Mi s-a arătat, pe 10 decembrie 1872, starea familiei fratelui K. El a fost un credincios adevărat și un iubitor de adevăr, dar a băut din spiritul lumii. Hristos a spus: „Unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră.” Frate K, comoara pământească ți-a acaparat în așa măsură interesul și atenția, încât nu îți mai lasă timp să Îi slujești lui Dumnezeu. Cu toate acestea, soția ta este nemulțumită ca tu să Îi dai Lui chiar și această parte neînsemnată. O nebunie lumească i-a luat în stăpânire inima. Niciunul dintre voi nu își ia suficient timp pentru meditație și rugăciune. Dumnezeu este jefuit de slujirea voastră zilnică și voi înșivă suferiți o pierdere mai mare decât orice comoară pământească. 4M 104.3
Soră K, tu ești și mai departe de Dumnezeu decât este soțul tău. Conformarea ta cu lumea L-a alungat pe Mântuitorul din inima ta; în sentimentele tale de afecțiune nu mai este loc pentru El. Nu ești înclinată spre rugăciune și spre cercetare de sine. Cedezi ascultării de prințul puterilor întunericului. „Dacă vă dați robi cuiva ca să-l ascultați, sunteți robii aceluia de care ascultați, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire.” 4M 104.4
Soră K, tu nu știi ce faci, nu îți dai seama că lupți împotriva Creatorului tău, îndepărtându-l pe soțul tău de adevăr. Atenția îți este captată de avantajele pe care le oferă lumea. Nu ai cultivat dragostea pentru devoțiune, ci îți fac mai multă plăcere agitația și forfota muncii de a dobândi avere. Ești absorbită de dorința de a fi ca lumea, de a primi fericirea pe care o dă lumea. Ambițiile și interesele tale pământești sunt mai mari decât dorința de neprihănire și de a avea parte de Împărăția lui Dumnezeu. 4M 105.1
Prețiosul tău timp de probă este irosit trudind pentru bunăstarea vremelnică, pentru îmbrăcăminte, mâncare și băutură după felul de-a fi al lumii. O, cât de nesatisfăcătoare, cât de săracă este recompensa obținută! În dorințele și obiectivele tale lumești, tu porți o povară mai grea decât Și-a propus Mântuitorul să așeze asupra ta. Răscumpărătorul tău te invită: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară.” Sora mea, Hristos vrea să așezi povara ta grea la picioarele Sale și să-ți pleci grumazul îndărătnic în jugul Său ușor. 4M 105.2
Ce s-ar întâmpla dacă timpul tău de probă s-ar încheia acum? Cum ai suporta cercetarea Stăpânului? Cum ți-ai folosit talanții banilor și ai influenței care ți-au fost împrumutați de Dumnezeu pentru a-i investi cu înțelepciune pentru slava Sa? Dumnezeu nu ți-a dat viața și binecuvântările ei ca să le dedici doar propriei plăceri și satisfacții egoiste, ci pentru ca să le poți face bine și altora. Stăpânul ți-a încredințat talanți ca să îi pui la schimbător, pentru ca, atunci când El ți-i va cere înapoi, să-Și poată primi cu dobândă ce este al Său. 4M 105.3
Influența și mijloacele materiale ți-au fost date ca să te pună la încercare și să se descopere ce este în inima ta. Ar trebui să le folosești pentru a câștiga suflete la Hristos și pentru a contribui astfel la înaintarea cauzei Mântuitorului nostru. Dacă nu reușești să faci aceasta, faci o greșeală teribilă. Tu pierzi mult în fiecare zi pe care o dedici slujirii propriei persoane și încercării de a-ți mulțumi prietenii, cedând influenței lor, iubind lumea și neglijându-L pe cel mai bun Prieten, care a murit ca să îți dea viață. 4M 106.1
Soră K, tu ai crezut că nu e bine pentru tine să fii diferită de cei din jurul tău. Trăiești într-o societate care a fost testată în ceea ce privește adevărul și l-a respins, iar tu ți-ai legat interesele și afecțiunea de ale celor din jur, până când, în toate privințele, ai devenit una dintre ei. Îți place compania lor, dar nu ești fericită, deși te amăgești că ești. Ai spus în inima ta: „Degeaba slujim lui Dumnezeu și ce am câștigat dacă am păzit poruncile Lui și am umblat triști înaintea Domnului oștirilor?” 4M 106.2
