Go to full page →

Părinții ca reformatori 3M 560

Pe 3 ianuarie 1875, mi s-a arătat că niciunul dintre noi nu-și dă seama de pericolele care ne însoțesc la fiecare pas. Avem un dușman vigilent și totuși nu suntem conștienți și serioși în eforturile noastre de a ne împotrivi ispitelor lui Satana și de a-i dejuca stratagemele. 3M 560.3

Dumnezeu a lăsat ca lumina reformei sănătății să strălucească asupra noastră în aceste zile din urmă pentru ca, umblând în lumină, să putem scăpa de pericolele la care vom fi expuși. Ispitele lui Satana asupra familiei omenești sunt pline de putere pentru a ne determina să ne îngăduim pofta, să ne urmăm înclinațiile și să ducem o viață de nebunie nepăsătoare. El ne prezintă atracțiile unei vieți de distracție personală și de satisfacere a instinctelor josnice. Trivialitatea domină într-o măsură alarmantă și ruinează pentru toată viața constituția fizică. Și nu numai atât, ci și puterile morale sunt sacrificate. Îngăduințele necumpătate reduc atât energiile vitale ale corpului, cât și pe cele ale minții. Ele îl așază pe cel biruit de ele pe terenul inamicului, acolo unde Satana poate ispiti, hărțui și, în cele din urmă, controla voința după bunul plac. 3M 561.1

Aceia care au fost biruiți în privința apetitului și care folosesc tutunul își pervertesc puterile morale și le aduc în sclavia celor instinctuale. Iar când pofta pentru alcool este îngăduită și satisfăcută, omul își duce de bunăvoie la buze sorbitura care îl coboară la nivelul de animal pe cel care a fost făcut după chipul lui Dumnezeu. Rațiunea este paralizată, intelectul este amorțit, pasiunile josnice sunt trezite și apoi urmează cele mai degradante nelegiuiri. Dacă oamenii ar deveni cumpătați în toate lucrurile, dacă nu ar atinge, nu ar gusta și nu ar lua băuturi alcoolice și narcotice, rațiunea ar prelua frâiele conducerii și ar ține în stăpânire apetitul și pasiunile josnice. În acest veac atât de grăbit, cu cât hrana este mai puțin excitantă, cu atât mai bine. Cumpătarea în toate lucrurile și o respingere fermă a poftei reprezintă singura cale sigură. 3M 561.2

Satana vine la om, așa cum a venit și la Hristos, cu ispitele lui copleșitoare pentru a-l determina să-și satisfacă apetitul. El cunoaște bine puterea pe care o are de a învinge omul în acest punct. El i-a învins pe Adam și pe Eva în Eden prin apetit, iar aceștia și-au pierdut căminul fericit. Nenorocirea și nelegiuirea au umplut lumea noastră ca urmare a căderii lui Adam. Cetăți întregi au fost șterse de pe fața pământului din cauza crimelor și a nelegiuirilor revoltătoare, care le-au făcut să fie o pată asupra întregului univers. Îngăduirea apetitului a stat la baza tuturor păcatelor acestora. Prin poftă, Satana a luat în stăpânire mintea și întreaga ființă. Mii de oameni care ar fi putut trăi în continuare au intrat prematur în mormânt, ca niște adevărate epave din punct de vedere fizic, mintal și moral. Aceștia au beneficiat de puteri adecvate, dar și le-au sacrificat îngăduirii apetitului, iar lucrul acesta i-a făcut să dea frâu liber poftei. Lumea noastră este un imens spital. Obiceiurile dăunătoare și viciile sunt în creștere. 3M 561.3

Este neplăcut, dacă nu chiar periculos, să rămâi într-un vagon de tren sau într-o încăpere aglomerată care nu este bine aerisită, unde atmosfera este îmbibată de aburii alcoolului și de fumul de tutun. Călătorii aceia dovedesc, prin respirația și prin emanațiile corpului lor, că organismul le este plin de otrava alcoolului și a tutunului. Folosirea tutunului este un obicei care adeseori afectează sistemul nervos într-un mod mult mai intens decât o face folosirea alcoolului. El leagă victima în lanțuri ale sclaviei mai puternice decât o face paharul cu băutură alcoolică. Acest obicei este mai dificil de biruit. În multe cazuri, corpul și mintea sunt intoxicate mai grav de folosirea tutunului decât de cea a băuturilor alcoolice, deoarece acesta este o otravă mai subtilă. 3M 562.1

