1 La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. NTR — Ioan 1:1
2 El era la început cu Dumnezeu. NTR — Ioan 1:2
3 Toate lucrurile au fost făcute prin El; și nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. NTR — Ioan 1:3
4 În El era viața, și viața era lumina oamenilor. NTR — Ioan 1:4
5 Lumina luminează în întunerec, și întunerecul n-a biruit -o. NTR — Ioan 1:5
6 A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan. NTR — Ioan 1:6
7 El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toți să creadă prin el. NTR — Ioan 1:7
8 Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină. NTR — Ioan 1:8
9 Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume. NTR — Ioan 1:9
10 El era în lume, și lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. NTR — Ioan 1:10
11 A venit la ai Săi, și ai Săi nu L-au primit. NTR — Ioan 1:11
12 Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; NTR — Ioan 1:12
13 născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. NTR — Ioan 1:13
14 Și Cuvântul S-a făcut trup, și a locuit printre noi, plin de har, și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. — NTR — Ioan 1:14
15 Ioan a mărturisit despre El, când a strigat: “El este Acela despre care ziceam eu: ,Cel ce vine după mine, este înaintea mea, pentru că era înainte de mine`. — NTR — Ioan 1:15
16 Și noi toți am primit din plinătatea Lui, și har după har; NTR — Ioan 1:16
17 căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin Isus Hristos. NTR — Ioan 1:17
18 Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.” NTR — Ioan 1:18
19 Iată mărturisirea făcută de Ioan, când Iudeii au trimis din Ierusalim pe niște preoți și Leviți să-l întrebe: “Tu cine ești?” NTR — Ioan 1:19
20 El a mărturisit și n-a tăgăduit: a mărturisit că nu este el Hristosul. NTR — Ioan 1:20
21 Și ei l-au întrebat: “Dar cine ești? Ești Ilie?” Și el a zis: “Nu sunt!” “Ești proorocul?” Și el a răspuns: “Nu!” NTR — Ioan 1:21
22 Atunci i-au zis: “Dar cine ești? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce zici tu despre tine însuți?” NTR — Ioan 1:22
23 “Eu”, a zis el, “sunt glasul celui ce strigă în pustie: ,Neteziți calea Domnului`, cum a zis proorocul Isaia.” NTR — Ioan 1:23
24 Trimișii erau din partea Fariseilor. NTR — Ioan 1:24
25 Ei i-au mai pus următoarea întrebare: “Atunci de ce botezi, dacă nu ești Hristosul, nici Ilie, nici proorocul?” NTR — Ioan 1:25
26 Drept răspuns, Ioan le-a zis: “Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru stă Unul, pe care voi nu-L cunoașteți. NTR — Ioan 1:26
27 El este Acela care vine după mine, — și care este înaintea mea; eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintei Lui.” NTR — Ioan 1:27
28 Aceste lucruri s-au petrecut în Betabara (Sau: Betania.), dincolo de Iordan, unde boteza Ioan. NTR — Ioan 1:28
29 A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el, și a zis: “Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii! NTR — Ioan 1:29
30 El este Acela despre care ziceam: “După mine vine un om, care este înaintea mea, căci era înainte de mine. NTR — Ioan 1:30
31 Eu nu-L cunoșteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă: ca El să fie făcut cunoscut lui Israel.” NTR — Ioan 1:31
32 Ioan a făcut următoarea mărturisire: “Am văzut Duhul pogorându-se din cer ca un porumbel și oprindu-Se peste El. NTR — Ioan 1:32
33 Eu nu-L cunoșteam; dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, mi-a zis: ,Acela peste care vei vedea Duhul pogorându-se și oprindu-Se, este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.` NTR — Ioan 1:33
34 Și eu am văzut lucrul acesta, și am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.” NTR — Ioan 1:34
35 A doua zi, Ioan stătea iarăși cu doi din ucenicii lui. NTR — Ioan 1:35
36 Și, pe când privea pe Isus umblând, a zis: “Iată Mielul lui Dumnezeu!” NTR — Ioan 1:36
37 Cei doi ucenici l-au auzit rostind aceste vorbe, și au mers după Isus. NTR — Ioan 1:37
38 Isus S-a întors; și, când i-a văzut că merg după El, le-a zis: “Ce căutați?” Ei I-au răspuns: “Rabi (care, tălmăcit, însemnează: “Învățătorule”), unde locuiești?” NTR — Ioan 1:38
39 “Veniți de vedeți”, le-a zis El. S-au dus și au văzut unde locuia; și în ziua aceea au rămas la El. Era cam pe la ceasul al zecelea. NTR — Ioan 1:39
40 Unul din cei doi, care auziseră cuvintele lui Ioan și merseseră după Isus, era Andrei, fratele lui Simon Petru. NTR — Ioan 1:40
41 El, cel dintâi, a găsit pe fratele său Simon, și i-a zis: “Noi am găsit pe Mesia” (care, tălmăcit însemnează Hristos). NTR — Ioan 1:41
42 Și l-a adus la Isus. Isus l-a privit, și i-a zis: “Tu ești Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa”, (care, tălmăcit, însemnează Petru). NTR — Ioan 1:42
43 A doua zi Isus a vrut să Se ducă în Galilea, și a găsit pe Filip. Și i-a zis: “Vino după Mine.” NTR — Ioan 1:43
44 Filip era din Betsaida, cetatea lui Andrei și a lui Petru. NTR — Ioan 1:44
45 Filip a găsit pe Natanael, și i-a zis: “Noi am găsit pe Acela, despre care a scris Moise în lege, și proorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif. NTR — Ioan 1:45
46 Natanael i-a zis: “Poate ieși ceva bun din Nazaret?” “Vino și vezi!” i-a răspuns Filip. NTR — Ioan 1:46
47 Isus a văzut pe Natanael venind la El, și a zis despre el: “Iată cu adevărat un Israelit, în care nu este vicleșug.” NTR — Ioan 1:47
48 “De unde mă cunoști?” I-a zis Natanael. Drept răspuns Isus i-a zis: “Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.” NTR — Ioan 1:48
49 Natanael I-a răspuns: “Rabi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești Împăratul lui Israel!” NTR — Ioan 1:49
50 Drept răspuns, Isus i-a zis: “Pentru că ți-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Lucruri mai mari decât acestea vei vedea.” NTR — Ioan 1:50
51 Apoi i-a zis: “Adevărat, adevărat vă spun, că, de-acum încolo, veți vedea cerul deschis și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și pogorându-se peste Fiul omului.” NTR — Ioan 1:51