Nu este puțin lucru ca membrii unei familii să stea ca reprezentanți ai lui Isus, păzind Legea lui Dumnezeu într-o societate necredincioasă. Din partea noastră se cere să fim epistole vii, cunoscute și citite de toți oamenii. Poziția aceasta implică responsabilități teribile. Ca să trăim în lumină, trebuie să venim acolo unde strălucește lumina. Cu orice preț, fratele K trebuie să simtă că are solemna obligație de a participa împreună cu familia cel puțin la adunările anuale ale celor care iubesc adevărul. Aceasta îi va întări pe toți și îi va pregăti pentru încercări și pentru împlinirea datoriei. Nu este bine pentru ei să piardă privilegiul de a se asocia cu cei de aceeași credință, deoarece adevărul își va pierde importanța în mintea lor, inimile lor nu vor mai fi luminate și însuflețite de influența lui sfințitoare și își vor pierde spiritualitatea. Ei nu sunt întăriți de cuvintele vii ale predicatorului. Gândurile și ocupațiile lumești le ocupă permanent mintea, îndepărtând subiectele spirituale. 4M 106.3
Credința celor mai mulți creștini va șovăi dacă ei neglijează continuu să se adune împreună pentru predică și rugăciune. Dacă ar fi imposibil ca ei să se bucure de aceste privilegii religioase, atunci Dumnezeu ar trimite lumina direct din cer, prin îngerii Lui, ca să-Și însuflețească poporul risipit, să-l bucure și să-l binecuvânteze. Dar El nu-Și propune să facă o minune pentru a susține credința sfinților Săi. Din partea lor se așteaptă să iubească adevărul suficient de mult ca să suporte unele mici inconveniente pentru a-și asigura privilegiile și binecuvântările care le sunt acordate de Dumnezeu. Cel mai mic lucru din partea lor ar fi să dedice câteva zile pe an pentru a-și uni eforturile în vederea înaintării cauzei lui Hristos și pentru a se sfătui unii cu ceilalți ca între niște prieteni și a-și exprima simpatia. 4M 106.4
Mulți își dedică aproape în întregime timpul propriilor plăceri și interese vremelnice și se îndură cu greu de cele câteva zile și de cheltuielile pe care le-ar necesita o călătorie mai departe de casă, pentru a participa la o adunare în Numele Domnului. Cuvântul Domnului identifică lăcomia cu idolatria. Așadar, câți idolatri există chiar și în rândul celor care declară că sunt urmașii lui Hristos! 4M 107.1
Ni se cere să ne adunăm laolaltă și să dăm mărturie în favoarea adevărului. Îngerul lui Dumnezeu a spus: „Atunci, și cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta și a ascultat și o carte de aducere-aminte a fost scrisă înaintea Lui pentru cei ce se tem de Domnul și cinstesc Numele Lui. «Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oștirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei cum are milă un om de fiul său care-i slujește.»” 4M 107.2
Merită, așadar, să folosim privilegiile care ne sunt oferite și, chiar cu anumite sacrificii, să ne strângem laolaltă cu cei ce se tem de Dumnezeu și vorbesc despre El, deoarece ni se spune că El ascultă aceste mărturii, iar îngerii le scriu într-o carte. Dumnezeu Își va aduce aminte de cei care s-au adunat și I-au cinstit Numele și îi va ocroti de marea nenorocire. Ei vor fi pentru El ca niște nestemate, dar peste păcătosul care nu este așezat la adăpost va cădea mânia Sa. Există o răsplată neprețuită pentru aceia care și-au devotat viața în slujba Sa. Dragii mei, frate și soră, voi ați înaintat treptat în întuneric, până când, aproape imperceptibil, acesta a crescut și voi ați ajuns să-l considerați lumină. Din când în când, câte o rază slabă străpunge negura și trezește mintea, dar influențele din jur sting acea rază de lumină și întunericul pare și mai dens decât înainte. 4M 107.3
