Go to full page →

Proverbe 24 NTR — Proverbe 24

1 Nu pismui pe oamenii cei răi, și nu dori să fii cu ei; NTR — Proverbe 24:1

2 căci inima lor se gîndește la prăpăd, și buzele lor vorbesc nelegiuiri. - NTR — Proverbe 24:2

3 Prin înțelepciune se înalță o casă, și prin pricepere se întărește; NTR — Proverbe 24:3

4 prin știință se umplu cămările ei de toate bunătățile de preț și plăcute. NTR — Proverbe 24:4

5 Un om înțelept este plin de putere, și cel priceput își oțelește vlaga. NTR — Proverbe 24:5

6 Căci prin măsuri chibzuite cîștigi bătălia, și prin marele număr al sfetnicilor ai biruința. - NTR — Proverbe 24:6

7 Înțelepciunea este prea înaltă pentru cel nebun: el nu va deschide gura la judecată. - NTR — Proverbe 24:7

8 Cine se gîndește să facă rău, se cheamă un om plin de răutate. - NTR — Proverbe 24:8

9 Gîndul celui nebun nu este decît păcat, și batjocoritorul este o scîrbă pentru oameni. - NTR — Proverbe 24:9

10 Dacă slăbești în ziua necazului, mică îți este puterea. - NTR — Proverbe 24:10

11 Izbăvește pe cei tîrîți la moarte, și scapă pe ceice sînt aproape să fie junghiați. - NTR — Proverbe 24:11

12 Dacă zici: “Ah! n'am știut!”... Crezi că nu vede Celce cîntărește inimile și Celce veghează asupra sufletului tău? Și nu va răsplăti El fiecăruia după faptele lui? - NTR — Proverbe 24:12

13 Fiule, mănîncă miere, căci este bună, și fagurul de miere este dulce pentru cerul gurii tale. NTR — Proverbe 24:13

14 Tot așa, și înțelepciunea este bună pentru sufletul tău: dacă o vei găsi, ai un viitor, și nu ți se va tăia nădejdea. - NTR — Proverbe 24:14

15 Nu întinde curse, nelegiuitule, la locuința celui neprihănit, și nu -i turbura odihna. NTR — Proverbe 24:15

16 Căci cel neprihănit de șapte ori cade, și se ridică, dar cei răi se prăbușesc în nenorocire. NTR — Proverbe 24:16

17 Nu te bucura de căderea vrăjmașului tău, și să nu ți se veselească inima cînd se poticnește el, NTR — Proverbe 24:17

18 ca nu cumva Domnul să vadă, să nu -I placă, și să-Și întoarcă mînia dela el. - NTR — Proverbe 24:18

19 Nu te mînia din pricina celor ce fac rău, și nu pizmui pe cei răi! NTR — Proverbe 24:19

20 Căci cel ce face răul n'are niciun viitor, și lumina celor răi se stinge. - NTR — Proverbe 24:20

21 Fiule, teme-te de Domnul și de împăratul; și să nu te amesteci cu cei neastîmpărați! NTR — Proverbe 24:21

22 Căci deodată le va veni pieirea, și cine poate ști sfîrșitul amîndorora! - NTR — Proverbe 24:22

23 Iată ce mai spun înțelepții: “Nu este bine să ai în vedere fața oamenilor în judecăți.” - NTR — Proverbe 24:23

24 Pe cine zice celui rău: “Tu ești bun!” îl blastămă popoarele, și -l urăsc neamurile. NTR — Proverbe 24:24

25 Dar celor ce judecă drept le merge bine, și o mare binecuvîntare vine peste ei. - NTR — Proverbe 24:25

26 Un răspuns bun este ca un sărut pe buze. NTR — Proverbe 24:26

27 Vezi-ți întîi de treburi afară, îngrijește de lucrul cîmpului, și apoi apucă-te să-ți zidești casa. - NTR — Proverbe 24:27

28 Nu vorbi în chip ușuratic împotriva aproapelui tău; ori ai vrea să înșeli cu buzele tale? - NTR — Proverbe 24:28

29 Nu zice: “Cum mi -a făcut el așa am să -i fac și eu, îi vor răsplăti după faptele lui!” - NTR — Proverbe 24:29

30 Am trecut pe lîngă ogorul unui leneș, și pe lîngă via unui om fără minte. NTR — Proverbe 24:30

31 Și era numai spini, acoperit de mărăcini, și zidul de piatră era prăbușit. NTR — Proverbe 24:31

32 M'am uitat bine și cu luare aminte, și am tras învățătură din ce am văzut. NTR — Proverbe 24:32

33 “Să mai dorm puțin, să mai ațipesc puțin, să mai încrucișez mînile puțin ca să mă odihnesc!”... NTR — Proverbe 24:33

34 Și sărăcia vine peste tine pe neașteptate, ca un hoț, și lipsa, ca un om înarmat. NTR — Proverbe 24:34