1 Când au început oamenii să se înmulțească pe fața pământului, și li s-au născut fete, NTR — Geneza 6:1
2 fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; și din toate și-au luat de neveste pe acelea pe cari și le-au ales. NTR — Geneza 6:2
3 Atunci Domnul a zis: “Duhul Meu nu va rămânea pururea în om, căci și omul nu este decât carne păcătoasă: totuși zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.” NTR — Geneza 6:3
4 Uriașii erau pe pământ în vremurile acelea, și chiar și după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor, și le-au născut ele copii: aceștia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume. NTR — Geneza 6:4
5 Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ, și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. NTR — Geneza 6:5
6 I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ, și S-a mâhnit în inima Lui. NTR — Geneza 6:6
7 Și Domnul a zis: “Am să șterg de pe fața pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare, și până la păsările cerului; căci Îmi pare rău că i-am făcut.” NTR — Geneza 6:7
8 Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului. NTR — Geneza 6:8
9 Iată care sunt urmașii lui Noe. Noe era un om neprihănit și fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu. NTR — Geneza 6:9
10 Noe a născut trei fii: Sem, Ham și Iafet. NTR — Geneza 6:10
11 Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie. NTR — Geneza 6:11
12 Dumnezeu S-a uitat spre pământ, și iată că pământul era stricat; căci orice făptură își stricase calea pe pământ. NTR — Geneza 6:12
13 Atunci Dumnezeu a zis lui Noe: “Sfârșitul oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea, fiindcă au umplut pământul de silnicie; iată, am să-i nimicesc împreună cu pământul. NTR — Geneza 6:13
14 Fă-ți o corabie din lemn de gofer (chiparos); corabia aceasta s-o împarți în cămăruțe, și s-o tencuiești cu smoală pe dinăuntru și pe dinafară. NTR — Geneza 6:14
15 Iată cum s-o faci: corabia să aibă trei sute de coți în lungime, cincizeci de coți în lățime și treizeci de coți în înălțime. NTR — Geneza 6:15
16 Să faci corăbiei o fereastră, sus, lată de un cot; ușa s-o pui în latura corăbiei; și să faci un rând de cămări jos, altul la mijloc și altul sus. NTR — Geneza 6:16
17 Și, iată că Eu am să fac să vină un potop de ape pe pământ, ca să nimicească orice făptură de sub cer, care are suflare de viață; tot ce este pe pământ va pieri. NTR — Geneza 6:17
18 Dar cu tine fac un legământ; să intri în corabie, tu și fiii tăi, nevastă-ta și nevestele fiilor tăi împreună cu tine. NTR — Geneza 6:18
19 Din tot ce trăiește, din orice făptură, să iei în corabie câte două din fiecare soi, ca să le ții vii cu tine: să fie o parte bărbătească și o parte femeiască. NTR — Geneza 6:19
20 Din păsări după soiul lor, din vite după soiul lor, și din toate târâtoarele de pe pământ după soiul lor, să vină la tine înlăuntru câte două din fiecare soi, ca să le ții cu viață. NTR — Geneza 6:20
21 Și tu, ia-ți din toate bucatele cari se mănâncă, și fă-ți merinde din ele, ca să-ți slujească de hrană ție și lor.” NTR — Geneza 6:21
22 Așa a și făcut Noe: a făcut tot ce-i poruncise Dumnezeu. NTR — Geneza 6:22