Ar fi fost mai bine pentru viața voastră spirituală să vă fi mutat cu locuința acum câțiva ani. Comunitatea în mijlocul căreia trăiți a fost pusă la probă prin lumina adevărului. Doar câțiva au acceptat mesajul de îndurare și de avertizare, pe când cei mai mulți l-au respins. Alții nu au vrut să-l accepte, deoarece era o cruce de purtat. Au adoptat o poziție neutră și s-au gândit că, dacă nu luptau împotriva adevărului, stăteau suficient de bine, dar lumina pe care au neglijat să o primească și să o cultive s-a stins în întuneric. Au încercat să-și reducă la tăcere conștiința, spunându-I 4M 108.1
Duhului lui Dumnezeu: „De astă dată, du-Te; când voi mai avea prilej, Te voi chema.” Acel moment potrivit nu a venit niciodată. Au irosit ocazia de aur, care nu li s-a mai oferit niciodată, deoarece lumea a stins lumina pe care ei au refuzat să o primească. Preocupările acestei vieți și atracția plăcerilor senzuale le acaparează mintea și inima, în timp ce Prietenul lor cel mai bun, binecuvântatul Mântuitor, este respins și uitat. 4M 108.2
Sora K, deși are calități naturale excelente, este îndepărtată de Dumnezeu de prietenii și de rudele ei necredincioase, care nu iubesc adevărul și care nu sunt atrase de sacrificiul și de tăgăduirea de sine care trebuie să fie făcute de dragul adevărului. Sora K nu își dă seama de importanța separării de lume, așa cum o cere porunca lui Dumnezeu. Ceea ce vede cu ochii și aude cu urechile i-a pervertit inima. 4M 108.3
Ioan Botezătorul a fost un bărbat umplut de Duhul Sfânt încă de la naștere și, dacă era cineva care să poată să rămână neafectat de influențele veacului în care trăia, cu siguranță că el era omul acela. Cu toate acestea, el nu s-a aventurat să se încreadă în propriile puteri, ci s-a despărțit de prieteni și de rude, pentru ca sentimentele sale firești să nu se dovedească o cursă pentru el. Nu s-a așezat fără să fie nevoie în calea ispitei și nici acolo unde luxul sau confortul vieții l-ar fi determinat să caute comoditatea sau să-și satisfacă apetitul, slăbindu-și astfel puterile fizice și mintale. Dacă ar fi făcut astfel, importanta misiune la care fusese chemat ar fi eșuat. 4M 108.4
El s-a supus privațiunilor și singurătății în pustie, unde putea să-și păstreze simțământul sacru al maiestății lui Dumnezeu, studiind marea carte a naturii și căutând să cunoască îndeaproape caracterul Său, așa cum era el descoperit în lucrările Sale minunate. Era un cadru anume ales pentru a-i desăvârși cultura morală și a păstra permanent frica de Domnul înaintea lui. Ioan, antemergătorul lui Hristos, nu s-a expus conversațiilor nelegiuite și influențelor corupătoare ale lumii. El s-a temut de efectul pe care acestea l-ar fi avut asupra conștiinței lui, făcând ca păcatul să nu i se mai pară atât de respingător de păcătos. A preferat să locuiască în pustie, unde simțurile lui nu aveau să fie pervertite de anturaj. Oare nu ar trebui să învățăm și noi ceva din acest exemplu, al celui pe care Hristos l-a onorat și despre care a spus: „Dintre cei născuți din femei, nu s-a sculat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul”? 4M 109.1
Hristos Și-a petrecut primii treizeci de ani din viață într-un loc retras. Îngerii slujitori stăteau la dispoziția Domnului vieții, în timp ce El mergea alături de țărani și de truditori printre dealurile Nazaretului, nerecunoscut și neonorat. Aceste exemple nobile ar trebui să ne învețe să evităm influențele rele și să ne ferim de anturajul celor care nu trăiesc așa cum este bine. Nu ar trebui să ne amăgim cu gândul că suntem prea puternici pentru ca astfel de influențe să ne afecteze, ci ar trebui ca, în umilință, să ne ferim de pericol. 4M 109.2
Israelul din vechime a fost în mod special îndrumat de Dumnezeu să fie și să rămână un popor separat de toate națiunile. Ei nu trebuiau să fie martori la idolatria celor din jurul lor, ca nu cumva să le fie coruptă inima, iar familiarizarea cu practicile necredincioșilor să facă astfel încât acestea să pară mai puțin rele în ochii lor. Foarte puțini își dau seama de propria slăbiciune și de faptul că, prea adesea, păcătoșenia firească a inimii omenești le paralizează străduințele cele mai nobile. 4M 109.3
