Ioan a văzut soarta celor care aleg calea nelegiuirii: “Împărații pământului, domnitorii, căpitanii oștilor, cei bogați și cei puternici, toți robii și toți oamenii slobozi s-au ascuns în peșteri și în stâncile munților. Și ziceau munților și stâncilor: ‘Cădeți peste noi și ascundeți-ne de Fața Celui ce șade pe scaunul de domnie și de mânia Mielului, căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, și cine poate sta în picioare?’” (Apocalipsa 6, 15-17.) CF 117.1
Un blestem îngrozitor îl așteaptă pe cel păcătos. Prin urmare, trebuie să știm ce este păcatul, ca să putem scăpa de puterea lui. Ioan spune: “Oricine face păcat, face și fărădelege, și păcatul este fărădelege”. (1 Ioan 3, 4.) Aici avem adevărata definiție a păcatului. Păcatul este călcarea Legii. Cât de adesea este îndemnat cel păcătos să-și părăsească păcatele și să vină la Domnul Isus, dar oare solul care dorește să-l conducă la Hristos i-a arătat cu claritate care este calea? I-a arătat el cu claritate faptul că “păcatul este fărădelege” și că trebuie să se pocăiască și să înceteze să calce poruncile lui Dumnezeu?... CF 117.2
Dumnezeu nu a putut să schimbe nici măcar o iotă sau o frântură din Legea Sa sfântă pentru a o face să corespundă omului aflat în starea lui căzută, deoarece acest fapt ar fi însemnat o discreditare a înțelepciunii lui Dumnezeu în alcătuirea Legii de guvernare a pământului și a cerului. Cu toate acestea, Dumnezeu a putut să-L dea pe unicul Său Fiu pentru a fi înlocuitorul și Garantul omului, ca să sufere pedeapsa meritată de cel nelegiuit și să-i ofere sufletului pocăit neprihănirea Sa desăvârșită. Domnul Hristos a fost jertfa fără păcat pentru un neam vinovat, făcându-i pe oameni niște robi ai nădejdii, așa încât, pocăindu-se înaintea lui Dumnezeu pentru că au călcat Legea Sa sfântă și crezând în Domnul Hristos ca înlocuitor, Garant și Neprihănire a lor, să poată fi readuși la loialitate față de Dumnezeu și la ascultare de Legea Sa sfântă. CF 117.3