Stimate frate G,
sunt nerăbdătoare să accepți lumina și să ieși din întuneric. Ai fost mult ispitit de Satana; el te-a folosit ca pe un instrument al său ca să împiedice lucrarea lui Dumnezeu. Până acum a reușit în ceea ce te privește, dar aceasta nu înseamnă că trebuie să continui pe calea greșelii. Mă cutremur când mă gândesc la cazul tău. Știu că Dumnezeu ți-a dat o mare lumină. Toamna trecută, când ai fost bolnav, providența lui Dumnezeu s-a ocupat de tine ca să poți aduce roade pentru slava Sa. 4M 83.2
Necredința a pus stăpânire pe sufletul tău și Domnul te-a făcut să suferi ca să poți câștiga experiența necesară. El ne-a binecuvântat pe noi, prin faptul că ne-am rugat pentru tine, și te-a binecuvântat pe tine, ca răspuns la rugăciunile noastre. Domnul a intenționat să ne unească inimile în dragoste și în încredere. Duhul Sfânt a mărturisit împreună cu duhul tău. Ca răspuns la rugăciune, puterea lui Dumnezeu a venit asupra ta, dar Satana a venit cu ispitele și tu nu ai închis ușa în fața lui. El a intrat și a fost foarte activ. Planul celui rău este să lucreze mai întâi asupra minții unui om și apoi, prin el, asupra altora. În felul acesta, el a căutat să ne pună obstacole și să ne împiedice eforturile chiar în locul în care influența noastră trebuie simțită cel mai mult pentru progresul cauzei. 4M 83.3
Domnul te-a adus în legătură cu lucrarea Sa din _______ pentru un scop înțelept. El intenționa prin aceasta ca tu să-ți descoperi defectele și să le învingi. Știi cât de repede te enervezi când lucrurile nu se desfășoară așa cum gândești tu. Ce bine ar fi dacă ai înțelege că această lipsă de răbdare și această irascibilitate trebuie să fie biruite! Altfel, viața ta se va dovedi un eșec total, vei pierde cerul și ar fi fost mai bine să nu te fi născut. 4M 84.1
Cazurile noastre își așteaptă sentința în curțile cerului. Acolo completăm raportul nostru în fiecare zi. Fiecare va fi răsplătit după faptele sale. În vechime, arderile-de-tot și jertfele nu erau primite de Dumnezeu decât dacă spiritul în care se aducea darul era cel bun. Samuel a spus: „Îi plac Domnului mai mult arderile-de-tot și jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele și păzirea Cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor.” Toți banii de pe pământ nu pot să cumpere binecuvântarea lui Dumnezeu și nu pot garanta nici măcar o singură biruință. 4M 84.2
Mulți ar face orice sacrificiu, cu excepția celui pe care ar trebui să-l facă, și anume să renunțe la ei înșiși, supunându-și voința voinței lui Dumnezeu. Hristos le-a spus ucenicilor Săi: „Dacă nu vă veți întoarce la Dumnezeu și nu vă veți face ca niște copilași, cu niciun chip nu veți intra în Împărăția cerurilor.” Aici este o lecție de umilință. Toți trebuie să devenim smeriți ca niște copilași, ca să putem moșteni Împărăția. 4M 84.3
Tatăl nostru ceresc vede inimile oamenilor și le cunoaște caracterele mai bine decât și le cunosc ei înșiși. El vede că unii au sensibilități și puteri care, dacă ar fi bine direcționate, ar putea fi folosite spre slava Sa, pentru a ajuta la înaintarea lucrării Sale. El pune la încercare aceste persoane și, în providența Sa înțeleaptă, le aduce în diferite poziții și într-o varietate de circumstanțe, testându-le pentru a se descoperi ce este în inima lor și care sunt punctele slabe ale caracterului lor, pe care ei înșiși nu le cunosc. El le dă ocazia să-și corecteze aceste slăbiciuni, să șlefuiască acele colțuri ale naturii lor care sunt aspre și să se ajusteze în felul acesta pentru a