Zilele pe care le trăim sunt deosebit de periculoase pentru copii — Trăim într-un timp nenorocit pentru copii. Pentru a ține piept curentului menit să te ducă în jos, spre pierzare, ai nevoie de ceva mai mult decât experiența și puterea copilăriei. Tinerii par, în general, prizonierii Satanei care, împreună cu îngerii lui, îi duce la distrugere sigură. Satana și oștile sale sunt în război împotriva guvernământului lui Dumnezeu și pe toți cei ce au dorința de a-și preda inima ascultând de cerințele Lui, el va încerca să-i încurce și să-i biruie cu ispite, încât ei să se descurajeze și să renunțe la luptă. — (Testimonies For The Church 1:397). ÎC 471.1
Acum, mai mult ca niciodată, avem nevoie de o strânsă legătură cu Dumnezeu. Una din cele mai mari primejdii ce asaltează poporul lui Dumnezeu a fost întotdeauna conformarea la preceptele și obiceiurile lumești. În mod deosebit, tinerii se află într-un pericol continuu. Tații și mamele ar trebui să fie în gardă împotriva înșelăciunilor lui Satana. În timp ce el caută să aducă ruina copiilor lor, ei să nu-și închipuie că nu e nici o primejdie deosebită. Gândurile și grija lor să nu se oprească numai asupra lucrurilor lumii acesteia, iar interesele mai înalte și veșnice ale copiilor lor să fie neglijate. — (The Review and Herald, 13 iunie, 1882). ÎC 471.2
Părinții sunt în general indiferenți — Este trist când viața spirituală a părinților se răcește, iar din cauza lipsei de evlavie și devoțiune față de Dumnezeu, ei nu realizează înalta răspundere ce le revine de a-și educa cu răbdare și perseverență copiii să păstreze calea Domnului. — (The Signs of the Times, 17 septembrie, 1894). ÎC 471.3
Prin tot ceea ce fac părinții, își aduc de obicei un însemnat aport la starea de nepregătire a copiilor pentru confruntarea cu realitățile aspre ale vieții și pentru dificultățile ce îi vor înconjura în viitor, când vor fi chemați să decidă pentru bine sau rău și când ispite puternice vor fi aduse asupra lor. De aceea vor fi găsiți slabi când ar trebui să fie tari. Ei vor oscila în principii și datorie, iar omenirea va avea de suferit de pe urma slăbiciunii lor. — (Pacific Health Journal, ianuarie, 1890). ÎC 472.1
Cea mai importantă lucrare este neglijată — Un motiv major pentru care există atât de mult rău astăzi în lume este că părinții își ocupă mintea cu alte lucruri până acolo că neglijează lucrarea care este de importanță vitală: sarcina de a-și învăța copiii cu răbdare și blândețe calea Domnului. — (Counsels to Parents, Teachers, and Students, 129). ÎC 472.2
Mamele pot să fi acumulat multe cunoștințe și să nu fi obținut totuși adevărata cunoștință dacă nu-L recunosc pe Hristos ca Mântuitor personal. Dacă Domnul Hristos este în cămin, dacă mamele L-au făcut sfătuitorul lor, ele îi vor educa pe copii din fragedă pruncie în principiile adevăratei religii. — (The Signs of the Times, 22 iulie, 1889). ÎC 472.3
Satana este lăsat să stăpânească — Deoarece bărbații și femeile nu ascultă de Dumnezeu, ci își aleg propria cale și își urmează imaginația pervertită, lui Satana i se permite să-și așeze steagul diabolic în familiile lor și să-și facă simțită puterea prin prunci, copii și tineri. Vocea și voința lui sunt exprimate prin voințele nestăpânite și caracterele deformate ale copiilor și prin ei el exercită o putere dominantă și-și îndeplinește planurile. Dumnezeu este dezonorat prin manifestarea firii perverse care exclude venerația față de El și determină ascultare de sugestiile lui Satana. Păcatul comis de părinți, prin faptul că permit astfel lui Satana să aibă influență, depășește înțelegerea. — (Testimonies for the Church 5:325). ÎC 472.4
Prin instruire, prin îngăduință nechibzuită și prin satisfacerea gusturilor și apetitului, mulți părinți se fac răspunzători de căile și înclinațiile reprobabile ale copiilor lor. Satana poate controla întreaga ființă prin dispoziția de a nu asculta legile lui Dumnezeu. Părinții nu poruncesc casei lor după ei, cum a făcut Avraam. Care este rezultatul? Copiii și tinerii stau sub steagul celui răzvrătit. Ei nu vor să fie conduși, ci sunt hotărâți să-și urmeze propria voință. Singura speranță pentru copii este să-i învățăm să se lepede de sine și să nu răsfețe eul. — (Letter 117, 1898). ÎC 473.1