Necumpătarea crește pretutindeni, în ciuda eforturilor serioase făcute pe parcursul anului trecut [Această Mărturie a fost publicată pentru prima dată în anul pentru a-i opri răspândirea. Mi s-a arătat că puterea uriașă a necumpătării nu va putea fi ținută sub control prin eforturi de felul celor care au fost făcute până acum. Lucrarea temperanței trebuie să înceapă în familiile noastre, la mesele noastre. Mamele au de făcut o lucrare importantă — aceea de a da lumii, printr-o disciplină și printr-o educație corecte, copii care vor fi capabili să ocupe aproape orice poziție în societate și care, în același timp, vor putea să onoreze cu plăcere îndatoririle vieții din cămin. 3M 562.2

Lucrarea mamei este foarte importantă și sfântă. Ea trebuie să-și învețe copiii încă din leagăn să-și formeze obiceiul tăgăduirii de sine și pe cel al stăpânirii de sine. Dacă timpul ei este ocupat în cea mai mare parte cu nebuniile acestui veac degenerat, dacă îmbrăcămintea și petrecerile îi irosesc timpul prețios, copiii ei nu vor putea primi acea educație esențială pentru a-și forma caractere corecte. Preocuparea și grija mamei creștine nu trebuie să fie doar pentru înfățișare, pentru exterior, ci, în primul rând, ea trebuie să aibă în vedere sănătatea fizică și morală a copiilor ei. 3M 562.3

Multe mame care se plâng de lipsa de cumpătare care se manifestă pretutindeni nu privesc suficient de profund ca să vadă cauza acesteia. Ele pregătesc zilnic o diversitate de feluri de mâncare, o hrană foarte condimentată, care trezește apetitul și încurajează mâncatul peste măsură. Mesele noastre, ale americanilor, sunt în general pregătite în așa fel, încât să facă din oameni niște bețivi. Pentru o categorie numeroasă, principiul călăuzitor este pofta. Oricine își îngăduie apetitul, mâncând prea des și consumând alimente nesănătoase, își slăbește puterea de a se împotrivi pretențiilor și protestelor poftei și ale patimii, proporțional cu măsura în care și-a întărit înclinația către obiceiuri de alimentație incorecte. Mamele trebuie să înțeleagă obligația pe care o au înaintea lui Dumnezeu și înaintea lumii, aceea de a oferi societății copii cu caractere bine dezvoltate. Bărbații și femeile care ajung la maturitate cu principii ferme vor fi pregătiți pentru a rămâne neîntinați de mizeria morală a acestui veac atât de corupt. Mamele au datoria de a folosi ocaziile de aur pe care le au pentru a-și educa în mod corect copiii, ca să fie folositori și să-și facă datoria. Timpul lor aparține copiilor într-un sens special. Timpul prețios nu trebuie să fie dedicat muncii inutile de a-și pregăti hainele pentru etalare, ci trebuie să fie petrecut în a-i instrui cu răbdare și în a-i învăța cu grijă pe copiii lor necesitatea tăgăduirii eului și a stăpânirii de sine. 3M 563.1

Mesele multora dintre cele care se declară creștine sunt zilnic încărcate cu o mulțime de feluri de mâncare care irită stomacul și care generează o stare febrilă în întregul organism. Pe mesele unora dintre familii, carnea constituie principalul aliment, până când sângele lor ajunge să fie plin de agenți ai cancerului și ai tuberculozei. Corpurile lor sunt alcătuite din ceea ce mănâncă. Dar atunci când vin asupra lor suferința și boala, ei le consideră o nenorocire adusă de Providență. 3M 563.2

O spunem din nou: Necumpătarea începe pe mesele noastre. Pofta este îngăduită până când satisfacerea ei devine o a doua natură. Prin folosirea ceaiului și a cafelei se formează apetitul pentru tutun, iar acesta, la rândul lui, încurajează pofta pentru băuturile alcoolice. 3M 563.3

