1 În vremea aceea, Iuda a părăsit pe frații săi, și a tras la un om din Adulam, numit Hira. NTR — Geneza 38:1
2 Acolo, Iuda a văzut pe fata unui Cananit, numit Șua; a luat -o de nevastă, și s'a culcat cu ea. NTR — Geneza 38:2
3 Ea a rămas însărcinată, și a născut un fiu, pe care l -a numit Er. NTR — Geneza 38:3
4 A rămas iarăș însărcinată, și a mai născut un fiu, căruia i -a pus numele Onan. NTR — Geneza 38:4
5 A mai născut iarăș un fiu, căruia i -a pus numele Șela; Iuda era la Czib, cînd a născut ea. NTR — Geneza 38:5
6 Iuda a luat întîiului său născut Er, o nevastă numită Tamar. NTR — Geneza 38:6
7 Er, întîiul născut al lui Iuda, era rău înaintea Domnului; și Domnul l -a omorît. NTR — Geneza 38:7
8 Atunci Iuda a zis lui Onan: “Du-te la nevasta fratelui tău, ia -o de nevastă, ca cumnat, și ridică sămînță fratelui tău.” NTR — Geneza 38:8
9 Onan, știind că sămînța aceasta n'are să fie a lui, vărsa sămînța pe pămînt ori de cîte ori se culca cu nevasta fratelui său, ca să nu dea sămînță fratelui său. NTR — Geneza 38:9
10 Ce făcea el n'a plăcut Domnului, care l -a omorît și pe el. NTR — Geneza 38:10
11 Atunci Iuda a zis norei sale Tamar: “Rămîi văduvă în casa tatălui tău, pînă va crește fiul meu Șela.” Zicea așa ca să nu moară și Șela ca frații lui. Tamar s'a dus, și a locuit în casa tatălui ei. NTR — Geneza 38:11
12 Au trecut multe zile, și fata lui Șua, nevasta lui Iuda, a murit. După ce au trecut zilele de jale, Iuda s'a suit la Timna, la cei ce -i tundeau oile, el și prietenul său Hira, Adulamitul. NTR — Geneza 38:12
13 Au dat de veste Tamarei despre lucrul acesta, și i-au zis: “Iată că socru-tău se suie la Timna, ca să-și tundă oile.” NTR — Geneza 38:13
14 Atunci ea și -a lepădat hainele de văduvă, s'a acoperit cu o măhramă, s'a îmbrăcat în alte haine, și a șezut jos la intrarea în Enaim, pe drumul care duce la Timna; căci vedea că Șela se făcuse mare, și ea nu -i fusese dată de nevastă. NTR — Geneza 38:14
15 Iuda a văzut -o, și a luat -o drept curvă, pentru că își acoperise fața. NTR — Geneza 38:15
16 S'a abătut la ea din drum, și a zis: “Lasă-mă să mă culc cu tine!” Căci n'a cunoscut -o că era noru-sa. Ea a zis: “Ce-mi dai ca să te culci cu mine?” NTR — Geneza 38:16
17 El a răspuns: “Am să-ți trimet un ied din turma mea.” Ea a zis: “Îmi dai un zălog, pînă îl vei trimete?” NTR — Geneza 38:17
18 El a răspuns: “Ce zălog să-ți dau?” Ea a zis: “Inelul tău, lanțul tău, și toiagul pe care -l ai în mînă.” El i le -a dat. Apoi s'a culcat cu ea; și ea a rămas însărcinată dela el. NTR — Geneza 38:18
19 Ea s'a sculat, și a plecat; și -a scos mahrama și s'a îmbrăcat iarăș în hainele de văduvă. NTR — Geneza 38:19
20 Iuda a trimes iedul prin prietenul său Adulamitul, ca să scoată zălogul din mînile femeii. Dar acesta n'a găsit -o. NTR — Geneza 38:20
21 A întrebat pe oamenii locului, și a zis: “Unde este curva aceea, care stătea aici la Enaim, pe drum?” Ei au răspuns: “N'a fost nici o curvă aici.” NTR — Geneza 38:21
22 Adulamitul s'a întors la Iuda, și i -a spus: “N'am găsit -o; și chiar oamenii de acolo au zis: “N'a fost nici o curvă aici.” NTR — Geneza 38:22
23 Iuda a zis: “Țină ce a luat, numai să nu ne facem de rîs. Iată, am trimes iedul acesta, și n'ai găsit -o.” NTR — Geneza 38:23
24 Cam după trei luni, au venit și au spus lui Iuda: “Tamar, noru-ta, a curvit, și a rămas chiar însărcinată în urma curvirii ei.” Și Iuda a zis: “Scoateți -o afară ca să fie arsă.” NTR — Geneza 38:24
25 După ce au scos -o afară, ea a trimes să spună socrului său: “Dela omul acela, ale cui sînt lucrurile acestea, am rămas eu însărcinată; vezi, te rog, al cui este inelul acesta, lanțurile acestea, și toiagul acesta.” NTR — Geneza 38:25
26 Iuda le -a cunoscut, și a zis: “Ea este mai puțin vinovată decît mine, fiindcă n'am dat -o de nevastă fiului meu Șela.” Și nu s'a mai împreunat cu ea deatunci. NTR — Geneza 38:26
27 Cînd i -a venit vremea să nască, iată că în pîntecele ei erau doi gemeni. NTR — Geneza 38:27
28 Și în timpul nașterii, unul a scos mîna înainte; moașa i -a apucat mîna, și a legat -o cu un fir roș, zicînd: “Acesta a ieșit cel dintîi.” NTR — Geneza 38:28
29 Dar el a tras mîna înapoi, și a ieșit frate-său. Atunci moașa a zis: “Ce spărtură ai făcut!” De aceea i -a pus numele Pereț (Spărtură). NTR — Geneza 38:29
30 În urmă a ieșit fratele lui, care avea firul roș la mînă; de aceea i-au pus numele Zerah (Cărămiziu). Iosif în Egipt. NTR — Geneza 38:30