Influența dăunătoare a păcatului otrăvește viața sufletului. Singura noastră siguranță stă în separarea de cei care trăiesc în întunericul ei. Domnul ne poruncește să ieșim din mijlocul lor și să ne despărțim de ei, să nu ne atingem de nimic necurat, iar El ne va primi și ne va fi Tată, iar noi Îi vom fi fii și fiice. Dacă vrem să fim adoptați în familia lui Dumnezeu, să devenim copii ai Împăratului ceresc, trebuie să îndeplinim condițiile Sale, trebuie să ieșim din lume și să stăm înaintea Domnului ca un popor deosebit, ascultând poruncile Sale și slujindu-L. 4M 109.4
Lot a ales să-și așeze căminul în Sodoma, deoarece a văzut că, din punctul de vedere al lumii, acolo putea să dobândească anumite avantaje. Dar, după ce s-a stabilit acolo și s-a îmbogățit în ceea ce privește comoara pământească, și-a dat seama că făcuse o greșeală neluând în considerare starea morală a comunității în care urma să-și întemeieze căminul. 4M 110.1
Locuitorii Sodomei erau corupți. În fiecare zi, ajungeau la urechile sale conversații vulgare, iar sufletul său neprihănit era tulburat de violența și de nelegiuirile pe care nu avea nicio putere să le împiedice. Copiii lui deveneau și ei asemenea acestor oameni răi, deoarece asocierea cu ei le pervertise moralitatea. Luând în considerare toate aceste lucruri, bogățiile lumești pe care le câștigase păreau mici și nu meritau prețul pe care îl plătise pentru ele. Legăturile de familie erau extinse acum, copiii lui căsătorindu-se între locuitorii Sodomei. 4M 110.2
În cele din urmă, mânia Domnului s-a aprins împotriva locuitorilor păcătoși ai cetății și îngerii lui Dumnezeu au mers în Sodoma să-l scoată de acolo pe Lot, ca să nu piară odată cu distrugerea cetății. Ei i-au poruncit lui Lot să-și ia familia — soția, fiii și fiicele care se căsătoriseră în Sodoma cea plină de nelegiuire — și i-au spus să fugă din acel loc. „Căci”, au spus îngerii, „avem să nimicim locul acesta, pentru că a ajuns mare plângere înaintea Domnului împotriva locuitorilor lui. De aceea ne-a trimis Domnul ca să-l nimicim.” 4M 110.3
Lot s-a dus și s-a rugat stăruitor de copiii lui. El a repetat cuvintele îngerului: „Sculați-vă, ... ieșiți din locul acesta, căci Domnul are să nimicească cetatea.” Dar ginerii lui credeau că glumește, deoarece trăiau de atâta timp în Sodoma, încât ajunseseră să ia parte la păcatele celor de acolo. Fiicele au fost influențate de soții lor să creadă că tatăl lor era nebun. Le era foarte bine acolo unde erau. Erau bogate, aveau averi mari și nu puteau să creadă că era posibil ca frumoasa Sodomă, un ținut bogat și fertil, să fie distrusă de mânia unui Dumnezeu care pedepsește păcatul. 4M 110.4
Lot s-a întors la îngeri plin de mâhnire și le-a relatat eșecul său. Atunci, îngerii i-au poruncit să se scoale, să-și ia soția și pe cele două fiice care încă locuiau în casa lui și să părăsească cetatea. Dar Lot era trist; gândul de a-și lăsa copiii și soția, deoarece ea refuza să plece fără ei, aproape că îi zdrobea inima. Ar fi pierit toți în teribila distrugere a Sodomei, dacă Domnul, în îndurarea Lui, nu Și-ar fi trimis îngerii să-i salveze. 4M 111.1
Lot era paralizat de marea nenorocire care urma să aibă loc; era împietrit de durere la gândul de a părăsi tot ce avea mai drag pe pământ. Dar, în timp ce el zăbovea astfel, îngerii lui Dumnezeu i-au luat de mână, pe el, pe soția lui și pe cele două fiice, și i-au scos din cetate, poruncindu-le să fugă și să-și scape viața, fără să se uite înapoi sau să se oprească în vreun loc din câmpie, ci să scape la munți. 4M 111.2