Mulți părinți, ca să evite îndatorirea de a-i educa pe copiii lor cu răbdare, de a le forma obiceiul tăgăduirii de sine și de a-i învăța cum să folosească în mod corect toate binecuvântările lui Dumnezeu, le îngăduie să mănânce și să bea oricând le place. Apetitul și îngăduințele egoiste, dacă nu sunt înfrânate cu hotărâre, cresc odată cu copiii și se întăresc pe măsură ce aceștia se dezvoltă. Când încep să trăiască pe cont propriu și își ocupă locul în societate, acești copii sunt lipsiți de puterea de a se împotrivi ispitei. Necurăția morală și nelegiuirea vulgară abundă pretutindeni. Ispita îngăduirii gustului și a satisfacerii propriilor înclinații nu scade cu trecerea anilor, iar tinerii, în general, se lasă conduși de impuls și sunt sclavi ai apetitului. În cel lacom, în cel pasionat de tutun, în bețiv și în alcoolic vedem rezultatele rele ale educației deficitare. 3M 564.1

Când auzim femei și bărbați creștini plângându-se cu mâhnire de relele îngrozitoare ale necumpătării, imediat se ridică în minte întrebările: Cine i-a educat pe acești tineri și cine și-a pus amprenta asupra caracterului lor? Cine le-a cultivat poftele și gusturile pe care și le-au format? Cine a neglijat cea mai solemnă responsabilitate — aceea de a le modela mintea și de a le forma caracterul, ca să fie folositori în această viață și să fie potriviți pentru societatea îngerilor cerești, în viața viitoare? Există o categorie numeroasă de oameni, pe care îi întâlnim pretutindeni, care sunt un blestem viu pentru această lume. Ei trăiesc fără niciun alt scop în viață decât acela de a-și satisface apetitul și pasiunile și de a-și perverti sufletul și corpul prin obiceiuri imorale. Aceasta este o mustrare teribilă pentru mamele care sunt adepte ale modei, care trăiesc pentru îmbrăcăminte și pentru etalare, care neglijează să-și înfrumusețeze mintea și să-și formeze caracterul după Modelul divin și care neglijează, de asemenea, datoria sacră care le-a fost încredințată: aceea de a-și crește copiii în învățătura și în mustrarea Domnului. 3M 564.2

Am văzut că Satana, prin ispitele lui, inițiază mode mereu schimbătoare, organizează petreceri și distracții, ca mamele să fie determinate să dedice unor preocupări frivole timpul de probă pe care li l-a acordat Dumnezeu, astfel încât să nu mai aibă posibilitatea să-și educe și să-și instruiască adecvat copiii. Tinerii noștri au nevoie de mame care să-i învețe încă din leagăn să-și țină în stăpânire pasiunile, să-și reprime apetitul și să-și învingă egoismul. Ei au nevoie să fie învățați rând cu rând și precept cu precept, puțin aici, puțin dincolo. 3M 564.3

Evreilor li se dăduseră instrucțiuni să-și educe copiii să se ferească de idolatria și de nelegiuirile națiunilor păgâne: „Puneți-vă dar în inimă și în suflet aceste cuvinte pe care vi le spun; să le legați ca un semn de aducere-aminte pe mâinile voastre și să fie ca niște fruntarii între ochii voștri. Să-i învățați pe copiii voștri în ele și să le vorbești despre ele când vei fi acasă, când vei merge în călătorie, când te vei culca și când te vei scula.” 3M 565.1

Noi dorim în mod sincer ca femeia să ocupe poziția pe care i-a desemnat-o Dumnezeu la început, ca egală a soțului ei. Avem atât de mult nevoie de mame nu doar cu numele, ci în toate aspectele pe care le implică acest cuvânt. Putem spune cu toată certitudinea că demnitatea și importanța misiunii și a îndatoririlor specifice ale femeii au un caracter mai sacru, mai sfânt decât îndatoririle bărbatului. 3M 565.2

