Profesorul are nevoie de tact în conducere — Printre tineri se va afla o mare varietate de caractere și educații. Unii au trăit într-un mediu de strictețe arbitrară și asprime ce a dezvoltat în ei un spirit de încăpățânare și sfidare. Alții au fost copii răsfățați în familiile lor, cărora li s-a permis de către părinți exagerat de indulgenți să-și urmeze propriile înclinații. Fiecare defect a fost scuzat până când caracterul lor s-a deformat. Pentru a avea succes în lucrarea cu aceste minți diferite, profesorul trebuie să exercite mare tact și delicatețe în administrare, precum și hotărâre în conducere. ÎC 323.1
Deseori va fi manifestată neplăcere și chiar dispreț pentru bunele reguli. Unii își vor folosi toată ingeniozitatea pentru a evita pedeapsa în timp ce alții vor etala o indiferență nepăsătoare față de consecințele fărădelegii. Toate acestea vor cere răbdare mai multă și efort mai mare din partea acelora cărora le-a fost încredințată educarea lor. — (Testimonies for the Church 5:88, 89.) ÎC 323.2
Regulile să fie puține și bine gândite — La școală, ca de altfel și acasă, ar trebui să existe disciplină înțeleaptă. Învățătorul trebuie să facă reguli pentru îndrumarea comportării elevilor lui. Aceste reguli să fie puține și bine gândite, iar odată făcute, ar trebui impuse. Fiecare principiu implicat în ele ar trebui adus în fața elevului ca să fie convins de justețea lor. — (Counsels to Parents, Teachers, and Students, 153.) ÎC 323.3
Profesorul trebuie să impună ascultare — Problema disciplinei ar trebui înțeleasă atât la școală cât și acasă. Ar trebui să sperăm că în clasă nu se va ivi niciodată ocazia de a folosi nuiaua. Dar dacă într-o școală sunt din aceia care rezistă cu încăpățânare la toate sfaturile și rugămințile stăruitoare, la toate rugăciunile și povara sufletului în folosul lor, atunci este necesar să-i facem să înțeleagă că ei trebuie să asculte. ÎC 323.4
Unii profesori nu cred că este cel mai bine să impună ascultare. Ei cred că datoria lor este doar de a educa. Adevărat, ei trebuie să educe. Dar ce înseamnă educația dacă, profesorul nu simte că are dreptul să exercite autoritate atunci când copiii nu țin seama de principiile prezentate înaintea lor? — (The Review and Herald, 15 septembrie, 1904.) ÎC 324.1
El are nevoie de cooperarea părinților — Învățătorul n-ar trebui să fie lăsat să poarte singur povara lucrării lui. El are nevoie de simpatia, bunătatea, cooperarea fiecărui membru al comunității. Părinții trebuie să-l încurajeze, arătând că-i apreciază eforturile. Niciodată ei n-ar trebui să spună sau să facă ceva ce ar încuraja nesupunerea în copiii lor. ÎC 324.2
Dar știu că mulți părinți nu conlucrează cu profesorul. Ei nu dezvoltă acasă influența bună exercitată la școală. În loc de a duce la bun sfârșit în cămin buna influență din școală, ei le permit copiilor să facă ce le place, să umble încoace și încolo fără restricție. Iar dacă profesorul, cerând ascultare, își exercită autoritatea, aceștia le aduc părinților lor o relatare exagerată și denaturată a felului în care au fost tratați. Se poate ca profesorul să fi făcut doar ceea ce este datoria lui dureroasă de îndeplinit; dar părinții sunt înduioșați de copiii lor chiar dacă sunt greșiți. Și adesea acei părinți care guvernează cu mânie sunt cei mai iritabili atunci când copiii lor sunt ținuți în frâu sau disciplinați la școală. — (Counsels to Parents, Teachers, and Students, 153, 154.) ÎC 324.3
Când părinții justifică plângerile copiilor împotriva autorității și disciplinei școlii, nu văd că ei măresc puterea demoralizatoare ce se răspândește cu așa înspăimântătoare proporții. Orice influență ce-i înconjoară pe tineri trebuie să fie de partea cea bună, deoarece corupția tineretului este în creștere. — (Testimonies for the Church 5:112.) ÎC 325.1
Ei să-l sprijine pe învățătorul credincios — Părinții care n-au simțit niciodată grija ce ar trebui s-o simtă pentru sufletele copiilor lor și care nu le-au dat niciodată învățătură și restricție potrivită, sunt aceia care manifestă cea mai amară opoziție atunci când copiii le sunt stăpâniți, mustrați sau corectați la școală. Unii din acești copii sunt o rușine pentru biserică și o ocară pentru numele de adventiști. — (Idem., 51.) ÎC 325.2
