspuns: «Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuți.” «Bine ai răspuns”, i-a zis Isus, «fă așa și vei avea viața veșnică.» Dar el, care voia să se îndreptățească, a zis lui Isus: «Și cine este aproapele meu?» Isus a luat din nou cuvântul și a zis: «Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon. A căzut între niște tâlhari, care l-au dezbrăcat, l-au jefuit de tot, l-au bătut zdravăn, au plecat și l-au lăsat aproape mort. Din întâmplare, se cobora pe același drum un preot și, când a văzut pe omul acesta, a trecut înainte pe alături. Un levit trecea și el prin locul acela și când l-a văzut, a trecut înainte pe alături. Dar un samaritean, care era în călătorie, a venit în locul unde era el și când l-a văzut, i s-a făcut milă de el. S-a apropiat de i-a legat rănile și a turnat peste ele untdelemn și vin, apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han și a îngrijit de el. A doua zi, când a pornit la drum, a scos doi lei, i-a dat hangiului și i-a zis: ‘Ai grijă de el și orice vei mai cheltui îți voi da înapoi la întoarcere.’ Care dintre acești trei ți se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tâlhari?» «Cel ce și-a făcut milă cu el”, a răspuns învățătorul Legii. «Du-te de fă și tu la fel», i-a zis Isus.” 3M 523.2
Aici, condițiile moștenirii vieții veșnice sunt arătate clar de Mântuitorul nostru, în maniera cea mai simplă. Omul care fusese rănit și jefuit îi reprezintă pe cei care sunt obiectul interesului, al compasiunii și al milei noastre. Dacă neglijăm cazurile celor sărmani și defavorizați care sunt aduși în atenția noastră, indiferent cine ar fi ei, nu avem siguranța vieții veșnice, deoarece nu răspundem cerințelor pe care le are Dumnezeu din partea noastră. Noi nu manifestăm milă și compasiune față de oameni, pentru că, poate, nu ne sunt prieteni sau rude. Voi ați călcat cea de-a doua mare poruncă, pe care se bazează ultimele șase, și oricine calcă o poruncă se face vinovat de toate. Cei care nu-și deschid inima față de nevoile și suferințele oamenilor nu vor să-și deschidă inima nici față de cerințele lui Dumnezeu, așa cum sunt ele menționate în primele patru precepte ale Decalogului. Idolii pretind inima și afecțiunea, iar Dumnezeu nu este onorat și nu domnește în ea în mod absolut. 3M 524.1
Ca familie, ați fost un trist eșec. Voi nu sunteți, în sensul cel mai strict al cuvântului, niște păzitori ai poruncilor. Este posibil să fiți destul de corecți în anumite privințe, dar neglijați lucrurile care au o greutate mai mare: dreptatea, mila și dragostea lui Dumnezeu. Cu toate că obiceiurile lumii nu trebuie să fie un criteriu pentru noi, totuși mi s-a arătat că, în multe cazuri, mila, compasiunea și bunăvoința lumii față de cei defavorizați îi face de rușine pe cei care pretind că sunt urmașii lui Hristos. Mulți manifestă indiferență față de cei pe care Dumnezeu i-a așezat în mijlocul lor cu scopul de a-i pune la încercare, ca să scoată la lumină ceea ce este în inima lor. Dumnezeu citește inima. El notează fiecare faptă egoistă, fiecare act de indiferență față de cei nenorociți, față de văduve și de orfani, și scrie în dreptul numelor lor: „Vinovat, găsit prea ușor, călcător al Legii.” Noi vom fi răsplătiți după faptele noastre. Orice neglijare a datoriei față de cei săraci și loviți de nenorocire este o neglijare a datoriei pe care o avem față de Hristos, în persoana sfinților Lui. 3M 524.2
Când cazurile tuturor vor fi prezentate înaintea lui Dumnezeu, nu se va pune întrebarea: „Ce au mărturisit aceștia că sunt?”, ci „Ce au făcut aceștia? Au fost ei împlinitori ai Cuvântului? Au trăit pentru ei înșiși sau au făcut fapte de generozitate, de bunătate și de iubire, dând întâietate altora și renunțând la ei înșiși ca să poată fi o binecuvântare pentru alții?” Dacă rapoartele vor arăta că astfel a fost viața lor, că trăsăturile lor de caracter au fost blândețea, tăgăduirea de sine și generozitatea, ei vor primi fericita asigurare și binecuvântare din partea lui Hristos: „Bine, rob bun!” „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, de moșteniți împărăția care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.” Hristos a fost întristat și rănit de dragostea voastră vădit egoistă și de indiferența pe care o manifestați față de suferințele și nevoile altora. 3M 525.1