Se fac speculații în legătură cu drepturile și îndatoririle femeii în ce privește exprimarea votului. Multe femei nu sunt deloc pregătite să înțeleagă greutatea unor chestiuni importante. Ele au dus o viață de satisfacție imediată, pentru că așa era la modă. Femei care ar fi putut să se dezvolte intelectual și să aibă o adevărată valoare morală sunt acum simple sclave ale modei. Ele nu au o gândire profundă și cuprinzătoare și nici un intelect cultivat. Pot vorbi ca niște adevărate cunoscătoare despre ultima modă, despre stilurile vestimentare, despre o anumită petrecere sau despre un bal încântător. Astfel de femei nu sunt pregătite să ocupe o poziție marcantă în abordarea chestiunilor politice. Ele sunt simple creaturi ale modei și ale împrejurărilor. Această stare de lucruri trebuie să se schimbe. Femeia să-și dea seama de caracterul sacru al lucrării ei și, în puterea și în frica lui Dumnezeu, să se angajeze în îndeplinirea misiunii vieții ei. Să-și educe copiii ca să fie folositori în această lume și să fie pregătiți pentru acea lume mai bună. 3M 565.3

Ne adresăm mamelor creștine. Vă îndemnăm stăruitor să vă simțiți responsabilitatea care vă revine ca mame și să nu trăiți pentru a vă mulțumi pe pe voi înșivă, ci pentru slava lui Dumnezeu. Hristos nu a căutat să-Și placă Lui Însuși, ci a luat chip de rob. A părăsit curțile împărătești, a acceptat de bunăvoie să-Și acopere divinitatea cu natura umană, pentru ca, prin bunăvoința și prin exemplul Său de jertfire de Sine, să ne învețe cum putem fi înălțați la poziția de fii și de fiice ale familiei regale, de copii ai Regelui ceresc. Dar care sunt condițiile acestor binecuvântări sacre, înalte? „Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeți de ce este necurat, și vă voi primi. Eu vă voi fi Tată și voi Îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul Cel Atotputernic.” 3M 566.1

Hristos S-a coborât de la cea mai înaltă autoritate, de la poziția de Cel egal cu Dumnezeu, la locul cel mai de jos, acela de rob. Căminul Său a fost în Nazaret, o localitate renumită pentru răutatea ei proverbială. Părinții Lui făceau parte dintre cei săraci și umili. Ocupația Sa a fost aceea de tâmplar: a muncit cu mâinile Sale pentru a-Și face partea în susținerea familiei. Timp de treizeci de ani a fost supus părinților Lui. Prin acestea, viața lui Hristos ne arată datoria de a fi harnici în munca noastră, de a-i susține pe cei slabi și de a-i învăța pe cei neștiutori. În lecțiile și în îndemnurile date ucenicilor, Isus i-a învățat că Împărăția Sa nu era din lumea aceasta, unde toți se luptă pentru poziția cea mai înaltă. 3M 566.2

Femeia trebuie să ocupe în familie o poziție mai sfântă și mai înaltă decât regele pe tronul lui. Măreața ei lucrare este aceea de a face din viața ei un exemplu viu, care ar dori să fie urmat de copiii ei. Prin învățături și sfaturi, ca și prin exemplu, ea trebuie să imprime în mintea lor cunoștințe folositoare și să-i conducă să lucreze, chiar cu sacrificii, pentru binele altora. Marele stimulent pentru mama cea obosită și împovărată ar trebui să fie acela că fiecare copil care este educat corect și care are podoaba lăuntrică a unui spirit blând și liniștit va fi pregătit pentru cer și va străluci în curțile Domnului. 3M 566.3

Cât de puțini văd ceva atrăgător în adevărata umilință a lui Hristos! Umilința Sa nu a constat în lipsa de apreciere față propriul caracter sau față de propriile calități, ci în faptul că S-a coborât până la nivelul omenirii decăzute, ca să-i ridice pe oameni la o viață mai înaltă. Oamenii lumești încearcă să se înalțe până la nivelul celor care sunt mai sus decât ei sau chiar să le devină superiori acestora, dar Isus, Fiul lui Dumnezeu, S-a umilit pentru a-l înălța pe om, iar adevăratul urmaș al lui Hristos va căuta să-i întâmpine pe oameni acolo unde aceștia se află, ca să-i înalțe. 3M 566.4