fi potriviți în slujba Lui, astfel încât, atunci când El îi cheamă la acțiune, ei să fie gata, iar îngerii cerului să-și poată uni eforturile cu eforturile omenești, în lucrarea care trebuie să fie făcută pe pământ. Celor pe care îi alege să ocupe poziții de răspundere, Dumnezeu, în îndurarea Sa, le descoperă defectele ascunse, ca ei să-și poată analiza critic emoțiile și manifestările complexe ale inimii și să descopere ce este greșit. În felul acesta, ei pot să-și schimbe firea și să-și cizeleze manierele. În providența Sa, Domnul îi aduce pe oameni în situații în care le poate pune la probă puterile morale și le poate descoperi motivele acțiunilor, ca să-și poată dezvolta părțile bune și să le poată îndepărta pe cele rele. Dumnezeu dorește ca slujitorii Săi să ajungă să cunoască mecanismul moral al propriei inimi. Pentru a realiza acest lucru, El îngăduie adesea ca ei să treacă prin focul suferinței, ca să poată fi curățiți. „Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului și ca leșia înălbitorului. El va ședea, va curăți și va topi argintul; va curăți pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămurește aurul și argintul și vor aduce Domnului daruri neprihănite.” 4M 84.4
Curățirea poporului lui Dumnezeu nu poate fi făcută fără suferință. Dumnezeu permite ca focul suferinței să mistuie zgura, să separe ce este lipsit de valoare de ceea ce este prețios, pentru ca metalul pur să poată străluci. El îngăduie să trecem dintr-un foc în altul pentru a ne testa adevărata valoare. Dacă nu putem suporta aceste încercări, ce vom face în timpul de strâmtorare? Dacă prosperitatea sau nenorocirea descoperă falsitate, mândrie sau egoism în inima noastră, ce vom face atunci când Dumnezeu va încerca prin foc lucrarea fiecărui om și va scoate la lumină secretele inimii? 4M 85.1
Adevărata virtute este dornică să fie pusă la încercare. Dacă nu ne place să fim cercetați de Domnul, starea noastră este cu adevărat gravă. Dumnezeu este Cel care rafinează și curățește sufletul; în văpaia cuptorului, zgura este separată pentru totdeauna de argintul și de aurul curat din caracterul creștin. Isus urmărește testul. El știe de ce este nevoie pentru a curăți prețiosul metal, astfel încât acesta să reflecte strălucirea iubirii Sale divine. 4M 85.2
Dumnezeu îi apropie de El pe cei care sunt poporul Său, prin încercări aspre, dificile, arătându-le slăbiciunile și incapacitățile și învățându-i să se bizuie pe El ca singurul lor ajutor și singura lor apărare. Atunci, scopul Său este realizat. Ei sunt pregătiți să fie folosiți în orice situație de urgență, să ocupe poziții importante, de încredere, și să realizeze planurile mărețe pentru care le-au fost date puterile. Dumnezeu îi pune pe oameni la încercare, îi testează pe o parte și pe cealaltă și astfel îi educă, îi instruiește și îi disciplinează. Isus, Răscumpărătorul nostru, reprezentantul și conducătorul omului, a trecut prin acest proces de punere la probă. El a suferit mai mult decât putem fi noi chemați să suferim. A purtat infirmitățile noastre și a fost ispitit ca și noi, în toate privințele. El nu a suferit în felul acesta pentru El, ci din cauza păcatelor noastre. Bazându-ne pe meritele Biruitorului, putem deveni și noi biruitori în Numele Său. 4M 86.1
