Go to full page →

1Samuel 7 NTR — 1Samuel 7

1 Locuitorii din Chiriat-Iearim au venit, și au suit chivotul Domnului; l-au dus în casa lui Abinadab, pe deal, și au sfințit pe fiul său Eleazar ca să păzească chivotul Domnului. NTR — 1Samuel 7:1

2 Trecuse destulă vreme din ziua cînd fusese pus chivotul în Chiriat-Iearim. Trecuseră douăzeci de ani. Atunci toată casa lui Israel a plîns după Domnul. NTR — 1Samuel 7:2

3 Samuel a zis întregei case a lui Israel: “Dacă din toată inima voastră vă întoarceți la Domnul, scoateți din mijlocul vostru dumnezeii străini și Astarteele, îndreptați-vă inima spre Domnul, și slujiți -I numai Lui; și El vă va izbăvi din mîna Filistenilor.” NTR — 1Samuel 7:3

4 Și copiii lui Israel au scos din mijlocul lor Baalii și Astarteele, și au slujit numai Domnului. NTR — 1Samuel 7:4

5 Samuel a zis: “Strîngeți pe tot Israelul la Mițpa, și eu mă voi ruga Domnului pentru voi.” NTR — 1Samuel 7:5

6 Și s'au strîns la Mițpa. Au scos apă și au vărsat -o înaintea Domnului, și au postit în ziua aceea, zicînd: “Am păcătuit... împotriva Domnului!” Samuel judeca pe copiii lui Israel la Mițpa. NTR — 1Samuel 7:6

7 Filistenii au aflat că fiii lui Israel se adunaseră la Mițpa, și domnitorii Filistenilor s'au suit împotriva lui Israel. La vestea aceasta copiii lui Israel s'au temut de Filisteni, NTR — 1Samuel 7:7

8 și au zis lui Samuel: “Nu înceta să strigi pentru noi către Domnul, Dumnezeul nostru, ca să ne scape din mîna Filistenilor.” NTR — 1Samuel 7:8

9 Samuel a luat un miel sugar, și l -a adus întreg ca ardere de tot Domnului. A strigat către Domnul pentru Israel, și Domnul l -a ascultat. NTR — 1Samuel 7:9

10 Pe cînd aducea Samuel arderea de tot, Filistenii s'au apropiat ca să bată pe Israel. Domnul a tunat în ziua aceea cu mare vuiet împotriva Filistenilor, și i -a pus pe fugă. Au fost bătuți dinaintea lui Israel. NTR — 1Samuel 7:10

11 Bărbații lui Israel au ieșit din Mițpa, au urmărit pe Filisteni, și i-au bătut pînă subt Bet-car. NTR — 1Samuel 7:11

12 Samuel a luat o piatră pe care a pus -o între Mițpa și Șen, și i -a pus numele Eben-Ezer (Piatră de ajutor), zicînd: “Pînă aici Domnul ne -a ajutat.” NTR — 1Samuel 7:12

13 Astfel au fost smeriți Filistenii, și n'au mai venit pe ținutul lui Israel. Mîna Domnului a fost împotriva Filistenilor în tot timpul vieții lui Samuel. NTR — 1Samuel 7:13

14 Cetățile pe cari le luaseră Filistenii dela Israel, s'au întors la Israel, dela Ecron pînă la Gat, cu ținutul lor; Israel le -a smuls din mîna Filistenilor. Și a fost pace între Israel și Amoriți. NTR — 1Samuel 7:14

15 Samuel a fost judecător în Israel în tot timpul vieții lui. NTR — 1Samuel 7:15

16 El se ducea în fiecare an de făcea înconjurul Betelului, Ghilgalului și Mițpei, și judeca pe Israel în toate locurile acestea. NTR — 1Samuel 7:16

17 Apoi se întorcea la Rama, unde era casa lui; și acolo judeca pe Israel. Și a zidit acolo un altar Domnului. NTR — 1Samuel 7:17