Go to full page →

Marcu 5 NTR — Marcu 5

1 Au ajuns pe celălalt țărm al mării, în ținutul Gadarenilor. NTR — Marcu 5:1

2 Cînd a ieșit Isus din corabie, L -a întîmpinat îndată un om care ieșea din morminte, stăpînit de un duh necurat. NTR — Marcu 5:2

3 Omul acesta își avea locuința în morminte, și nimeni nu mai putea să -l țină legat, nici chiar cu un lanț. NTR — Marcu 5:3

4 Căci de multe ori fusese legat cu picioarele în obezi și cu cătușe la mîni, dar rupsese cătușele și sfărîmase obezile, și nimeni nu -l putea domoli. NTR — Marcu 5:4

5 Totdeauna, zi și noapte, stătea în morminte și pe munți, țipînd și tăindu-se cu pietre. NTR — Marcu 5:5

6 Cînd a văzut pe Isus de departe, a alergat, I s'a închinat, NTR — Marcu 5:6

7 și a strigat cu glas tare: “Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Prea Înalt? Te jur în Numele lui Dumnezeu, să nu mă chinuiești!” NTR — Marcu 5:7

8 Căci Isus îi zicea: “Duh necurat, ieși afară din omul acesta!” NTR — Marcu 5:8

9 “Care-ți este numele?” l -a întrebat Isus. “Numele meu este ,Legiune,` a răspuns el, “pentrucă sîntem mulți.” NTR — Marcu 5:9

10 Și Îl ruga stăruitor să nu -i trimeată afară din ținutul acela. NTR — Marcu 5:10

11 Acolo, lîngă munte, era o turmă mare de porci, cari pășteau. NTR — Marcu 5:11

12 Și dracii L-au rugat, și au zis: “Trimete-ne în porcii aceia, ca să intrăm în ei.” NTR — Marcu 5:12

13 Isus le -a dat voie. Și duhurile necurate au ieșit și au intrat în porci; și turma s'a repezit de pe rîpă în mare: erau aproape două mii, și s'au înecat în mare. NTR — Marcu 5:13

14 Porcarii au fugit, și au dat de știre în cetate și prin satele vecine. Oamenii au ieșit să vadă ce s'a întîmplat. NTR — Marcu 5:14

15 Au venit la Isus, și iată pe cel ce fusese îndrăcit și avusese legiunea de draci, șezînd jos îmbrăcat și întreg la minte; și s'au spăimîntat. NTR — Marcu 5:15

16 Cei ce văzuseră cele întîmplate, le-au povestit tot ce se petrecuse cu cel îndrăcit și cu porcii. NTR — Marcu 5:16

17 Atunci au început să roage pe Isus să plece din ținutul lor. NTR — Marcu 5:17

18 Pe cînd Se suia El în corabie, omul care fusese îndrăcit Îl ruga să -l lase să rămînă cu El. NTR — Marcu 5:18

19 Isus nu i -a dat voie, ci i -a zis: “Du-te acasă la ai tăi, și povestește-le tot ce ți -a făcut Domnul, și cum a avut milă de tine.” NTR — Marcu 5:19

20 El a plecat, și a început să vestească prin Decapole tot ce -i făcuse Isus. Și toți se minunau. NTR — Marcu 5:20

21 După ce a trecut Isus iarăș de cealaltă parte, cu corabia, s'a adunat mult norod în jurul Lui. El stătea lîngă mare. NTR — Marcu 5:21

22 Atunci a venit unul din fruntașii sinagogii, numit Iair. Cum L -a văzut, fruntașul s'a aruncat la picioarele Lui, NTR — Marcu 5:22

23 și I -a făcut următoarea rugăminte stăruitoare: “Fetița mea trage să moară; rogu-Te, vino de-Ți pune mînile peste ea, ca să se facă sănătoasă și să trăiască.” NTR — Marcu 5:23

24 Isus a plecat împreună cu el. Și după El mergea mult norod și -L îmbulzea. NTR — Marcu 5:24

25 Și era o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sînge. NTR — Marcu 5:25

26 Ea suferise mult dela mulți doftori; cheltuise tot ce avea, și nu simțise nici o ușurare; ba încă îi era mai rău. NTR — Marcu 5:26

27 A auzit vorbindu-se despre Isus, a venit pe dinapoi prin mulțime, și s'a atins de haina Lui. NTR — Marcu 5:27

28 Căci își zicea ea: “Dacă aș putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui.” NTR — Marcu 5:28

29 Și îndată, a secat izvorul sîngelui ei. Și a simțit în tot trupul ei că s'a tămăduit de boală. NTR — Marcu 5:29

30 Isus a cunoscut îndată că o putere ieșise din El; și, întorcîndu-Se spre mulțime, a zis: “Cine s'a atins de hainele Mele?” NTR — Marcu 5:30

31 Ucenicii I-au zis: “Vezi că mulțimea Te îmbulzește, și mai zici: “Cine s'a atins de Mine?” NTR — Marcu 5:31

32 El se uita de jur împrejur să vadă pe cea care făcuse lucrul acesta. NTR — Marcu 5:32

33 Femeea, înfricoșată și tremurînd, căci știa ce se petrecuse în ea, a venit de s'a aruncat la picioarele Lui, și I -a spus tot adevărul. NTR — Marcu 5:33

34 Dar Isus i -a zis: “Fiică, credința ta te -a mîntuit; du-te în pace, și fii tămăduită de boala ta.” NTR — Marcu 5:34

35 Pe cînd vorbea El încă, iată că vin niște oameni dela fruntașul sinagogii, cari -i spun: “Fiica ta a murit; pentruce mai superi pe Învățătorul?” NTR — Marcu 5:35

36 Dar Isus, fără să țină seamă de cuvintele acestea, a zis fruntașului sinagogii: “Nu te teme, crede numai!” NTR — Marcu 5:36

37 Și n'a îngăduit nimănui să -L însoțească, afară de Petru, Iacov și Ioan, fratele lui Iacov. NTR — Marcu 5:37

38 Au ajuns la casa fruntașului sinagogii. Acolo Isus a văzut o zarvă, și pe unii cari plîngeau și se tînguiau mult. NTR — Marcu 5:38

39 A intrat înlăuntru, și le -a zis: “Pentruce faceți atîta zarvă, și pentruce plîngeți? Copila n'a murit, ci doarme.” NTR — Marcu 5:39

40 Ei își băteau joc de El. Atunci, după ce i -a scos afară pe toți, a luat cu El pe tatăl copilei, pe mama ei, și pe cei ce -L însoțiseră, și a intrat acolo unde zăcea copila. NTR — Marcu 5:40

41 A apucat -o de mînă, și i -a zis: “Talita cumi”, care, tîlmăcit, însemnează: “Fetițo, scoală-te, îți zic!” NTR — Marcu 5:41

42 Îndată fetița s'a sculat, și a început să umble; căci era de doisprezece ani. Ei au rămas încremeniți. NTR — Marcu 5:42

43 Isus le -a poruncit cu tărie să nu știe nimeni lucrul acesta; și a zis să dea de mîncare fetiței. NTR — Marcu 5:43