Lucrarea lui Dumnezeu de rafinare și purificare trebuie să continue până când slujitorii Săi ajung atât de smeriți, de morți față de ei înșiși, încât, atunci când sunt chemați la o slujire activă, să aibă în vedere doar slava Lui. Atunci, El va primi cu plăcere eforturile lor, iar ei nu vor acționa pripit, din impuls, nici nu se vor năpusti înainte, punând în pericol cauza Domnului, devenind sclavi ai ispitelor și ai pasiunilor și urmându-și propriile minți firești înflăcărate de Satana. O, în ce mod înfricoșat este afectată cauza lui Dumnezeu de voința pervertită a omului și de firea lui nesupusă! Câtă suferință atrage omul asupra lui însuși când își urmează propriile pasiuni încăpățânate! Dumnezeu îi trece pe oameni prin încercări din nou și din nou, crescând mereu presiunea, până când umilința desăvârșită și o transformare a caracterului îi aduc în armonie cu Hristos și cu spiritul cerului, făcându-i biruitori asupra lor înșiși. 4M 86.2
Dumnezeu a chemat bărbați din diferite state și i-a pus la probă ca să vadă ce caracter își vor dezvolta, să vadă dacă s-ar putea avea încredere în ei să păzească fortăreața din _______, dacă ar putea să suplinească deficiențele celor care se aflau deja acolo și dacă, văzând greșelile pe care aceștia le-au făcut, se vor feri de exemplul celor care nu sunt potriviți să se angajeze în cea mai sacră lucrare a lui Dumnezeu. El le-a transmis continuu oamenilor din _______ avertizări, mustrări și sfaturi. A revărsat o mare lumină asupra celor care activează în lucrarea Lui de acolo, pentru ca aceștia să vadă clar calea înaintea lor. Dar, dacă ei preferă să se conducă după propria înțelepciune, să disprețuiască lumina, așa cum a făcut Saul, în mod sigur se vor rătăci și vor pune și lucrarea în dificultate. Înaintea lor au fost puse lumina și întunericul, dar prea adesea ei au ales întunericul. 4M 87.1
Solia către Laodiceea i se aplică poporului lui Dumnezeu care își mărturisește credința în adevărul prezent. Cei mai mulți sunt căldicei, care au un nume, dar sunt lipsiți de zel. Dumnezeu a făcut cunoscut că la conducerea lucrării are nevoie de oameni care să corecteze actuala stare de lucruri de acolo și să stea ca străjeri credincioși la postul datoriei lor. El le-a dat lumină la fiecare pas, ca să-i instruiască, să-i încurajeze și să-i întărească, după cum cerea situația. Dar, cu toate acestea, cei care ar fi trebuit să fie credincioși și cinstiți, plini de zel creștin, cu o fire binevoitoare și amabilă, cunoscându-L și iubindu-L pe Isus în mod sincer, sunt găsiți ajutându-l pe vrăjmaș să-i slăbească și să-i descurajeze pe cei pe care Dumnezeu îi folosește pentru a zidi lucrarea. Termenul „căldicel” se aplică acestei categorii de oameni. Ei pretind că iubesc adevărul, dar le lipsesc zelul și devotamentul. Ei nu au curajul să renunțe cu totul și să-și asume riscul de a fi necredincioși, dar nici nu sunt dispuși să moară față de eul lor și să urmeze îndeaproape principiile credinței. 4M 87.2
Singura speranță pentru laodiceeni este să-și vadă clar adevărata stare înaintea lui Dumnezeu și să cunoască natura bolii de care suferă. Ei nu sunt nici reci, nici în clocot, ci ocupă o poziție neutră, în același timp amăgindu-se singuri că nu duc lipsă de nimic. Martorul Credincios urăște această stare încropită. El detestă indiferența acestei categorii de oameni. El a spus: „O, dacă ai fi rece sau în clocot!” Ca și apa călduță, ei sunt dezgustători pentru El. Nu sunt nici nepăsători, nici hotărâți în egoismul lor. Nu se angajează complet și cu toată inima în lucrarea lui Dumnezeu, identificându-se cu interesele ei, ci stau rezervați, gata să-și părăsească posturile atunci când interesele personale legate de lumea aceasta o cer. În inimile lor este nevoie de lucrarea lăuntrică a harului. Despre unii ca aceștia se spune: „Pentru că zici: «Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic», și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol...” 4M 87.3
