Go to full page →

Psalm 92 NTR — Psalm 92

1 (Un psalm. O cîntare pentru ziua Sabatului.) Frumos este să lăudăm pe Domnul, și să mărim Numele Tău, Prea Înalte, NTR — Psalm 92:1

2 să vestim dimineața bunătatea Ta, și noaptea credincioșia Ta, NTR — Psalm 92:2

3 cu instrumentul cu zece coarde și cu alăuta, în sunetele arfei. NTR — Psalm 92:3

4 Căci Tu mă înveșelești cu lucrările Tale, Doamne, și eu cînt de veselie, cînd văd lucrarea mînilor Tale. NTR — Psalm 92:4

5 Cît de mari sînt lucrările Tale, Doamne, și cît de adînci sînt gîndurile Tale! NTR — Psalm 92:5

6 Omul prost nu cunoaște lucrul acesta, și cel nebun nu ia seama la el. NTR — Psalm 92:6

7 Dacă cei răi înverzesc ca iarba, și dacă toți cei ce fac răul înfloresc, este numai ca să fie nimiciți pe vecie. NTR — Psalm 92:7

8 Dar Tu, Doamne, ești înalțat în veci de veci! NTR — Psalm 92:8

9 Căci iată, Doamne, vrăjmașii Tăi, iată vrăjmașii Tăi pier: toți cei ce fac răul sînt risipiți. NTR — Psalm 92:9

10 Dar mie, Tu-mi dai puterea bivolului, și m'ai stropit cu untdelemn proaspăt. NTR — Psalm 92:10

11 Ochiul meu își vede împlinită dorința față de vrăjmașii mei, și urechea mea aude împlinirea dorinței mele față de protivnicii mei cei răi. NTR — Psalm 92:11

12 Cel fără prihană înverzește ca finicul, și crește ca cedrul din Liban. NTR — Psalm 92:12

13 Cei sădiți în Casa Domnului, înverzesc în curțile Dumnezeului nostru. NTR — Psalm 92:13

14 Ei aduc roade și la bătrîneță, sînt plini de suc și verzi, NTR — Psalm 92:14

15 ca să arate că Domnul este drept, El Stînca mea, în care nu este nelegiuire. NTR — Psalm 92:15