Go to full page →

Îngerii și decretul universal de moarte AÎ 275

Dacă oamenii ar putea vedea cu ochi cerești, ei ar zări grupuri de îngeri care excelează în putere, poposind în jurul acelora care au ținut cuvântul răbdării lui Hristos. Cu duioșie și milă, îngerii au fost martori la necazurile lor și le-au auzit rugăciunile. Ei așteaptă cuvântul Comandantului lor pentru a-i smulge din primejdia în care se află. Însă mai trebuie să aștepte puțin. Poporul lui Dumnezeu trebuie să bea paharul și să fie botezați cu botezul. Chiar această întârziere, atât de chinuitoare pentru ei, este cel mai bun răspuns la cererile lor. În timp ce se străduiesc să aștepte cu încredere să intervină Domnul lor, ei sunt călăuziți să dea dovadă de credință, nădejde și răbdare, de care au dat dovadă prea puțin în timpul experienței lor religioase.... AÎ 275.3

Santinelele cerești, credincioase misiunii lor, continuă să vegheze. Deși printr-un decret general a fost fixat un timp când vor fi omorâți păzitorii poruncii, în unele cazuri, vrăjmașii lor vor anticipa decretul și, înainte de timpul specificat, vor încerca să le ia viața. Însă nimeni nu va putea trece de apărătorii cei puternici care staționează în jurul fiecărui suflet credincios. — The Great Controversy, 630, 631. AÎ 275.4