Credința și dragostea sunt adevăratele bogății, aurul curat pe care Martorul Credincios îi sfătuiește pe cei căldicei să îl cumpere. Oricât de bogați am fi în ceea ce privește comoara pământească, cu toată bogăția noastră, nu vom fi în stare să cumpărăm remediile prețioase în stare să vindece această boală a sufletului, descrisă prin cuvântul „căldicel”. Capacitatea intelectuală și bogățiile pământești nu au puterea de a îndepărta defectele bisericii Laodiceea sau de a-i remedia starea deplorabilă. Membrii ei sunt orbi, dar se consideră sănătoși. Duhul lui Dumnezeu nu le-a luminat mintea, astfel că ei nu-și văd starea de păcătoșenie și, prin urmare, nu simt că au nevoie de ajutor. 4M 88.1
Este cu adevărat trist să fim lipsiți de virtuțile Duhului lui Dumnezeu, dar este cu mult mai teribil să fim lipsiți de spiritualitate și de Hristos și totuși să încercăm să ne îndreptățim singuri, spunându-le celor care sunt alarmați din cauza noastră că nu avem nevoie de temerile și de mila lor. Teribilă este puterea minții umane de a se autoînșela! Ce orbire, să confunzi lumina cu întunericul și întunericul cu lumina! Martorul Credincios ne sfătuiește să cumpărăm de la El aur curățit prin foc, haine albe și doctorie pentru ochi. Aurul recomandat aici ca fiind curățit în foc reprezintă credința și dragostea. El îmbogățește inima, pentru că a fost purificat până când a ajuns curat și, cu cât este încercat mai mult, cu atât devine mai strălucitor. Haina albă reprezintă curăția caracterului, neprihănirea lui Hristos atribuită păcătosului. Aceasta este cu adevărat o haină făcută dintr-o țesătură cerească, o haină care nu poate fi cumpărată decât de la Hristos, printr-o viață de ascultare binevoitoare. Alifia pentru ochi este acea înțelepciune și acel har care ne fac în stare să discernem între bine și rău și să detectăm păcatul sub orice formă ar apărea deghizat. Dumnezeu le-a dat celor care alcătuiesc biserica Sa ochi pe care le cere să-i ungă cu înțelepciune ca să poată vedea clar, dar mulți ar scoate ochii bisericii dacă ar putea, pentru că nu vor ca faptele lor să iasă la lumină și să fie mustrați. Doctoria divină le va da o înțelegere clară. Hristos deține toate darurile. El spune: „Să cumperi de la Mine.” 4M 88.2
Unii ar putea spune că, dacă așteptăm să primim favoarea lui Dumnezeu prin faptele noastre bune, înseamnă că ne înălțăm propriile merite. Este adevărat, nu putem câștiga nici măcar o singură biruință cu faptele noastre bune, dar nu putem fi biruitori fără ele. Îndemnul de a cumpăra, pe care ni-l adresează Hristos, înseamnă doar să ne conformăm condițiilor stabilite de El. Adevărata virtute, care este de o valoare inestimabilă și care va suporta testul încercării și al greutăților, se obține doar prin credință și prin ascultare umilă, însoțită de rugăciune. Virtuțile care rezistă încercărilor suferinței și ale asupririlor și care își dovedesc autenticitatea și soliditatea sunt aurul care este încercat prin foc și găsit veritabil. Hristos Se oferă să-i vândă omului această comoară prețioasă: „Cumpără de la Mine aur curățit prin foc.” Împlinirea datoriei doar din obligație, fără tragere de inimă, nu ne face creștini. Trebuie să ieșim din starea de căldicei și să experimentăm o convertire adevărată. Altfel, vom pierde cerul. 4M 89.1