Vor simți mamele acestei generații sfințenia misiunii lor? Vor înceta ele să se mai ia la întrecere cu vecinele lor bogate în ce privește îmbrăcămintea, căutând, în schimb, să le întreacă pe acestea în credincioșia cu care își duc la îndeplinire lucrarea de a-și educa și pregăti copiii pentru acea viață mai bună? Dacă tinerii și copiii ar fi astfel educați încât să-și formeze obiceiul sacrificiului și al stăpânirii de sine, dacă ar fi învățați că mănâncă pentru a trăi și nu trăiesc pentru a mânca, ar exista mai puțină boală și mai puțină corupție morală. Dacă în tinerii care alcătuiesc și care modelează societatea ar fi întipărite principiile corecte cu privire la temperanță, la abstinență, nu ar mai fi nevoie să se ducă aceste adevărate cruciade împotriva necumpătării, care au rezultate atât de slabe. Atunci, ei ar avea valoarea și integritatea morală pentru ca, în puterea lui Isus, să reziste stricăciunii și imoralității acestor zile din urmă. 3M 567.1

Este extrem de dificil să te dezveți de obiceiuri pe care ți le-ai îngăduit o viață întreagă și care ți-au educat apetitul. Demonul necumpătării nu este ușor de învins. Are o putere uriașă și este greu de biruit. Dar să înceapă părinții o cruciadă împotriva lipsei de temperanță în casa lor, în familia lor, în principiile pe care li le imprimă copiilor lor încă din leagăn, și pot să spere că vor avea succes. Veți fi răsplătite, mamelor, dacă veți folosi prețioasele ore care vă sunt date de Dumnezeu formând, dezvoltând și educând caracterele copiilor voștri, învățându-i să adere cu strictețe la principiile temperanței în mâncare și în băutură. 3M 567.2

Poate că părinții le-au transmis copiilor lor tendințe spre poftă și pasiune care vor face mult mai dificilă lucrarea de a-i educa și de a-i instrui pe acești copii să fie strict cumpătați și să aibă obiceiuri curate și morale. Dacă pofta pentru mâncarea nesănătoasă, pentru stimulente și pentru narcotice le-a fost transmisă ca moștenire de părinții lor, ce responsabilitate solemnă apasă asupra părinților — de a contracara tendințele rele pe care li le-au transmis copiilor lor! Cu câtă seriozitate și cu câtă stăruință ar trebui să lucreze părinții pentru a-și face datoria, cu credință și cu speranță, față de nefericiții lor copii! 3M 567.3

Părinții trebuie să facă din înțelegerea legilor vieții și ale sănătății principala lor preocupare, pentru ca în prepararea hranei sau prin oricare dintre obiceiurile lor să nu facă nimic ce ar putea dezvolta în copiii lor tendințe greșite. Cu câtă grijă ar trebui mamele să învețe cum să pregătească masa, cu alimentele cele mai simple și mai sănătoase, astfel încât organele digestive să nu fie slăbite, sistemul nervos să nu fie dezechilibrat, iar educația pe care le-o dau copiilor să nu fie contracarată de hrana așezată înaintea lor. Hrana aceasta fie slăbește, fie întărește organele digestive și are o mare influență în a păstra sub control sănătatea fizică și morală a copiilor, care sunt proprietatea lui Dumnezeu, cumpărată cu sângele Său. Ce misiune sfântă le este încredințată părinților, de a se îngriji de sănătatea fizică și morală a copiilor lor, astfel încât sistemul nervos să le poată fi bine echilibrat, iar sufletul să nu le fie pus în pericol! Cei care au îngăduit pofta copiilor lor și nu le-au ținut sub control pasiunile vor vedea teribila greșeală pe care au făcut-o în cel care este un sclav al dependenței de tutun și al consumului de alcool, ale cărui simțuri sunt amorțite și ale cărui buze rostesc minciuni și blasfemii. 3M 568.1

