Go to full page →

Ieremia 30 NTR — Ieremia 30

1 Iată Cuvîntul rostit lui Ieremia din partea Domnului: NTR — Ieremia 30:1

2 “Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Scrie într'o carte toate cuvintele pe cari ți le-am spus. NTR — Ieremia 30:2

3 Iată, vin zile, zice Domnul, când voi aduce înapoi prinșii de război ai poporului Meu Israel și Iuda, zice Domnul; îi voi aduce înapoi în țara, pe care am dat-o părinților lor, și o vor stăpâni.” NTR — Ieremia 30:3

4 Iată însă cuvintele pe cari le-a rostit Domnul asupra lui Israel și asupra lui Iuda. NTR — Ieremia 30:4

5 “Așa vorbește Domnul: ,Auzim strigăte de groază; e spaimă, nu este pace! NTR — Ieremia 30:5

6 Întrebați și vedeți dacă nu cumva naște vreun bărbat! Pentru ce văd pe toți bărbații cu mâinile pe coapse, ca o femeie la facere? Pentru ce s-au îngălbenit toate fețele? NTR — Ieremia 30:6

7 Vai! căci ziua aceea este mare; nici una n-a fost ca ea? Este o vreme de necaz pentru Iacov; dar Iacov va fi izbăvit din ea. NTR — Ieremia 30:7

8 În ziua aceea, zice Domnul oștirilor, voi sfărâma jugul de pe grumazul lui, îi voi rupe legăturile și străinii nu-l vor mai supune. NTR — Ieremia 30:8

9 Ci vor sluji Domnului, Dumnezeului lor, și împăratului lor David, pe care li-l voi scula. NTR — Ieremia 30:9

10 De aceea, nu te teme, robul Meu Iacov, zice Domnul; și nu te speria, Israele! Căci te voi izbăvi din țara cea depărtată, și îți voi izbăvi sămânța din țara în care este roabă; Iacov se va întoarce iarăși, va avea odihnă și liniște; și nu-l va mai tulbura nimeni. NTR — Ieremia 30:10

11 Căci Eu sunt cu tine, zice Domnul, ca să te izbăvesc; voi nimici pe toate neamurile printre cari te-am risipit, dar pe tine nu te voi nimici; te voi pedepsi cu dreptate, nu pot să te las nepedepsit.” NTR — Ieremia 30:11

12 “Așa vorbește Domnul: ,Lovitura ta este de nevindecat, și rana ta este usturătoare. NTR — Ieremia 30:12

13 Niciunul nu-ți apără pricina, ca să-ți lege rana; nu-i niciun leac, niciun mijloc de vindecare! NTR — Ieremia 30:13

14 Toți cei ce te iubeau te uită, niciunuia nu-i pasă de tine; căci te-am lovit cum lovesc pe un vrăjmaș, te-am pedepsit cu putere, din pricina mulțimii nelegiuirilor tale, și al marelui număr al păcatelor tale. NTR — Ieremia 30:14

15 De ce te plângi de rana ta, de durerea, pe care ți-o pricinuiește boala ta? Pentru mulțimea nelegiuirilor tale, pentru marele număr al păcatelor tale, te-am făcut să suferi aceste lucruri! NTR — Ieremia 30:15

16 Totuși, toți cei ce te mănâncă vor fi mâncați, și toți vrăjmașii tăi, toți, vor merge în robie; cei ce te jefuiesc vor fi jefuiți, și voi da pradă pe toți cei ce te prădează. NTR — Ieremia 30:16

17 Dar te voi vindeca, și îți voi lega rănile, zice Domnul. Căci ei te numesc: ,Cel izgonit,` ,Sionul acela de care nimănui nu-i pasă.” NTR — Ieremia 30:17

18 “Așa vorbește Domnul: ,Iată, aduc înapoi pe prinșii de război ai corturilor lui Iacov, și Mi-e milă de locașurile lui; cetatea va fi zidită iarăși pe dealurile ei, și casa împărătească va fi locuită iarăși cum era. NTR — Ieremia 30:18

19 Din mijlocul lor se vor înălța mulțămiri și strigăte de bucurie; Îi voi înmulți, și nu se vor împuțina; îi voi cinsti, și nu vor fi disprețuiți. NTR — Ieremia 30:19

20 Fiii lui vor fi ca altădată, adunarea lui va rămânea înaintea Mea, și voi pedepsi pe toți asupritorii lui. NTR — Ieremia 30:20

21 Căpetenia lui va fi din mijlocul lui, și stăpînitorul lui va ieși din mijlocul lui; îl voi apropia, și va veni la Mine; căci cine ar îndrăzni să se apropie din capul lui de Mine? zice Domnul.” NTR — Ieremia 30:21

22 “Voi veți fi poporul Meu, și Eu voi fi Dumnezeul vostru.” NTR — Ieremia 30:22

23 “Iată, furtuna Domnului, urgia izbucnește, se năpustește vijelia și cade peste capul celor răi! NTR — Ieremia 30:23

24 Mînia aprinsă a Domnului nu se va potoli, pînă ce va împlini și va înfăptui gîndurile inimii Lui. Veți înțelege în totul lucrul acesta în cursul vremilor.” NTR — Ieremia 30:24