Mi-a fost arătată providența lui Dumnezeu manifestată în mijlocul poporului Său și faptul că fiecare încercare, adusă prin procesul de curățire și de rafinare asupra celor care se declară creștini, dovedește că unii dintre ei nu sunt decât zgură. Aurul curat nu se arată întotdeauna. În orice criză religioasă, unii cad în ispită. Zguduirea pe care o face Dumnezeu îi împrăștie pe mulți ca pe niște frunze uscate. Prosperitatea îngroașă rândurile celor care pretind că sunt creștini, dar greutățile și încercările îi alungă din biserică. Spiritul celor din această categorie nu este statornic în Dumnezeu. Ei pleacă dintre noi deoarece nu sunt dintre noi. Atunci când vine necazul sau persecuția din cauza Cuvântului, mulți sunt deranjați. 4M 89.2
Aceștia ar trebui să privească în urmă cu câteva luni, la vremea când analizau cazurile altora care se aflau într-o stare similară cu cea în care se află ei acum. Să-și aducă aminte ce au gândit cu privire la cei ispitiți. Dacă le-ar fi spus cineva că, în ciuda zelului lor și a eforturilor de a-i corecta pe alții, în cele din urmă, vor ajunge și ei în aceeași stare de întuneric, ar fi spus așa cum i-a spus Hazael profetului: „Dar ce este robul tău, câinele acesta, ca să facă lucruri așa de mari?” 4M 89.3
Ei se înșală singuri. Când marea este liniștită, de câtă fermitate dau dovadă, ce marinari curajoși sunt! Dar, când vine furtuna năprasnică a încercării și a ispitei, vai, sufletul lor naufragiază. Oamenii pot să aibă daruri excelente, capacități bune și calități deosebite, dar un singur defect sau un singur păcat ascuns cultivat se va dovedi pentru caracter ceea ce este scândura mâncată de cari pentru corabie — dezastru total și ruină. 4M 90.1
Dragă frate, în providența Sa, Dumnezeu te-a adus de la ferma ta la _______, pentru a te trece prin teste și prin încercări prin care nu ai fi putut trece acolo unde erai. Ți-a dat câteva mărturii de mustrare, pe care ai declarat că le-ai acceptat, dar spiritul tău a fost mereu iritat de mustrare. Ești ca aceia care n-au mai mers cu Isus după ce El a prezentat deschis adevăruri concrete care aveau legătură cu ei. Tu nu ai acționat, prin credință, pentru a corecta defectele arătate în caracterul tău. Nu ți-ai umilit înaintea lui Dumnezeu spiritul mândru. Ai luptat împotriva Duhului lui Dumnezeu, care ți Se descoperise în mustrare. Inima ta firească, nestăpânită, nu s-a supus controlului. Nu te-ai disciplinat singur. Din când în când, temperamentul tău nestăpânit, spiritul tău de nesupunere, a câștigat supremația asupra ta. Cum ar putea un astfel de om, impulsiv și nesupus, să trăiască printre îngerii cei curați? După cum știi și tu, un astfel de om nu poate fi primit în cer. Astfel stând lucrurile, ar trebui să începi fără întârziere să corectezi răul din firea ta. Convertește-te și fă-te ca un copilaș! 4M 90.2
Frate, tu ești încrezut și ai o părere prea înaltă despre gândurile și părerile tale. Toate acestea trebuie să fie îndepărtate. Rudele tale au învățat să se teamă de izbucnirile tale temperamentale. Mama ta blândă și temătoare de Dumnezeu a făcut tot ce i-a stat în putere ca să te liniștească și să-ți facă pe plac și a încercat să îndepărteze orice cauză care ar fi putut să conducă la această îngâmfare, la această dispoziție necontrolată a fiului ei, dar toate încercările de a te calma și toate rugămințile menite să te înduplece te-au făcut să crezi că această fire impulsivă este de nevindecat și că prietenii tăi sunt obligați să o suporte. Faptul că ai fost răsfățat și scuzat nu a îndepărtat răul, ci mai degrabă l-a autorizat. 4M 90.3
