Ioan Botezătorul, înainte-mergătorul Domnului Hristos, și-a primit educația timpurie de la părinții săi. Cea mai mare parte a vieții sale a fost petrecută în pustie, pentru a nu fi influențat prin privirea la evlavia libertină și stricată a preoților și a rabinilor sau prin învățarea maximelor și tradițiilor lor, prin care principiile cele bune erau pervertite și neapreciate. Învățătorii religioși ai vremii ajunseseră atât de orbi spirituali, încât cu greu puteau recunoaște virtuțile de origine cerească. Atât de multă vreme cultivaseră mândria, invidia și gelozia, încât interpretau Scripturile Vechiului Testament în așa fel, încât distrugeau adevărata lor însemnătate. A fost alegerea lui Ioan de a renunța la distracțiile și luxul vieții de oraș, pentru a trăi în disciplina aspră a pustiei. Aici, locurile din jurul său erau favorabile pentru deprinderea simplității și a tăgăduirii de sine. Neîntrerupt de zgomotele lumii, putea studia aici lecțiile din natură, revelație și providență. Cuvântul spus de înger lui Zaharia fusese adesea repetat lui Ioan de către părinții lui temători de Dumnezeu. Din copilărie, îi fusese pusă înainte misiunea lui, iar el a acceptat însărcinarea sfântă. Pentru el, singurătatea pustiului era o binevenită scăpare de societatea în care bănuiala, necredința și murdăria ajunseseră atotstăpânitoare. El se îndoia de propria sa putere de a rezista ispitei și se retrăgea dinaintea contactului neîntrerupt cu păcatul, pentru ca nu cumva să piardă simțul extraordinarei lui păcătoșenii. 8M 221.1
Dar viața lui Ioan nu a fost petrecută în lenevie, în tristețe ascetică sau în izolare egoistă. Din timp în timp, el se ducea să se întâlnească cu oamenii și era totdeauna un observator interesat de tot ce se petrecea în lume. Din sălașul lui liniștit, el urmărea desfășurarea evenimentelor. Cu viziunea iluminată de Spiritul divin, el studia caracterul oamenilor, pentru ca să știe cum să le atingă inima cu solia cerească. 8M 221.2
*****
Domnul Hristos a trăit o viață de adevărat misionar medical. El dorește ca noi să cercetăm viața Lui cu sârguință, ca să putem să ne deprindem să lucrăm așa cum a lucrat El. 8M 222.1
Mama I-a fost cel dintâi învățător omenesc. Din gura ei și din sulurile profeților, El a învățat lucrurile cerești. El a trăit într-o casă țărănească și și-a îndeplinit credincios și voios partea Sa în purtarea poverilor casei. El fusese Comandantul cerului și îngerii se simțiseră încântați să împlinească cuvântul Lui; acum, era un serv supus, un fiu iubitor și ascultător. El a învățat o meserie și, cu propriile Sale mâini, a lucrat în atelierul de tâmplărie. El umbla pe ulițele târgușorului în straie simple de muncitor de rând, ducându-Se și întorcându-Se de la munca Sa umilă. 8M 222.2
Pentru oamenii din vremea aceea, valoarea lucrurilor era hotărâtă de aparențele exterioare. Pe măsură ce scăzuse în putere, religia sporise în împodobire. Educatorii vremii căutau să impună respect prin fală și înfățișare. Viața Domnului Hristos prezenta un contrast puternic față de toate acestea. Viața lui demonstra lipsa de valoare a lucrurilor pe care oamenii le considerau ca fiind cele mai mari și mai esențiale pentru viață. Nu a mers la școlile vremurilor Sale, în care erau umflate lucrurile mărunte și micșorate cele mari. Și-a strâns învățătura din surse rânduite de cer, din muncă folositoare, din studierea Scripturilor și a naturii, și din experiența vieții — manualele lui Dumnezeu, pline de învățătură, pentru toți aceia care se apropie de ele cu o inimă binevoitoare, cu un ochi și cu o inimă înțelegătoare. 8M 222.3
“Pruncul creștea și se întărea; era plin de înțelepciune și harul lui Dumnezeu era peste El.” (Luca 2, 40.) Pregătit în felul acesta, El a pornit în misiune, exercitând în fiecare clipă a contactului Său cu oamenii o influență binecuvântată asupra lor, o putere de transformare, așa cum lumea nu mai văzuse. 8M 223.1