1 Samson s'a pogorît la Timna, și a văzut acolo o femeie din fetele Filistenilor. NTR — Judecători 14:1
2 Cînd s'a suit înapoi, a spus lucrul acesta tatălui său și mamei sale, și a zis: “Am văzut la Timna o femeie din fetele Filistenilor; luați-mi -o acum de nevastă”. NTR — Judecători 14:2
3 Tatăl său și mama sa i-au zis: “Nu este nici o femeie între fetele fraților tăi și în tot poporul nostru, de te duci să-ți iei nevastă dela Filisteni, cari sînt netăiați împrejur?” Și Samson a zis tatălui său: “Ia-mi -o, căci îmi place.” NTR — Judecători 14:3
4 Tatăl său și mama sa nu știau că lucrul acesta venea dela Domnul: căci Samson căuta un prilej de ceartă din partea Filistenilor. În vremea aceea Filistenii stăpîneau peste Israel. NTR — Judecători 14:4
5 Samson s'a pogorît împreună cu tatăl său și cu mama sa la Timna. Cînd au ajuns la viile din Timna, iată că i -a ieșit înainte un leu tînăr mugind. NTR — Judecători 14:5
6 Duhul Domnului a venit peste Samson; și, fără să aibă ceva în mînă, Samson a sfîșiat pe leu cum se sfîșie un ied. N'a spus tatălui său și mamei sale ce făcuse. NTR — Judecători 14:6
7 S'a pogorît și a vorbit cu femeia aceea, și ea i -a plăcut. NTR — Judecători 14:7
8 După cîtva timp, s'a dus iarăși la Timna ca s'o ia, și s'a abătut să vadă hoitul leului. Și iată că în trupul leului era un roi de albine și miere. NTR — Judecători 14:8
9 A luat mierea în mînă, și a mîncat -o pe drum; și cînd a ajuns la tatăl său și la mama sa, le -a dat, și au mîncat și ei din ea. Dar nu le -a spus că luase mierea aceasta din trupul leului. NTR — Judecători 14:9
10 Tatăl lui Samson s'a pogorît la femeia aceea. Și acolo Samson a făcut un ospăț, căci așa făceau tinerii. NTR — Judecători 14:10
11 Cum l-au văzut, au poftit treizeci de tovarăși, cari au stat împreună cu el. NTR — Judecători 14:11
12 Samson le -a zis: “Am să vă spun o ghicitoare. Dacă mi -o veți ghici în cele șapte zile ale ospățului, și dacă o veți deslega, vă voi da treizeci de cămăși și treizeci de haine de schimb. NTR — Judecători 14:12
13 Dar dacă n'o veți ghici, să-mi dați voi treizeci de cămăși și treizeci de haine de schimb”. “Ei i-au zis:” “Spune-ne ghicitoarea ta s'o auzim”. NTR — Judecători 14:13
14 Și el le -a zis: “Din cel ce mănîncă a ieșit ce se mănîncă, Și din cel tare a ieșit dulceață”. NTR — Judecători 14:14
15 Trei zile, n-au putut deslega ghicitoarea. În ziua a șaptea, au zis nevestei lui Samson: “Înduplecă pe bărbatul tău să ne deslege ghicitoarea; altfel, te vom arde, pe tine și casa tatălui tău. Ne-ați adunat aici ca să ne jăfuiți, nu -i așa?” NTR — Judecători 14:15
16 Nevasta lui Samson plîngea lîngă el și zicea: “Tu n'ai decît ură pentru mine, și nu mă iubești; ai spus o ghicitoare copiilor poporului meu, și nu mi-ai deslegat -o!” Și el i -a răspuns: “N'am deslegat -o nici tatălui meu, nici mamei mele: să ți -o desleg ție”? NTR — Judecători 14:16
17 Ea a plîns lîngă el tot timpul celor șapte zile cît a ținut ospătul; și în ziua a șaptea, i -a deslegat -o, căci îl necăjea. Și ea a dat copiilor poporului ei deslegarea ghicitorii. NTR — Judecători 14:17
18 Oamenii din cetate au zis lui Samson în ziua a șaptea, înainte de apusul soarelui: “Ce este mai dulce de cît mierea, și ce este mai tare decît leul? Și el le -a zis: ,Dacă n'ați fi arat cu juncana mea, Nu mi-ați fi deslegat ghicitoarea”. NTR — Judecători 14:18
19 Duhul Domnului a venit peste el, și s'a pogorît la Ascalon. Acolo a ucis treizeci de oameni, le -a luat hainele și a dat hainele de schimb celor ce deslegaseră ghicitoarea. Era aprins de mînie, și s'a suit la casa tatălui său. NTR — Judecători 14:19
20 Nevastă-sa a fost dată unuia din tovarășii lui, cu care era prieten el. NTR — Judecători 14:20