Băiatul a fost adus și când ochii Mântuitorului s-au îndreptat asupra lui, duhul cel rău l-a aruncat la pământ, în convulsii agonizante. El zăcea zvârcolindu-se și făcând spume la gură, umplând văzduhul de țipete neomenești. AÎ 187.3
Din nou, Prințul vieții și prințul puterilor întunericului s-au întâlnit pe câmpul de luptă.... Îngeri de lumină și oștirile îngerilor răi, nevăzuți, se grăbeau să privească lupta. Pentru o clipă, Isus a îngăduit duhului rău să-și manifeste puterea, pentru ca cei ce priveau să poată înțelege eliberarea pe care avea s-o realizeze.... AÎ 187.4
Isus Se întoarce spre cel suferind și spune: “Duh mut și surd, îți poruncesc, ieși afară din el și să nu mai intri”. Un țipăt, apoi o luptă în agonie. Plecând, demonul se pare că dorea să distrugă viața victimei sale. Apoi, băiatul zace fără să se miște, în aparență fără viață. Mulțimea șoptește: “A murit”. Însă Isus îl ia de mână, îl ridică și îl prezintă, deplin sănătos la minte și la trup, tatălui său. Tatăl și fiul laudă Numele Eliberatorului lor. — The Desire of Ages, 428, 429. AÎ 187.5