O luptă aspră stă în fața copiilor nedisciplinați — Copiii care au fost crescuți în felul acesta nedisciplinați, au de învățat totul când vor să devină urmașii lui Hristos. Întreaga lor viață religioasă este afectată de creșterea primită în copilărie. Aceeași încăpățânare manifestată în copilărie, iese de multe ori la iveală. Există aceeași iubire de sine, lipsă de abnegație, de răbdare la mustrare și de bunăvoință în a cere sfatul altora, sau în a fi influențați de judecata altora. Se dă pe față aceeași indolență, evitare a sarcinilor și sustragere de la responsabilități. Toate acestea sunt văzute în legătura lor cu biserica. Este posibil pentru unii ca aceștia să biruie, dar ce luptă grea trebuie dusă! Ce conflict sever! Cu câtă greutate trebuie să treacă prin cursul unei discipline complete necesară pentru a ajunge la înălțimea caracterului creștin! Totuși, dacă în cele din urmă vor birui, le va fi permis să vadă, înainte de a fi înălțați, cât de aproape au fost de prăpastia pierzării veșnice, din cauza lipsei unei educații corecte în tinerețe și a eșecului de a învăța supunerea în copilărie. — (Testimonies For The Church 1:219, 220). ÎC 473.2
Fortificați împotriva influențelor corupătoare — Părinți, voi ați adus pe lume copii, fără a le cere consimțământul și sunteți responsabili de viețile și sufletele lor. Ei au atracțiile lumii care să-i ademenească. Puteți să-i educați astfel încât să-i fortificați împotriva influenței ei distructive. Puteți să-i instruiți să poarte responsabilitățile vieții, să-și înțeleagă obligațiile față de Dumnezeu, adevăr și datorie și să realizeze importanța pe care faptele lor o vor avea asupra vieții lor veșnice. — (The Signs of the Times, 9 decembrie, 1875). ÎC 474.1
Tineretul zilelor noastre este ignorant în ce privește șiretlicurile lui Satana. De aceea părinții trebuie să fie treji în aceste timpuri periculoase, lucrând cu perseverență și hărnicie pentru a împiedica prima apropiere a dușmanului. Ei trebuie să-și învețe copiii când stau în casă sau când merg pe drum, când se scoală sau când merg la culcare. — (The Signs of the Times, 26 februarie, 1880). ÎC 474.2
Este nevoie de vigilență continuă pentru a-i conduce pe copii pe căile neprihănirii. Satana își începe lucrul cu ei din cea mai fragedă pruncie și creează dorințe pe care Dumnezeu le interzice. Siguranța copiilor depinde în cea mai mare măsură de vigilența, supravegherea și grija părinților față de ei. — (The Review and Herald, 13 martie, 1894). ÎC 474.3
Părinții n-ar trebui să îngăduie nimic ce ar putea să-i împiedice de a acorda copiilor tot timpul necesar să-i facă să înțeleagă ce înseamnă ascultarea și încrederea deplină în Domnul. — (Counsels to Parents, Teachers, and Students, 129). ÎC 474.4
Treziți-vă, părinți, din letargia voastră de moarte — Datorită indiferenței părinților, mulți copii sunt lăsați să aibă impresia că părinților nu le pasă de sufletele lor. Nu trebuie să fie așa. Cei ce au copii ar trebui să-și administreze afacerile casnice și profesionale așa încât să nu se interpună între ei și copii ceva ce ar slăbi influența părinților în îndrumarea lor către Hristos. Ar trebui să-i învățați pe copiii voștri lecția iubirii Domnului Isus, ca ei să poată fi curați la inimă, în conduită și în conversație.... ÎC 474.5
Domnul ar lucra asupra inimilor copiilor dacă părinții ar vrea doar să coopereze cu puterile divine, dar El nu va încerca să facă ceea ce a fost stabilit ca fiind partea voastră de lucru. Părinți, voi trebuie să vă treziți din letargia voastră de moarte. — (The Review and Herald, 25 octombrie, 1892). ÎC 475.1