Când părinții și copiii se vor întâlni la judecata finală, ce scenă li se va prezenta! Mii de copii care au fost sclavi ai poftei și ai viciilor degradante, a căror viață a fost un eșec moral, vor sta față în față cu părinții care au făcut din ei ceea ce sunt. Cine altcineva decât părinții trebuie să poarte această responsabilitate înfricoșătoare? I-a făcut Domnul pe acești tineri corupți? O, nu! El i-a făcut după chipul Său, puțin mai prejos decât îngerii. Și atunci, cine a făcut înfricoșătoarea lucrare de a le forma caracterul pentru întreaga viață? Cine le-a schimbat caracterul, astfel că acum ei nu mai poartă amprenta lui Dumnezeu, ci trebuie să fie pentru totdeauna despărțiți de prezența Sa, deoarece sunt prea întinați ca să poată avea vreun loc împreună cu îngerii cei curați, într-un cer sfânt? Oare păcatele părinților s-au transmis copiilor în gusturi și pasiuni pervertite? Și lucrarea aceasta a fost completată de mama iubitoare de plăceri, care a neglijat să-i educe așa cum se cuvine, după modelul care i-a fost dat? Toate aceste mame se vor înfățișa înaintea lui Dumnezeu, la judecată, tot atât de sigur pe cât este de sigur că ele există. Satana este mereu gata să-și facă lucrarea și să le prezinte ispite cărora ele nu au nici voința și nici tăria morală să le reziste. 3M 568.2

Cei care fac parte din poporul nostru sunt în continuu regres în ceea ce privește reforma sănătății. Satana vede că nu poate avea asupra lor o putere la fel de mare de a-i controla, cum ar avea dacă ei și-ar îngădui apetitul. Sub influența alimentelor nesănătoase, conștiința devine amorțită, confuză, mintea se întunecă, iar sensibilitatea ei de a fi impresionată este tocită. Însă vina celui care păcătuiește nu este deloc mai mică pe motiv că are conștiința amorțită și insensibilă. 3M 569.1

Satana corupe mintea și distruge sufletul prin ispitele lui subtile. Vor vedea și vor simți cei din poporul nostru păcatul îngăduirii apetitului? Vor renunța ei definitiv la ceai, la cafea, la carne și la toate alimentele stimulante și vor dedica ei răspândirii adevărului banii pe care până acum îi cheltuiau pentru aceste îngăduințe dăunătoare? Aceste stimulente fac doar rău, și totuși vedem că un mare număr dintre cei care se declară creștini folosesc tutun. Și tocmai acești bărbați sunt cei care se plâng de răul necumpătării și, în timp ce vorbesc împotriva folosirii băuturilor alcoolice, răspândesc în jur beția tutunului. Având în vedere faptul că sănătatea minții depinde de starea normală a forțelor vitale, câtă grijă ar trebui să avem să nu folosim nici stimulente și nici narcotice. 3M 569.2

Tutunul este o otravă înceată, insidioasă, iar efectele lui sunt mai greu de îndepărtat din organism decât cele ale alcoolului. Ce putere ar putea avea dependentul de tutun să se opună agravării necumpătării? În lumea noastră trebuie să se producă o revoluție în privința tutunului, înainte ca securea să fie înfiptă la rădăcina copacului. Insistăm și mai mult asupra acestui subiect. Ceaiul și cafeaua dezvoltă apetitul pentru stimulente mai puternice, cum sunt tutunul și alcoolul. Și să venim și mai aproape de casele noastre, la mesele zilnice, cele servite în familiile creștinilor. Se practică temperanța în toate lucrurile? Sunt aplicate aici reformele care sunt esențiale pentru sănătate și pentru fericire? Orice creștin adevărat își va ține sub control apetitul și pasiunile. Dacă nu este liber de sclavia poftei, nu poate fi un slujitor adevărat și ascultător al lui Hristos. Îngăduirea poftei și a pasiunii fac în așa fel încât adevărul să nu aibă niciun efect asupra inimii. Este imposibil ca spiritul și puterea adevărului să sfințească un om, suflet, trup și spirit, dacă acesta este stăpânit de poftă și de pasiune. 3M 569.3

_____________________________________