1 Dar iată că un om al lui Dumnezeu a venit din Iuda la Betel, trimes de cuvîntul Domnului, tocmai pe cînd stătea Ieroboam la altar să ardă tămîie. NTR — 1Împăraţi 13:1
2 El a strigat împotriva altarului, după cuvîntul Domnului, și a zis: “Altarule! Altarule! Așa vorbește Domnul: ,Iată că se va naște un fiu casei lui David; numele lui va fi Iosia; el va junghia pe tine, pe preoții înălțimilor, cari ard tămîie pe tine, și pe tine se vor arde osăminte omenești!” NTR — 1Împăraţi 13:2
3 Și în aceeaș zi a dat un semn, zicînd: “Acesta este semnul care arată că Domnul a vorbit: Altarul se va despica, și cenușa de pe el se va vărsa.” NTR — 1Împăraţi 13:3
4 Cînd a auzit împăratul cuvîntul pe care -l strigase omul lui Dumnezeu împotriva altarului din Betel, a întins mîna de pe altar, zicînd: “Prindeți -l!” Și mîna, pe care o întinsese Ieroboam împotriva lui, s'a uscat, și n'a putut s'o întoarcă înapoi. NTR — 1Împăraţi 13:4
5 Altarul s'a despicat, și cenușa de pe el s'a vărsat, după semnul pe care -l dăduse omul lui Dumnezeu, potrivit cu cuvîntul Domnului. NTR — 1Împăraţi 13:5
6 Atunci împăratul a luat cuvîntul, și a zis omului lui Dumnezeu: “Roagă-te Domnului, Dumnezeului tău, și cere -I să-mi pot trage mîna înapoi.” Omul lui Dumnezeu s'a rugat Domnului și împăratul a putut să-și tragă înapoi mîna, care s'a făcut sănătoasă ca mai înainte. NTR — 1Împăraţi 13:6
7 Împăratul a zis omului lui Dumnezeu: “Intră cu mine în casă, să iei ceva de mîncare, și-ți voi da un dar.” NTR — 1Împăraţi 13:7
8 Omul lui Dumnezeu a zis împăratului: jumătate din casa ta să-mi dai, și n'aș intra cu tine. Nu voi mînca pîne, și nu voi bea apă în locul acesta; NTR — 1Împăraţi 13:8
9 căci iată ce poruncă mi -a fost dată; prin cuvîntul Domnului: “Să nu mănînci pîne nici să bei apă, și nici să nu te întorci pe drumul pe care te vei duce.” NTR — 1Împăraţi 13:9
10 El a plecat pe un alt drum, și nu s'a întors pe drumul pe care venise la Betel. NTR — 1Împăraţi 13:10
11 În Betel locuia un prooroc bătrîn. Fiii săi au venit și i-au istorisit toate lucrurile pe care le făcuse omul lui Dumnezeu la Betel în ziua aceea, precum și cuvintele pe cari le spusese împăratului. După ce au istorisit tatălui lor toate, NTR — 1Împăraţi 13:11
12 el le -a zis: “Pe ce drum a plecat?” Fiii săi văzuseră pe ce drum plecase omul lui Dumnezeu, care venise din Iuda. NTR — 1Împăraţi 13:12
13 Și a zis fiilor săi: “Puneți-mi șaua pe măgar.” I-au pus șaua pe măgar, și a încălecat pe el. NTR — 1Împăraţi 13:13
14 S'a dus după omul lui Dumnezeu, și l -a găsit stînd supt un stejar. Și i -a zis: “Tu ești omul lui Dumnezeu care a venit din Iuda?” El a răspuns: “Eu sînt.” NTR — 1Împăraţi 13:14
15 Atunci el i -a zis: “Vino cu mine acasă, și să iei ceva să mănînci.” NTR — 1Împăraţi 13:15
16 Dar el a răspuns: “Nu pot nici să mă întorc cu tine, nici să intru la tine. Nu voi mînca pîne și nici nu voi bea apă cu tine în locul acesta; NTR — 1Împăraţi 13:16
17 căci mi s'a spus, prin cuvîntul Domnului: ,Să nu mănînci pîne nici să nu bei apă acolo, și nici să nu te întorci pe drumul pe care te vei duce.” NTR — 1Împăraţi 13:17
