1 (Către mai marele cântăreților. Un psalm al lui David. Făcut când a venit la el proorocul Natan, după ce intrase David la Bat-Șeba.) Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, șterge fărădelegile mele! NTR — Psalm 51:1
2 Spală-mă cu desăvîrșire de nelegiuirea mea, și curățește-mă de păcatul meu! NTR — Psalm 51:2
3 Căci îmi cunosc bine fărădelegile, și păcatul meu stă necurmat înaintea mea. NTR — Psalm 51:3
4 Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit și am făcut ce este rău înaintea Ta; așa că vei fi drept în hotărîrea Ta, și fără vină în judecata Ta. NTR — Psalm 51:4
5 Iată că sînt născut în nelegiuire, și în păcat m'a zămislit mama mea. NTR — Psalm 51:5
6 Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adîncul inimii: fă dar să pătrundă înțelepciunea înlăuntrul meu! NTR — Psalm 51:6
7 Curățește-mă cu isop, și voi fi curat; spală-mă, și voi fi mai alb decît zăpada. NTR — Psalm 51:7
8 Fă-mă să aud veselie și bucurie, și oasele, pe cari le-ai zdrobit Tu, se vor bucura. NTR — Psalm 51:8
9 Întoarce-Ți privirea dela păcatele mele, șterge toate nelegiuirile mele! NTR — Psalm 51:9
10 Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou și statornic! NTR — Psalm 51:10
11 Nu mă lepăda dela Fața Ta, și nu lua dela mine Duhul Tău cel Sfînt. NTR — Psalm 51:11
12 Dă-mi iarăș bucuria mîntuirii Tale, și sprijinește-mă cu un duh de bunăvoință! NTR — Psalm 51:12
13 Atunci voi învăța căile Tale pe ceice le calcă, și păcătoșii se vor întoarce la Tine. NTR — Psalm 51:13
14 Dumnezeule, Dumnezeul mîntuirii mele! Izbăvește-mă de vina sîngelui vărsat, și limba mea va lăuda îndurarea Ta. NTR — Psalm 51:14
15 Doamne, deschide-mi buzele, și gura mea va vesti lauda Ta. NTR — Psalm 51:15
16 Dacă ai fi voit jertfe, Ți-aș fi adus: dar Ție nu-Ți plac arderile de tot. NTR — Psalm 51:16
17 Jertfele plăcute lui Dumnezeu sînt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu disprețuiești o inimă zdrobită și mîhnită. NTR — Psalm 51:17
18 În îndurarea Ta, varsă-Ți binefacerile asupra Sionului, și zidește zidurile Ierusalimului! NTR — Psalm 51:18
19 Atunci vei primi jertfe neprihănite, arderi de tot și jertfe întregi; atunci se vor aduce pe altarul Tău viței. NTR — Psalm 51:19