Tu nu ai luptat împotriva acestui spirit rău și nu l-ai învins. Când ai fost contrazis, ai considerat că aceasta era o provocare suficientă pentru a-ți uita demnitatea și faptul că ai fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Tu ai desfigurat și ai distrus în mod deplorabil acest chip. Nu ai dovedit nici stăpânire de sine și nici puterea de a-ți controla voința. Ai fost încăpățânat și ai cedat puterii lui Satana. De fiecare dată când te-ai lăsat stăpânit de pasiune și de dorința de a te conduce singur și ai lăsat ca sentimentele să o ia înaintea rațiunii, ți-ai întărit voința încăpățânată și nesupusă. Domnul a văzut că nu te cunoști și că, dacă nu te vei vedea așa cum ești și nu vei vedea în adevărata ei lumină păcătoșenia căii tale, dacă nu îți vei da seama cât de grave sunt în ochii lui Dumnezeu aceste izbucniri de mânie, care se întăresc mereu, cu fiecare nouă manifestare, în mod sigur nu vei reuși să dobândești un loc lângă Omul suferind de pe Calvar. 4M 91.1
Frate G, Dumnezeu te cheamă să te pocăiești, să te convertești și să devii asemenea unui copilaș. Dacă adevărul nu are asupra vieții tale o influență sfințitoare, care să-ți modeleze caracterul, nu vei primi o moștenire în Împărăția lui Dumnezeu. În providența Sa, Domnul te-a ales să ai o legătură mai directă cu lucrarea Sa. El te-a luat ca pe un soldat indisciplinat, nou-venit în armată, și te-a supus unui proces de instruire, cu reguli, regulamente și responsabilități. La început te-ai descurcat minunat și ai încercat să fii credincios la postul tău. Ai suportat încercarea mai bine decât oricând înainte în viața ta. Dar Satana a venit cu ispitele lui amăgitoare și tu le-ai căzut pradă. Domnul a avut milă de tine și Și-a întins mâna asupra ta să te salveze. Ți-a dat o experiență bogată, de care nu ai profitat așa cum ai fi putut. Asemenea copiilor lui Israel, ai uitat repede modul în care S-a purtat Dumnezeu cu tine și îndurările Sale cele mari. Frate G, ca răspuns la rugăciune, ai fost înălțat și Dumnezeu ți-a dat o nouă șansă de viață, dar tu ai lăsat ca gelozia și invidia să pătrundă în sufletul tău și L-ai nemulțumit mult. El plănuia să te aducă acolo unde îți puteai dezvolta caracterul, unde puteai să-ți vezi și să îți corectezi defectele. 4M 91.2
Educația ta a fost un eșec total, la fel și disciplina pe care ai primit-o în copilărie și în tinerețe. Acum trebuie să înveți marile lecții ale stăpânirii de sine pe care ar fi trebuit să le știi de mult. Dumnezeu te-a adus în situația în care circumstanțele aveau să se schimbe și tu puteai fi disciplinat de Duhul Său cel Sfânt, ca să poți dobândi putere morală și stăpânire de sine, pentru a deveni un biruitor. Va fi nevoie de cel mai serios efort, de cea mai stăruitoare și mai fermă hotărâre și de cea mai mare energie pentru a-ți stăpâni eul. Spiritul tău s-a răzvrătit multă vreme în fața restricțiilor, iar temperamentul tău a răcnit ca un leu în cușcă atunci când ai fost contrazis. Educația pe care părinții tăi ar fi trebuit să te ajute să o obții trebuie să o dobândești acum singur. Când era mică și fragedă, crenguța putea fi îndoită ușor, dar acum, după ce a crescut încovoiată și răsucită, cât de greu este să încerci să o îndrepți! Părinții au îngăduit să crești așa, deformat, iar acum, doar prin harul lui Dumnezeu unit cu eforturile tale stăruitoare, îți poți birui voința. Prin meritele lui Hristos, te poți îndepărta de ceea ce rănește și sluțește sufletul, făcând să se dezvolte un caracter diform. Tu trebuie să renunți la omul cel vechi, cu greșelile lui, și să te îmbraci cu omul cel nou, Hristos Isus. Adoptă viața Sa ca model și atunci talentele și intelectul tău vor fi dedicate slujirii lui Dumnezeu. 4M 92.1