Cât de greu îi era lui Lot să asculte de înger și să fugă cât mai departe posibil de corupta Sodomă, care era sortită distrugerii complete! El nu a avut încredere în Dumnezeu, astfel că a insistat să rămână. Faptul că locuise în cetatea nelegiuită îi slăbise credința și încrederea în dreptatea Domnului. El a insistat, spunând că nu putea să facă ce i se cerea, înainte să-l ajungă prăpădul, și că va muri. Îngerii fuseseră trimiși cu misiunea specială de a salva viața lui Lot și a familiei sale, dar el fusese atât de mult timp înconjurat de influențe corupătoare, încât sensibilitatea sa era tocită și nu mai era în stare să discearnă lucrările și planurile lui Dumnezeu. El nu s-a putut încrede în brațul Domnului, pentru a asculta de porunca Sa. Insista continuu pentru el însuși, și această necredință l-a costat viața soției lui. Ea a privit în urmă, spre Sodoma, și, murmurând împotriva acțiunii lui Dumnezeu, a fost transformată într-un stâlp de sare, rămânând ca o avertizare pentru toți aceia care nesocotesc mila și providența specială a Cerului. 4M 111.3
După această teribilă pedeapsă, Lot nu a mai îndrăznit să întârzie pe drum, ci a fugit la munți, după cum îl îndrumaseră îngerii. Purtarea păcătoasă a fiicelor lui, după ce au plecat din Sodoma, a fost urmarea influenței anturajului nelegiuit pe care îl avuseseră cât timp locuiseră acolo. Percepția cu privire la bine și rău era încurcată în mintea lor, iar păcatul nu li se părea păcat. 4M 112.1
Cazul lui Lot ar trebui să fie o avertizare pentru toți aceia care vor să ducă o viață evlavioasă — ei trebuie să se separe de toate influențele menite să-i îndepărteze de Dumnezeu. Lot a rămas atât de mult în mijlocul celor nelegiuiți, încât nu a mai putut să se salveze decât pe sine și pe cele două fiice, și chiar și acestea aveau o moralitate coruptă din cauza șederii lor în Sodoma. 4M 112.2
Dumnezeu este serios în ceea ce spune și nu Se lasă batjocorit. O, cât de mulți muritori păcătoși și cu vederea scurtă stăruie înaintea lui Dumnezeu pentru a-L convinge să ajungă la părerea lor, în timp ce, dacă s-ar preda fără rezerve în mâinile Sale, El ar lucra la mântuirea lor și le-ar da biruințe prețioase! 4M 112.3
Soră K, tu ești în pericol să iei decizii care îți vor face mult rău. Dumnezeu ți-a lăsat de făcut o lucrare pe care nu o poate face nimeni pentru tine și, fără aceasta, sufletul tău nu poate fi salvat. Dumnezeu te iubește și nu vrea să pieri în distrugerea generală. El te invită să părăsești acele lucruri care îți împiedică progresul spiritual și să găsești în El acea putere și acea mângâiere de care ai nevoie. Tu ai de purtat, în familia ta, responsabilități și poveri care adesea te îngrijorează, dar, dacă vei face doar ce este cu adevărat necesar pentru confortul și pentru fericirea voastră vremelnică, vei găsi timp să citești Biblia cu rugăciune și interes și să-ți desăvârșești un caracter creștin. 4M 112.4
Frate K, tu ai multe descurajări, dar trebuie să fii serios, ferm și hotărât să-ți faci datoria în familia ta și, dacă este posibil, să-ți iei familia cu tine. Nu ar trebui să cruți niciun efort pentru a-i convinge să te însoțească în drumul tău către cer. Dar, dacă mama și copiii aleg să nu te însoțească, ci mai degrabă caută să te abată de la responsabilitățile și de la privilegiile tale religioase, tu trebuie să mergi înainte, chiar dacă mergi singur. Trebuie să trăiești în frică de Dumnezeu. Trebuie să folosești orice ocazie de a participa la adunări și de a obține toată puterea pe care o poți obține, pentru că vei avea nevoie de ea în zilele care vor veni. Averea lui Lot a fost mistuită în întregime. Dacă va trebui să suferi pierderi, nu trebuie să te descurajezi, iar dacă vei putea să salvezi doar o parte din familia ta, este cu mult mai bine decât să o pierzi pe toată. 4M 112.5