18 Și el i -a zis: “Și eu sînt prooroc ca tine; și un înger mi -a vorbit din partea Domnului, și mi -a zis: ,Adu -l acasă cu tine ca să mănînce pîne și să bea apă.” Îl mințea. NTR — 1Împăraţi 13:18
19 Omul lui Dumnezeu s'a întors cu el, și a mîncat pîne și a băut apă în casa lui. NTR — 1Împăraţi 13:19
20 Pe cînd stăteau ei la masă, cuvîntul Domnului a vorbit proorocului, care -l adusese înapoi. NTR — 1Împăraţi 13:20
21 Și el a strigat omului lui Dumnezeu care venise din Iuda: “Așa vorbește Domnul: ,Pentrucă n'ai ascultat porunca Domnului, și n'ai păzit porunca pe care ți -o dăduse Domnul, Dumnezeul tău; NTR — 1Împăraţi 13:21
22 pentrucă te-ai întors, și ai mîncat pîne și ai băut apă, în locul despre care îți spusese: ,Să nu mănînci pîne și să nu bei apă acolo`, -trupul tău mort nu va intra în mormîntul părinților tăi.” NTR — 1Împăraţi 13:22
23 Și, dupăce a mîncat pîne și a băut apă proorocul pe care -l întorsese, i -a pus șaua pe măgar. NTR — 1Împăraţi 13:23
24 Omul lui Dumnezeu a plecat; și a fost întîlnit pe drum de un leu care l -a omorît. Trupul lui mort era întins pe drum; măgarul a rămas lîngă el, și leul stătea și el lîngă trup. NTR — 1Împăraţi 13:24
25 Și niște oameni cari treceau pe acolo, au văzut trupul întins în drum și leul stînd lîngă trup; și au spus lucrul acesta, la venirea lor în cetatea în care locuia proorocul cel bătrîn. NTR — 1Împăraţi 13:25
26 Cînd a auzit lucrul acesta proorocul care întorsese depe drum pe omul lui Dumnezeu, a zis: “Este omul lui Dumnezeu, care n'a ascultat de porunca Domnului, și Domnul l -a dat în ghearele leului care l -a sfîrșiat și l -a omorît, după cuvîntul pe care i -l spusese Domnul.” NTR — 1Împăraţi 13:26
27 Apoi, îndreptîndu-se către fiii săi, a zis: “Puneți-mi șaua pe măgar.” Au pus șaua pe măgar, NTR — 1Împăraţi 13:27
28 și el a plecat. A găsit trupul întins în drum, și măgarul și leul stînd lîngă trup. Leul nu mîncase trupul și nu sfîșiase pe măgar. NTR — 1Împăraţi 13:28
29 Proorocul a ridicat trupul omului lui Dumnezeu, l -a pus pe măgar, și l -a dus înapoi; și bătrînul prooroc s'a întors în cetate să -l jălească și să -l îngroape. NTR — 1Împăraţi 13:29
30 I -a pus trupul în mormînt și l-au jălit, zicînd: “Vai, frate!” NTR — 1Împăraţi 13:30
31 Dupăce l -a îngropat, a zis fiilor săi: “Cînd voi muri, să mă îngropați în mormîntul în care este îngropat omul lui Dumnezeu; să-mi puneți oasele lîngă oasele lui. NTR — 1Împăraţi 13:31
32 Căci se va împlini cuvîntul pe care l -a strigat el din partea Domnului împotriva, altarului din Betel, și împotriva tuturor capiștelor de înălțimi din cetățile Samariei.” NTR — 1Împăraţi 13:32
33 După întîmplarea aceasta, Ieroboam nu s'a abătut de pe calea lui cea rea. A pus iarăș preoți pentru înălțimi, luați din tot poporul: pe oricine dorea, îl sfințea preot al înălțimilor. NTR — 1Împăraţi 13:33
34 Și fapta aceasta a fost un prilej de păcătuire pentru casa lui Ieroboam, și pentru aceasta a fost nimicită ea și ștearsă de pe fața pămîntului. NTR — 1Împăraţi 13:34