Ei {părinții} să-și învețe copiii să fie credincioși lui Dumnezeu și principiilor și astfel credincioși față de ei înșiși și față de toți aceia cu care vin în contact.... ÎC 325.3
Părinții care dau această învățătură poate că nu sunt aceia care-l critică pe profesor. Ei simt că atât interesul copiilor lor cât și dreptatea față de școală cer ca, pe cât posibil, să-l susțină și să-l onoreze pe acela care ia parte la responsabilitatea lor. — (Education, 283.) ÎC 325.4
Nu-l criticați niciodată pe învățător în fața copiilor — Părinți, atunci când învățătorul de la școala comunității încearcă să-i instruiască și să-i disciplineze pe copiii voștri ca să poată câștiga viața veșnică, nu criticați acțiunile lui în fața lor, chiar dacă-l considerați prea sever. Dacă doriți ca ei să-și predea inimile Mântuitorului, conlucrați cu eforturile învățătorului pentru salvarea lor. Este cu mult mai bine pentru copii ca, în loc să audă critică, să audă din gura mamei lor cuvinte de laudă privind lucrarea profesorului. Astfel de cuvinte fac impresii durabile și-i influențează pe copii să-l respecte pe profesor. — (Counsels to Parents, Teachers, and Students, 154, 155.) ÎC 325.5
Dacă este necesară vreo critică sau sugestie privind lucrarea învățătorului, ea ar trebui să-i fie adresată în particular. Dacă acest lucru se dovedește ineficient, problema să fie adusă la cunoștința acelora care răspund de conducerea școlii. N-ar trebui să fie spus sau făcut nimic ce va slăbi respectul copiilor față de acela de care depinde bunăstarea lor într-o măsură așa de mare. — (Idem., 161, 162.) ÎC 326.1
Dacă părinții s-ar așeza pe ei înșiși în locul profesorilor și ar vedea cât de dificil este să disciplinezi și să conduci o școală de sute de elevi în diferite clase și cu minți diferite, ar putea atunci, gândindu-se mai bine, să vadă altfel lucrurile. — (Testimonies for the Church 4:429.) ÎC 326.2
Neascultarea începe adesea în cămin — Permițându-le copiilor să facă ce le place, părinții se pot crede afectuoși dar de fapt ei practică cea mai mare cruzime. Copiii sunt în stare să judece, iar inima le este rănită de bunătatea nechibzuită, oricât de adecvată ar fi ea în ochii părinților. Pe măsură ce copiii cresc mai mari, crește și nesupunerea lor. Profesorii pot încerca să-i corecteze, dar prea adesea părinții sunt de partea copiilor, iar răul continuă să crească, îmbrăcat, dacă e posibil, cu o manta a înșelăciunii și mai întunecată decât înainte. Alți copii sunt atrași pe un drum greșit de calea rea a acestora și totuși părinții nu pot să vadă răul. Ei ascultă ceea ce le spun copiii înainte de a asculta cuvintele profesorilor care deplâng răul. — (The Review and Herald, 20 ianuarie, 1901.) ÎC 326.3
Munca profesorului dublată de părinții care nu colaborează — Neglijența părinților în a-i educa pe copii dublează dificultatea muncii profesorului. Copiii poartă semnul neascultării și a lipsei de amabilitate, trăsături date pe față de părinții lor. Neglijați acasă, ei privesc disciplina școlii ca apăsătoare și severă. Astfel de copii, dacă nu sunt păziți cu atenție, îi vor influența pe alții prin caracterele lor nedisciplinate și deformate.... Binele pe care copiii ar putea să-l primească în școală pentru a contracara educația lor defectuoasă din familie, este subminat de simpatia ce le-o arată părinții în faptele lor rele. ÎC 326.4
Vor continua părinții care cred Cuvântul lui Dumnezeu, felul lor strâmb de conducere și vor întări în copii înclinațiile lor rele? Tații și mamele profesând adevărul pentru acest timp ar putea mai bine să-și vină în fire și să nu mai fie părtași în acest rău, să nu mai împlinească planurile lui Satana acceptând mărturiile mincinoase ale copiilor lor neconvertiți. Este destul pentru profesori că au de luptat cu influența copiilor, fără a mai avea de luptat și cu influența părinților. — (The Review and Herald, 9 octombrie, 1900.) ÎC 327.1