De multe ori, este posibil ca eforturile pe care le facem pentru alții să fie desconsiderate și aparent pierdute, dar aceasta nu trebuie să fie o scuză pentru noi să obosim în facerea de bine. De câte ori nu a venit Isus să caute roade în pomii pe care îi îngrijise și nu a găsit decât frunze! Poate că suntem dezamăgiți de rezultatele eforturilor și străduințelor noastre, dar aceasta nu trebuie să ne determine să fim indiferenți față de durerile altora și să nu facem nimic. „Blestemați pe Meroza! a zis Îngerul Domnului, Blestemați, blestemați pe locuitorii lui, căci n-au venit în ajutorul Domnului, în ajutorul Domnului, printre oamenii viteji.” Cât de adesea este Hristos dezamăgit de cei care susțin că sunt copiii Săi! El le-a dat dovezi inconfundabile ale dragostei Sale. S-a făcut sărac pentru ca, prin sărăcia Lui, noi să putem deveni bogați. A murit pentru noi ca să nu pierim, ci să avem viață veșnică. Ce s-ar fi întâmplat dacă Hristos ar fi refuzat să poarte nelegiuirea noastră, pentru că a fost respins de mulți și pentru că foarte puțini au apreciat dragostea Sa și binecuvântările pe care a venit să li le aducă? Noi trebuie să încurajăm eforturile răbdătoare, atente și minuțioase. Acum este nevoie de curaj, nu de descurajare inactivă, de cârtiri și de nemulțumiri. Noi ne aflăm în această lume ca să lucrăm pentru Domnul nostru, nu ca să ne urmăm propriile înclinații și plăceri sau ca să ne slujim și să ne preamărim pe noi înșine. Și atunci, de ce să fim inactivi și descurajați pentru că nu vedem rezultatele imediate pe care le dorim? 3M 525.2
Datoria noastră este să lucrăm în via Domnului nu pentru noi înșine, ci pentru binele altora. Influența noastră poate fi o binecuvântare sau poate fi un blestem pentru alții. Noi ne aflăm aici ca să ne desăvârșim caractere pentru cer. Avem și altceva de făcut, în afară de a ne plânge și a cârti împotriva providenței lui Dumnezeu și de a face să se scrie un raport dureros împotriva noastră. Adversarul nostru nu ne va lăsa să ne odihnim. Dacă suntem cu adevărat copiii lui Dumnezeu, vom fi hărțuiți și asaltați în mod teribil și nu trebuie să ne așteptăm ca Satana sau cei care se află sub influența lui să ne trateze bine. Dar sunt îngeri care excelează în putere și care vor sta alături de noi în toate conflictele prin care trecem, dacă vom fi credincioși. Hristos l-a învins pe Satana în locul nostru, în pustia ispitirii. El este mai puternic decât Satana și, în scurt timp, îl va zdrobi sub picioarele noastre. 3M 526.1
Voi, ca familie și în mod individual, v-ați sustras de la a sluji serios și activ pentru cauza Stăpânului vostru. Ați fost prea indolenți și i-ați lăsat pe alții să poarte multe dintre poverile grele pe care ar fi trebuit să le purtați voi. Puterea voastră spirituală și binecuvântarea pe care o veți primi vor fi proporționale cu lucrarea dragostei și cu faptele bune pe care le înfăptuiți. Îndemnul apostolului Pavel este: „Purtați-vă sarcinile unii altora și veți împlini astfel legea lui Hristos.” Păzirea poruncilor lui Dumnezeu cere din partea noastră fapte bune, tăgăduire de sine, sacrificiu și devotament pentru binele altora, nu pentru că faptele noastre bune ne-ar putea mântui singure, ci pentru că, în mod sigur, nu putem fi mântuiți fără fapte bune. După ce am făcut tot ce puteam face, trebuie să spunem: Nu ne-am făcut altceva decât datoria și, în cel mai bun caz, nu suntem decât niște robi netrebnici, nedemni chiar și de cea mai mică favoare din partea lui Dumnezeu. Hristos trebuie să fie neprihănirea noastră și cununa bucuriei noastre. 3M 526.2
Îndreptățirea de sine și siguranța firii pământești v-au înconjurat asemenea unui zid. Ca familie, voi aveți un spirit de independență și de mândrie care vă desparte de Dumnezeu. Este o greșeală, un defect pe care trebuie să-l vedeți și să-l biruiți. Vă este aproape imposibil să vă vedeți greșelile și păcatele. Aveți o părere prea bună despre voi înșivă și vă este greu să vedeți și să îndepărtați prin mărturisire greșelile din viața voastră. Sunteți înclinați să vă justificați și să vă apărați purtarea aproape în orice privință, fie că este corectă sau greșită. Cât timp nu este prea târziu ca greșelile să fie îndreptate, apropiați-vă inimile de Isus, în umilință și cu rugăciune, și străduiți-vă să vă cunoașteți pe voi înșivă. Dacă nu vă treziți și nu lucrați împreună cu Hristos, veți fi pierduți. Vă închideți singuri într-o armură rece, insensibilă și lipsită de compasiune. Relațiile voastre cu ceilalți sunt lipsite de dragoste și de căldură. Voi trăiți pentru voi înșivă, nu pentru Hristos. Sunteți nepăsători și indiferenți față de nevoile și față de starea celor care sunt mai puțin favorizați decât voi. Peste tot în jurul vostru sunt oameni care au sufletul flămând și care tânjesc după dragostea exprimată în cuvinte și în fapte. Compasiunea prietenească și sentimentele reale de interes sensibil pentru alții vor aduce sufletelor voastre binecuvântări pe care nu le-ați cunoscut niciodată până acum și vă vor aduce într-o relație mai apropiată cu Răscumpărătorul nostru, a cărui venire în lume a avut scopul de a face bine altora și a cărui viață trebuie să o imităm noi. Voi ce faceți pentru Hristos? „Străduiți-vă să intrați pe ușa cea strâmtă. Căci vă spun că mulți vor căuta să intre, și nu vor putea.” 3M 527.1