Am văzut îngerii grăbindu-se încolo și încoace în cer, coborând pe pământ și urcând din nou în cer, făcând pregătiri pentru împlinirea unui eveniment important. Apoi am văzut un alt înger puternic însărcinat să coboare pe pământ, pentru a-și uni vocea cu cel de-al treilea înger și a da putere și forță soliei lui. Acestui înger i s-au dat mare putere și slavă și, când a coborât, pământul a fost luminat de slava lui. Lumina care-l însoțea pătrundea peste tot, în timp ce el striga tare, cu glas puternic: “A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaș al demonilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate și urâte.” Apocalipsa 18, 2. IM 399.1
Solia căderii Babilonului, dată de al doilea înger, este repetată, menționându-se în plus decăderea morală intrat în biserici după anul 1844. Lucrarea acestui înger vine la timpul potrivit pentru a se uni cu ultima mare lucrare a soliei îngerului al treilea, pe măsură ce aceasta crește într-o mare strigare. Poporul lui Dumnezeu este astfel pregătit să stea în picioare în ceasul ispitei cu care se vor confrunta în curând. Am văzut o mare lumină strălucind asupra copiilor lui Dumnezeu, iar ei s-au unit să proclame fără teamă solia îngerului al treilea. IM 399.2
Alți îngeri au fost trimiși să-l ajute pe îngerul puternic din cer și am auzit glasuri ce păreau să răsune pretutindeni: “Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu fiți loviți cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit și au ajuns până în cer; și Dumnezeu și-a adus aminte de nelegiuirile ei.” Apocalipsa 18, 4.5. Această solie pare să se adauge soliei îngerului al treilea, unindu-se cu aceasta, după cum strigătul de la miezul nopții s-a unit cu solia îngerului al doilea în anul 1844. Slava lui Dumnezeu era asupra sfinților care așteptau răbdători, iar ei dădeau fără teamă ultima avertizare solemnă, proclamând căderea Babilonului și chemând poporul lui Dumnezeu să iasă din mijlocul lui, ca să poată scăpa de soarta lui îngrozitoare. IM 399.3
Lumina revărsată asupra așteptătorilor a pătruns pretutindeni, iar cei din biserici care aveau oarecare lumină, și care nu auziseră și nu respinseseră soliile celor trei îngeri, au ascultat chemarea și au părăsit bisericile decăzute. Trecuseră ani de zile de la vestirea celor trei solii, dar lumina a strălucit din nou asupra multora, iar ei au avut privilegiul de a alege între viață și moarte. Unii au ales viața și au luat poziție de partea celor care Îl așteptau pe Domnul lor și păzeau toate poruncile Lui. Solia îngerului al treilea avea să-și facă lucrarea. Toți aveau să fie testați cu privire la ea, iar cei consacrați aveau să fie chemați afară din organizațiile religioase. IM 400.1
O putere constrângătoare îi punea în mișcare pe cei sinceri, în timp ce manifestarea puterii lui Dumnezeu aducea frică și reținere în inima rudelor și prietenilor lor necredincioși, așa că aceștia nu îndrăzneau și nici nu aveau putere să-i împiedice pe aceia care simțeau lucrarea Duhului lui Dumnezeu asupra lor. Ultima chemare a fost dusă chiar și la bieții sclavi, iar cei evlavioși din rândurile lor cântau cântări de bucurie nespusă la perspectiva fericitei lor eliberări [Profetul Ioan arată clar în Apocalipsa 6, 15.16 faptul că va exista sclavie în timpul celei de-a doua veniri a Domnului Hristos și-i descrie în mod viu pe “toți robii și pe toți oamenii liberi” care strigă la munți și la stânci să cadă peste ei și să-i ascundă “de fața Celui ce șade pe scaunul de domnie”. — Compilatorii]. Stăpânii lor nu-i puteau opri. Frica și uimirea îi țineau tăcuți. Se făceau minuni, bolnavii erau vindecați, iar semnele și minunile îi urmau pe credincioși. Dumnezeu era la lucru și fiecare sfânt, fără frică de urmări, își urma convingerile propriei conștiințe și se unea cu cei care păzeau toate poruncile lui Dumnezeu; și împreună vesteau solia îngerului al treilea cu putere peste tot. Am văzut că această solie se va încheia cu putere și tărie mult mai mari decât ale strigătului de la miezul nopții. IM 400.2
Slujitorii lui Dumnezeu, îmbrăcați cu putere de sus, cu fețele luminate și strălucind de sfântă consacrare, mergeau înainte ca să proclame solia din cer. Sufletele răspândite în toate organizațiile religioase răspundeau chemării, iar cei cu inima curată erau grăbiți să iasă din bisericile osândite, după cum Lot a fost scos în grabă din Sodoma înainte de distrugerea ei. Poporul lui Dumnezeu era întărit de slava extraordinară revărsată din abundență asupra lor pentru a-i pregăti să îndure ceasul ispitei. Am auzit pretutindeni o mulțime de glasuri spunând: “Aici este răbdarea sfinților, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus.” Apocalipsa 14, 12. IM 401.1