Frate și soră, ca părinți, voi sunteți într-o mare măsură răspunzători pentru sufletele copiilor voștri. Voi i-ați adus la existență și, prin învățătură și prin exemplu, voi trebuie să-i conduceți la Domnul și în curțile cerești. Voi trebuie să imprimați în ei gândul că interesele vremelnice sunt de mică importanță atunci când sunt comparate cu binele lor veșnic. 4M 113.1
Acești copii dragi trăiesc înconjurați de niște oameni lumești și își cultivă dragostea pentru deșertăciunile vieții. Fiul tău, L, este un băiat plin de noblețe și cu o inimă bună, dar are nevoie de grija atentă a unei mame a cărei experiență zilnică în viețuirea creștină să o facă potrivită pentru a-l sfătui și educa. El este exact la vârsta când o mamă afectuoasă și înțeleaptă îl poate modela prin influența ei, dar mă tem, soră K, de faptul că tu încerci mai degrabă să-ți modelezi copiii după moda acestei lumi și neglijezi să-i înveți despre cea mai importantă lucrare a vieții — aceea de a-și forma caractere care să le asigure viața veșnică. 4M 113.2
Dacă L neglijează să se familiarizeze cu subiectele religioase și cu creștinismul practic, viața lui va fi un eșec. El trebuie să-și dea seama că are nevoie de o educație în lucrurile spirituale, ca să-și poată folosi capacitățile în întregime pentru Dumnezeu. Domnul cheamă tineri să lucreze în via Sa. Aceștia nu trebuie să neglijeze ramurile esențiale ale educației, dar, dacă își îndreaptă întreaga atenție către studiile seculare și neglijează să acumuleze cunoștințe în importanta materie de studiu a religiei și să obțină o experiență creștină, ei nu vor fi calificați pentru lucrarea lui Dumnezeu. Oricât de mare ar fi avantajul de a avea o educație școlară, este nevoie și de altceva, în afară de cunoașterea oferită de cărți, pentru a mântui sufletul și pentru a-i conduce pe alții la pocăință. Dacă dedici un număr de ani pentru a dobândi doar o cunoaștere științifică, nu înseamnă că te pregătești pentru a fi un lucrător eficient în slujba lui Dumnezeu. 4M 113.3
Tinerii trebuie să dedice mult timp studiului, dar, în același timp, trebuie să îmbine eforturile mintale cu munca fizică și să pună în practică, în felul acesta, cunoștințele pe care le-au dobândit, astfel încât, prin exercitarea lor într-un mod folositor, toate facultățile minții și toate puterile corpului să se poată dezvolta armonios. Ei nu trebuie să neglijeze lucrurile necesare mântuirii și nici să le considere secundare față de vreun lucru din această viață. 4M 114.1
Dragii mei, frate și soră, Dumnezeu vă iubește familia și dorește să reverse asupra voastră binecuvântările Sale speciale, astfel încât să deveniți instrumente ale neprihănirii în a-i conduce pe alții spre cer. Dacă ar fi pe deplin consacrat lui Dumnezeu, fratele K ar putea face mult bine într-o comunitate unde sfatul și influența lui ar fi mai bine primite și apreciate. Noi nutrim cu putere speranța că amândoi veți corecta ceea ce este greșit în viața voastră și vă veți înnoi credința și ascultarea de Dumnezeu, primind o nouă putere de la Acela care a promis să-i ajute pe cei care cheamă Numele Său. 4M 114.2
Tinere frate L, tu ai făcut o greșeală în viața ta. Fiind atât de mult preocupat de studiu, ai neglijat să-ți dezvolți toate capacitățile. Creșterea morală nu trebuie să fie niciodată pierdută din vedere în efortul de a obține o educație, ci trebuie să fie cultivată într-o măsură mult mai mare decât se consideră de obicei că este necesar. Dragul meu frate tânăr, tu ai avut ambiția să dobândești erudiție. Această ambiție este demnă de laudă. Dar, pentru a ți-o satisface, ți-ai neglijat interesele veșnice și le-ai pus pe planul al doilea, după preocuparea de a-ți urma studiile. Dumnezeu și cerul au ocupat un loc subordonat în prioritățile tale. Cerințele Legii celei sfinte a lui Dumnezeu nu au fost respectate cu sfințenie în viața ta de fiecare zi. Ai profanat Sabatul aducând studiile tale în timpul acesta sfânt, care nu era al tău ca să-l ocupi cu planurile tale. Dumnezeu a spus: „Să nu faci nicio lucrare în ea.” 4M 114.3