Marea noastră speranță este religia în familie — Părinții sunt adormiți. Copiii le merg spre pieire sub ochii lor, iar Domnul vrea ca mesagerii Lui să prezinte înaintea poporului, prin învățătură și exemplu, necesitatea religiei în cămin. Recomandați insistent această problemă comunității voastre. Impuneți asupra conștiinței, convingerea acestor datorii solemne, atât de mult neglijate. Aceasta va frânge, mai mult decât orice altceva, spiritul fariseic și rezistența față de adevăr. Religia în cămin este marea noastră speranță și face luminoasă urmărirea convertirii întregii familii la adevărul lui Dumnezeu. — (Manuscript 21, 1894). ÎC 475.2
Puterea lui Satana poate fi frântă — Părinții au sarcină mai serioasă decât își imaginează. Moștenirea copiilor este păcatul. Păcatul i-a despărțit de Dumnezeu. Isus și-a dat viața ca să poată reface legăturile rupte cu Dumnezeu. Prin înrudirea lor cu primul Adam, oamenii nu primesc nimic altceva decât vină și sentință de moarte. Dar Domnul Hristos a intervenit și a trecut peste locul unde a căzut Adam, îndurând orice încercare spre folosul omului.... Exemplul desăvârșit al lui Hristos și harul lui Dumnezeu îi sunt date pentru a-l face în stare să-și educe copiii spre a deveni fii și fiice ale lui Dumnezeu. Puterea lui Satana este ruptă când li se dă învățătură peste învățătură, învățătură peste învățătură cu privire la felul în care să-și predea inima și voința lui Hristos. — (Letter 68, 1899). ÎC 475.3
Tați și mame, în deplină asigurare a credinței, stăruiți pe lângă fiii și fiicele voastre. Nu le dați ocazia să audă nici un cuvânt nerăbdător de pe buzele voastre. Dacă este necesar, mărturisiți-le, cu părere de rău în inimă, faptul că le-ați permis să urmeze calea frivolității întristând pe Dumnezeu care nu a cruțat pe Fiul Său de la o lume pierdută, ca toți să poată primi îndurare și iertare de păcat.... ÎC 476.1
Tați și mame, care v-ați răsfățat copiii spre răul lor, Dumnezeu dorește să răscumpărați timpul. Luați seama cât timp se zice astăzi. — (Letter 66, 1910). ÎC 476.2
Părinții au cel mai nobil câmp misionar — Faceți din formarea caracterelor copiilor voștri după Modelul divin, lucrarea vieții voastre. Dacă ei vor poseda vreodată frumusețea interioară, podoaba unui duh blând și liniștit, aceasta va fi datorită faptului că i-ați educat în mod stăruitor să iubească învățăturile Cuvântului lui Dumnezeu și să caute aprobarea lui Isus mai presus de aprobarea lumii. — (The Review and Herald, 9 octombrie, 1883). ÎC 476.3
Ca lucrători pentru Dumnezeu, trebuie să ne începem lucrarea cu cei mai apropiați. Ea trebuie să înceapă în propriul nostru cămin. Nu există vreun câmp misionar mai important decât acesta. — (Manuscript 19, 1900). ÎC 476.4
Avem nevoie de zel misionar în familiile noastre ca să putem aduce Cuvântul lui Dumnezeu înaintea membrilor familiei și să-i conducem să caute un cămin în împărăția lui Dumnezeu. — (Manuscript 101, 1908). ÎC 476.5
Arta conducerii și instruirii copiilor este cea mai nobilă lucrare misionară pe care o poate întreprinde vreun bărbat sau vreo femeie. — (Testimonies for the Church 6:205). ÎC 476.6
Părinții, ca artiști, trebuie să modeleze lutul viu — Cu câtă seriozitate și perseverență lucrează artistul ca să transpună pe pânză o asemănare perfectă a modelului său și cu câtă sârguință cioplește și dăltuiește sculptorul piatra într-o copie a modelului pe care îl urmărește! La fel trebuie să muncească părinții pentru a-i forma, a-i cizela și a-i purifica pe copiii lor după modelul ce le-a fost dat în Isus Hristos. După cum artistul răbdător studiază, lucrează și creează planuri ca să facă rezultatele muncii sale cât mai desăvârșite, tot la fel părintele ar trebui să considere ca fiind bine folosit timpul petrecut în educarea copiilor pentru o viață folositoare și pentru a-i face potriviți pentru împărăția nemuritoare. Lucrarea artistului este mică și neimportantă comparativ cu cea a părintelui. Unul are de a face cu material fără viață din care modelează forme ale frumuseții, iar altul are de a face cu o ființă omenească a cărei viață poate fi formată pentru bine sau rău, să binecuvânteze omenirea sau s-o blesteme, să se stingă în întuneric sau să trăiască veșnic într-o lume viitoare fără păcat. — (Pacific Health Journal, mai, 1890). ÎC 476.7