O, dacă mamele ar lucra cu mai multă înțelepciune, cu calm și cu hotărâre, ca să instruiască și să supună temperamentul natural al copiilor lor, câte păcate ar fi înăbușite în fașă și de câte necazuri ar fi cruțată biserica! Câte familii care acum sunt nenorocite ar fi fost fericite! Multe suflete vor fi pentru totdeauna pierdute din cauza neglijenței părinților de a-și disciplina copiii în mod adecvat și de a-i învăța încă de la o vârstă fragedă să se supună autorității. Să tolerezi greșelile și să calmezi izbucnirile nu înseamnă să înfigi securea la rădăcina răului, ci se dovedește a fi ruina a mii de suflete. O, cum vor răspunde părinții în fața lui Dumnezeu pentru această teribilă neglijare a datoriei lor! 4M 92.2
Frate G, tu vrei să fii la conducere și să le dictezi altora, dar nu vrei să ți se dicteze ție. Mândria ta se aprinde imediat când cineva încearcă acest lucru. Iubirea de sine și un spirit arogant sunt elemente nestăpânite în caracterul tău, împiedicându-ți dezvoltarea spirituală. Cei care au un astfel de temperament trebuie să se implice plini de zel în lucrare și să moară față de eul lor, altfel, vor pierde cerul. Dumnezeu nu face niciun compromis în privința aceasta, așa cum, în mod greșit, fac părinții prea indulgenți. 4M 93.1
În ultima viziune pe care am avut-o, mi s-a arătat că, dacă refuzi mustrarea și corecția, dacă îți alegi propria cale și nu vrei să fii disciplinat, Dumnezeu nu te va folosi în continuare în lucrarea Sa cea sfântă. Dacă ai fi început lucrarea de a-ți aduce sufletul într-o relație bună cu Domnul, ai fi văzut ce lucrare importantă ai de făcut pentru tine însuți și nu ai mai fi irosit atâta timp ocupându-te de presupusele greșeli ale fratelui H, insistând asupra lor pe la spatele lui. Lucrarea din ultimii treizeci de ani ar trebui să-ți inspire încredere în integritatea fratelui H. „Cui datorați cinstea, dați-i cinstea.” 4M 93.2
Bărbații aflați în poziții de răspundere trebuie să progreseze continuu. Nu trebuie să se agațe de o experiență veche și să considere că nu este necesar să devină niște experți. Deși atunci când vine pe lume este una dintre cele mai neajutorate dintre creaturile lui Dumnezeu și are natura cea mai perversă, omul este capabil de o dezvoltare continuă. El poate să fie luminat prin cunoaștere, poate să fie înnobilat prin virtute și să progreseze în ceea ce privește demnitatea mentală și morală, până când atinge o desăvârșire intelectuală și o curăție a caracterului cu puțin mai prejos decât desăvârșirea și curăția îngerilor. Având în vedere lumina adevărului care strălucește asupra minții oamenilor și dragostea lui Dumnezeu care se revarsă în inimile lor, nici nu ne putem imagina ce pot deveni aceștia și nici ce lucrare măreață pot realiza. 4M 93.3
Știu că inima omenească este oarbă cu privire la adevărata ei stare, dar nu te pot lăsa fără să încerc să te ajut. Noi te iubim și vrem să te vedem înaintând spre biruință. Isus te iubește. El a murit pentru tine și vrea să fii salvat. Nu avem nicio recomandare să te ținem în _______, dar vrem să faci o lucrare completă în sufletul tău, să corectezi tot ce este greșit acolo și să faci toate eforturile pentru a-ți stăpâni eul. Altfel, vei pierde cerul și nu-ți poți permite acest lucru. De dragul lui Hristos, împotrivește-te Diavolului, și el va fugi de la tine. 4M 93.4