„Dacă îți vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ți faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă, dacă Sabatul va fi desfătarea ta ca să sfințești pe Domnul, slăvindu-L, și dacă-l vei cinsti, neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale și nededându-te la flecării, atunci te vei putea desfăta în Domnul și Eu te voi sui pe înălțimile țării, te voi face să te bucuri de moștenirea tatălui tău Iacov, căci gura Domnului a vorbit.” Ai cedat înclinației, mai degrabă decât datoriei, și ai acordat întâietate studiilor tale mai presus de porunca expresă a Celui Preaînalt. 4M 114.4
Adunările noastre de tabără sunt organizate și ținute cu cheltuieli mari. Slujitorii lui Dumnezeu, care susțin un adevăr nepopular, muncesc excesiv la aceste întruniri atât de mari, pentru a le duce sărmanilor păcătoși căzuți mesajul de îndurare din partea unui Mântuitor răstignit. A neglija sau a trata cu indiferență acest mesaj înseamnă să desconsideri îndurarea lui Dumnezeu și glasul Său de avertizare și de rugăminte stăruitoare. Absența ta de la aceste adunări a fost foarte dăunătoare pentru viața ta spirituală. Ai pierdut puterea pe care ai fi putut să o dobândești acolo, ascultând Cuvântul predicat al lui Dumnezeu și fiind împreună cu cei care cred adevărul. Mintea ți-a fost legănată într-o fatală apatie în ceea ce privește binele sufletului său. Ai înălțat educația seculară mai presus de cunoștința care poate fi dobândită în școala lui Hristos. Pentru a-ți forma un caracter care să fie aprobat de Dumnezeu și care să-ți asigure acele virtuți curate, care să poarte lumina cerului, ai nevoie de experiența unei vieți religioase autentice. 4M 115.1
Cât de nerăbdător ai fost să-ți disciplinezi mintea prin studiu, să ajungi să-ți cunoști bine manualele, ca să poți trece într-un mod vrednic de laudă examinarea înaintea profesorilor, a prietenilor și a spectatorilor interesați! Cât de ambițios ai fost să dovedești că ai fost un student sârguincios și că ți-ai folosit cu credincioșie timpul, înmagazinând în mintea ta cunoștințe folositoare! Ai dorit la fel de sincer să progresezi în studiile tale, cât ai dorit și să-ți asiguri laudele prietenilor și ale profesorilor. Ai meritat onoarea acordată pentru erudiția ta. Dar cum a fost mintea ta educată în ceea ce privește religia? Nu cumva, fără să-ți dai seama, ai pus Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Sa mai prejos decât progresul tău în cele ale științei? Este adevărat, unele capacități umane au fost date în special în scopul angajării în activități seculare, dar puterile mai înalte ale minții trebuie să fie în întregime consacrate lui Dumnezeu. Acestea dețin controlul asupra omului, acestea îi formează viața și caracterul. Astfel, deși nu trebuie să-ți neglijezi educația seculară, nu ai niciun drept să îi acorzi toată atenția, ci trebuie să te dedici în special cerințelor morale și spirituale ale Tatălui tău ceresc. 4M 115.2
Cât de puțin entuziasm ai manifestat când puteai folosi avantajele religioase care îți stăteau la dispoziție pentru a dobândi o cunoaștere mai profundă a legilor lui Dumnezeu și pentru a lua hotărârea de a le respecta! Ai făcut prea puține eforturi pentru a deveni un creștin loial și inteligent. Și atunci, cum vei putea să fii pregătit pentru a trece cu bine marele test, în care toate faptele și cuvintele tale, împreună cu cele mai tainice gânduri ale inimii, vor fi descoperite înaintea marelui Judecător și înaintea adunării sfinților și a îngerilor? Nu te-ai străduit să obții acea pregătire spirituală care să facă față examinării atente la care vei fi supus înaintea acelei mari mulțimi. Și atunci, care va fi decizia finală în ce privește realizările tale morale și religioase, acea decizie împotriva căreia nu se poate face apel? Ce onoruri îți vor fi acordate pentru credincioșia de care ai dat dovadă în păstrarea armoniei necesare între religie și cercetarea științelor? Vei putea să stai ca unul care are un curaj moral neșovăielnic, în care să se vadă excelența cunoștințelor omenești unită cu un zel sfânt pentru Dumnezeu și cu ascultarea de Legea Sa? 4M 116.1