Puneți-vă ca țintă perfecțiunea — Și Hristos a fost odată copil. De dragul Lui, respectați copiii. Priviți-i ca pe o însărcinare sfântă, nu pentru a fi răsfățați și idolatrizați, ci pentru a fi învățați să trăiască o viață pură și nobilă. Ei sunt proprietatea lui Dumnezeu. El îi iubește și vă cheamă să cooperați cu El în a-i învăța să-și formeze caractere desăvârșite. Domnul cere perfecțiunea de la familia Lui răscumpărată. El așteaptă de la noi desăvârșirea pe care Domnul Hristos a descoperit-o în natura Sa omenească. În mod deosebit, tații și mamele au nevoie să înțeleagă cele mai bune metode de educare a copiilor ca să poată conlucra cu Dumnezeu. — (Manuscript 19, 1900). ÎC 477.1
E nevoie de părinți convertiți — Zi și noapte sunt împovărată de gândul marii noastre nevoi de părinți convertiți. Cât de mulți sunt cei ce au nevoie să-și umilească inimile înaintea lui Dumnezeu și să ajungă la o relație corectă cu cerul dacă vor să exercite o relație salvatoare asupra familiilor lor. Ei ar trebui să știe ce să facă pentru a moșteni viața veșnică dacă vor să-i pregătească pe copiii lor pentru moștenirea celor răscumpărați. În fiecare zi, ei trebuie să primească lumina cerului în suflet, primind impresiile Duhului Sfânt asupra inimii și minții. În fiecare zi, ei trebuie să primească Cuvântul adevărului și să lase ca acesta să le controleze viața. — (Manuscript 53, 1912). ÎC 477.2
Mari responsabilități se află asupra părinților și ei trebuie să se străduiască în mod serios să împlinească misiunea încredințată de Dumnezeu. Când ei văd nevoia încordării tuturor energiilor ființei în lucrarea de educare a copiilor pentru Dumnezeu, vor renunța la o mare măsură de frivolitate și pretenții inutile care sunt văzute acum. Ei nu vor considera nici un sacrificiu sau trudă prea mare dacă aceasta îi va face în stare să întâmpine pe Domnul cu bucurie. Aceasta este cea mai prețioasă parte a serviciului lor ca urmași ai lui Dumnezeu și nu-și pot permite s-o neglijeze. — (Manuscript 27, 1911). ÎC 478.1
Priviți în continuu la Isus — Părinți, ... folosiți orice tendon și mușchi spiritual în efortul de salvare a micuței voastre turme. Puterile iadului se vor uni pentru distrugerea ei, dar Dumnezeu va ridica pentru voi un stindard împotriva dușmanului. Rugați-vă mult mai mult decât o faceți. În mod iubitor și cu tandrețe, învățați-i pe copiii voștri să vină la Dumnezeu ca la Tatăl lor ceresc. Prin exemplul vostru, învățați-i să se controleze și să fie folositori. Spuneți-le că Hristos a trăit nu ca să-și placă Lui. ÎC 478.2
Adunați razele luminii divine care strălucesc pe calea voastră. Umblați în lumină după cum Hristos este în lumină. În timp ce vă apucați de lucrarea de ajutorare a copiilor voștri de a servi lui Dumnezeu, veți întâmpina cele mai provocatoare încercări; Nu vă pierdeți însă suportul; prindeți-vă de Isus. El zice: “Afară numai dacă vor prinde puterea Mea, ca să facă pace cu Mine; și vor face pace cu Mine.” Isaia 27, 5. Se vor ivi dificultăți, veți întâlni obstacole, însă priviți la Isus în continuu. Când apare o urgență, întrebați: Doamne, ce trebuie să fac acum? Dacă refuzați să vă enervați sau să certați cu asprime, Dumnezeu vă va arăta calea. El vă va ajuta să folosiți talentul vorbirii într-un fel atât de asemănător cu a Domnului Hristos, încât pacea și iubirea vor domni în cămin. Urmând o cale logică de acțiune, puteți fi evangheliști în familie, slujitori ai harului pentru copiii voștri. — (Counsels to Parents, Teachers, and Students, 156, 157). ÎC 478.3
Lucrarea aceasta compensează — Creșterea copiilor în calea lui Dumnezeu necesită cheltuieli. Ea costă lacrimile unei mame și rugăciunile unui tată. Ea solicită efort neîntrerupt și învățătură răbdătoare, puțin aici, puțin acolo. Dar acest lucru răsplătește. Părinții pot ridica astfel în jurul copiilor lor ziduri care îi vor ocroti de răul care inundă lumea noastră. — (The Review and Herald, 9 iulie, 1901). ÎC 479.1