Go to full page →

Speculații cu privire la Persoana lui Dumnezeu LMM 96

Cunoștința ta cu privire la Dumnezeu și caracterul Său a scăzut de când ai început să teoretizezi în ce privește natura și prerogativele Sale. LMM 96.2

Biserica este angajată acum într-o luptă care va crește în intensitate chiar în acel punct în care ai fost condus greșit. Nici un stâlp al credinței noastre din adevărul descoperit nu trebuie înlocuit prin teorii noi și închipuite. LMM 96.3

Adevărul ne-a fost dat clar. Sub călăuzirea lui Dumnezeu, au fost pregătite cărți care proclamă, cu claritate, adevărul pentru acest timp. Dacă nu credeți în aceste dovezi, nu veți crede nici dacă ar învia cineva din morți. LMM 96.4

Trebuie să faceți o lucrare deplină în vederea pocăinței. Veniți înaintea lui Dumnezeu cu umilință și căință. Trebuie ca lucrarea să se desfășoare în armonie în poporul lui Dumnezeu. Noi trebuie să știm cine va urma lumina. “Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeți după El; dacă este Baal, mergeți după el.” — (Letter 247, 1903). LMM 96.5