Fratele meu, tu trebuie să consideri înțelepciunea lui Dumnezeu ca fiind esențială. Religia trebuie să meargă mână în mână cu știința, pentru ca educația ta să fie un mijloc sfințit de a face binele și de a-i întoarce pe alții la adevăr. Cu cât învățăm mai mult în școala lui Hristos, cu atât suntem mai doritori să înaintăm în această cunoaștere. Toate realizările noastre sunt fără valoare când caracterul nu ne este înnobilat de religie. Dumnezeu i-a încredințat fiecărui individ responsabilități speciale și, în dreptul fiecărui caz, se va lua o decizie în ce privește credincioșia cu care au fost îndeplinite. 4M 116.2
Domnul ne aduce adesea în situații dificile pentru a ne stimula să ne străduim și mai mult. Prin providența Sa, în calea noastră se ivesc uneori neplăceri sau greutăți deosebite pentru a ne pune la încercare răbdarea și credința. Dumnezeu ne dă lecții de încredere. El vrea să ne învețe unde să căutăm ajutor și putere în vreme de nevoie. În felul acesta, ajungem să cunoaștem în mod practic voința Sa divină, de care avem atât de multă nevoie în experiența noastră de viață. Credința crește și devine puternică atunci când luptăm serios cu îndoiala și cu teama. Frate, tu poți fi un biruitor dacă veghezi asupra căilor tale. Trebuie să-ți consacri viața tânără în slujba cauzei lui Dumnezeu și să te rogi pentru reușită. Nu ar trebui să închizi ochii față de pericolul în care te afli, ci ar trebui să te pregătești în mod hotărât pentru orice dificultate care s-ar ivi în înaintarea ta creștină. Ia-ți timp să meditezi și să te rogi cu umilință și cu seriozitate. Talentele tale sunt remarcabile și ești plin de speranță în ce privește succesul tău viitor, dar, dacă nu înțelegi slăbiciunea inimii tale firești, vei fi dezamăgit. 4M 116.3
Tu pornești acum în viață. Ai ajuns la o vârstă când trebuie să-ți porți singur responsabilitățile. Este o perioadă critică din viața ta. Acum, în tinerețe, tu semeni în ogorul vieții. Ceea ce semeni, aceea vei secera; cum a fost sămânța, așa va fi și recolta. Dacă vei fi neglijent și indiferent față de lucrurile veșnice, te vei confrunta cu o mare pierdere și, prin influența ta, îi vei împiedica și pe alții să-și îndeplinească obligațiile față de Dumnezeu. 4M 117.1
În fața ta stau ambele lumi. Pe care o vei alege? Fii înțelept și prinde viața veșnică. Nu te abate de la integritate, oricât de neplăcute ar putea să ți se pară responsabilitățile în situația critică actuală. Poate ți se pare că trebuie să faci sacrificii mari ca să-ți păstrezi curăția sufletească, dar nu ezita, ci mergi înainte cu frică de Dumnezeu și El îți va binecuvânta eforturile și te va răsplăti înmiit. Nu renunța la obligațiile și la privilegiile tale religioase ca să satisfaci dorințele rudelor și ale prietenilor tăi neconsacrați. Tu ești chemat să iei poziție pentru adevăr, chiar dacă aceasta ar fi în directă opoziție cu cei care îți sunt foarte apropiați. Ferească Dumnezeu ca această încercare supremă să vină vreodată asupra ta, ca să-ți pună la probă integritatea în ceea ce privește binele! 4M 117.2
Așază temelia caracterului tău creștin pe Stânca cea veșnică a mântuirii și îngrijește-te ca întreaga clădire să fie fermă și solidă. 4M 117.3
Noi avem speranța că mama ta vă va ajuta, pe tine și pe frații și surorile tale, în eforturile voastre de a vă desăvârși caractere după modelul lui Hristos, ca să puteți avea o pregătire morală potrivită pentru societatea îngerilor sfinți, în Împărăția slavei. 4M 117.4